Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
I. CONTEXTUL MACROECONOMIC AL TRANZITIEI 1
1.1. Descrierea contextului macroeconomic 1
1.2. Sistemul financiar-bancar in Rominia 2
1.2.1. Aparitia si evolutia sistemului financiar-bancar in Rominia 2
II. ACTIVITATEA DE CREDITARE 8
2.1. Natura, tipologia si evolutia volumului creditului 8
2.2. Dobinda, pret al creditului si implicatiile sale in economie 10
III. BANCA ROMiNA PENTRU DEZVOLTARE - GSG, SUCURSALA TG. JIU 12
3.1.1. Aparitia si evolutia BRD 12
3.1.2. Group Sociiti Ginirale 12
3.2. Activitatea de creditare a BRD - Susursala Tg. Jiu 13
3.2.1. Limite in competentele de acordare a creditelor 13
3.2.2. Credite acordate agentilor economici 14
3.2.2.1. Credite pentru cheltuieli de aprovizionare, productie si desfacere sub forma de linie de credit 15
3.2.2.2. Credite pentru cheltuieli de aprovizionare, productie si desfacere acordate clientilor care nu pot beneficia de linie de credit 17
3.2.2.3. Particularitati ale creditului pentru investitii, in completarea surselor proprii 18
3.2.2.4. Creditele pentru export si productia de export 19
3.2.2.5. Creditele pentru nevoi sezoniere 20
3.2.2.6. Creditele pentru nevoi temporare 21
3.2.2.7. Credite pentru descoperire de cont 22
3.2.2.8. Conditii specifice creditarii in devize convertibile 23
3.2.2.9. Studiu de caz privind creditul acordat unei persoane juridice 24
Consideratiuni finale 27

Alte date

?

{p}

?CAP.I. CONTEXTUL MACROECONOMIC AL TRANZITIEI

1.1. DESCRIEREA CONTEXTULUI MACROECONOMIC

Pana in 1989 economia romaneasca era una de tip centralizat; totul functiona dupa niste mecanisme si reguli clar stabilite, aparent fara probleme.Ca o trasatura specifica acestui tip de economie, notiunea de risc in acceptiune economica, era aproape inexistenta atata timp cat totul era planificat la nivel central si se propaga, asemenea unui val spre nivelele inferioare de executie.Moneda nationala si preturile erau stabile, iar in economie nu se manifestau fenomene precum somajul sau falimentele in randul intreprinderilor.O imagine de ansamblu a economiei pune in evidenta o mare stabilitate a indicatorilor sintetici de reflectare a acesteia.Aceasta falsa stabilitate nu avea nici o legatura cu realitatea economica.Se prefigurau marile probleme pe care urma sa le intampine Romania odata cu iesirea din totalitarism si totodata angajarea pe drumul capitalismului si al economiei de piata.

Dupa 1989 privind economia romaneasca prin prisma relatiilor economice internationale, este evident faptul ca nivelul fondurilor valutare necesare acoperirii importurilor erau insuficiente. Deficitul commercial pe relatia devize convertibile a consumat virtual rezerva valutara a tarii, iar echilibrul extern, in anul 1991, nu putea fi realizat decat in conditiile unei finantari adecvate, evitandu-se astfel intrarea in colaps economic. Se manifesta astfel o situatie extrem de bizara: desi fara datorii externe, Romania risca sa intre in incetare de plati. În aceste conditii Romania a demarat negocieri cu Fondul Monetar International, inca din a doua jumatate a anului 1990, negocieri incheiate cu semnarea in aprilie 1991 a unui angajament stand-by pe o perioada de 12 luni.

În ceea ce priveste economia nationala, din perspectiva aspectelor interne ale acesteia, se manifesta un puternic puseu inflationist, urmare a masurii de liberalizare a preturilor la 1 noiembrie 1990. Fenomenul inflationist a constituit principala preocupare a Bancii Nationale, el avand totodata un accentuat caracter corectiv urmare a unor cauze multiple de natura monetara si economica.

O scurta radiografie a anului 1991, scoate in evidenta faptul ca trendul descendent al economiei nu a putut fi redresat, fenomenul inflationist s-a mentinut pe un trend ascendent, balanta de plati curente a inregistrat un deficit si se inregistreaza un aspect oarecum nou, dar inevitabil-somajul. La sfarsitul anului 1991 s-a luat masura instituirii unui nou regim valutar si se declara limitata convertibilitatea interna de cont curent, eliminandu-se totodata cursurile multiple ale monedei nationale.

Anul 1992 nu a marcat evenimente importante in materie de politica economica. S-a mers pe aceeasi linie a masurilor de tipul “stop and go” in sectorul politicii monetare, iar preturile si-au continuat procesul firesc de liberalizare.

Anul 1993 a fost marcat de o serie de masuri adoptate in scopul imbunatatirii climatului macroeconomic, dar lipsite de fermitate si pragmatism.

În anii 1994 si 1995 asezarea economiei pe drumul relansarii a continuat si chiar s-a intensificat, inregistrandu-se o crestere reala a PIB de 6,9% fata de 1993. Fenomenul inflationist, care a inregistrat cote ridicate in primii ani de tranzitie, a fost atenuat in 1994 si 1995. Masurile de stabilizare macroeconomica si antiinflationiste promovate indeosebi in domeniul monetar, fiscal si de venituri sunt principalii factori ai evolutiei puternic descendente a inflatiei in ultimii ani.

Masurile de reforma incepute in urma cu 3 ani au continuat si in 1996. În acest an s-a inregistrat o crestere a exporturilor si a deficitului bugetar, indicatorii macroeconomici inregistrand o crestere pentru a patra oara consecutiv.

În anul 1997 s-a adoptat un nou program de stabilizare macroeconomica ( al treilea din 1991 pana in prezent). Acest ansamblu de politici, conceput in stransa corelatie cu accelerarea procesului de privatizare, s-a bazat pe doi piloni principali: liberalizarea preturilor bunurilor esentiale ( bunuri si servicii de maxima importanta-inclusiv cursul de schimb al monedei nationale); crearea si dezvoltarea pietelor financiare ca mijloace fundamentale de gestionare a economiei si alocare eficienta a resurselor. În 1997, piata valutara a devenit pe deplin functionala.

În anul 1998 economia reala a fost in regres pentru al doilea an consecutiv. Desi rata anuala a inflatiei s-a situat la nivelul de 40, 7%, semnificativ mai mica decat in anul anterior si cu exceptia unor progrese izolate si temporare in anumite sectore de activitate, in majoritatea domeniilor de activitate s-a inregistrat un amplu regres.

Indicatorii macroeconomici pe anul 1999 au reflectat pentru a treia oara consecutiv recesiunea: produsul intern brut a scazut, iar somajul a cuprins circa 11,5 % din populatia activa. Datorita, printre altele, deprecierii semnificative a leului si eliminarii subventiilor incrucisate pentru energie, la sfarsitul anului 1999 inflatia a fost de 54,3 %.

Desi performantele economice ale Romaniei, din prima jumatate a anului 2000, indica o crestere pozitiva a rezultatelor economice, Guvernul a confirmat necesitatea continuarii eforturilor pentru a asigura stabilitatea sistemului financiar romanesc. S-au inregistrat cresteri insemnate in industria producatoare de bunuri de capital, corespunzator tendintei ascendente a cererii interne, remarcata in a doua parte a anului, odata cu relansarea procesului investitional. Rata somajului a avut un trend descendent, de la 11,9% in luna ianuarie la 10,5% in luna decembrie.

Accelerarea reformelor structurale, restructurarea sectoarelor anterior supradimensionate si limitarea activitatilor ineficiente au provocat restrangerea activitatii economice generatoare de costuri materiale mari, dar au facut, totodata, posibila eliberarea de resurse, creand premisele cresterii economice pe baze stabile si durabile in conditiile continuarii proceselor de reforma.

1.2.SISTEMUL FINANCIAR BANCAR ÎN ROMÂNIA

1.2.1. APARITIA SI EVOLUTIA SISTEMULUI FINANCIR BANCAR ÎN ROMÂNIA

Sistemul bancar romanesc s-a nascut tarziu, abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Cu toate acestea, si in Tarile Romane apar inca din Evul Mediu zarafii si camatarii. În Bucuresti, in 1860, existau 96 de bancheri-camatari, zarafi si zalogari.

În anul 1857, la Iasi, se infiinteaza “Banca Nationala a Moldovei “, ca banca particulara, cu capital prusian si romanesc, avand inclusiv privilegiul de a emite bancnote convertibile. Ea a dat insa faliment si nu a mai emis bancnotele preconizate.

În anul 1865, se infiinteaza “Banca Romaniei “, cu capital francez, englez si otoman, care, dupa rascumpararea actiunilor detinute de straini, sub denumirea de “Bank of Romania ltd.”, va functiona timp indelungat pana la nationalizarea din anul 1948. În anul 1873 a fost votata legea pentru creditul funciar, in baza careia se infiinteaza “Societatea de Credit Funciar Roman”- primul asezamant de credit rural romanesc.

La data de 29 aprilie 1880 apare legea privind infiintarea “Bancii Nationale a Romaniei”, menita sa devina autoritatea monetara a statului roman, ea conferind Bancii Nationale statutul unei societati pe actiuni, cu capital de stat si particular, autorizata sa emita bancnote convertibile in aur sau argint si sa efectueze alte operatiuni specifice unei banci centrale (rescont, lombard, acordari de credite, primiri de depuneri in cont, efectuarea de incasari si plati in numele statului etc.).

În Transilvania, in domeniul bancar, adoptarea dualismului a dus la transformarea “Bancii Nationale a Austriei” in “Banca Austro-Ungara” (1878), care a infiintat filiale si la Brasov, Sibiu, Cluj, Arad.

Dupa unirea din anul 1918, numarul bancilor si volumul fondurilor vehiculate de acestea au crescut, ceea ce a dus – prin mecanismul scontului si rescontului – la amplificarea creditelor acordate de Banca Nationala si, deci, la cresterea masiva a cantitatii de bancnote in circulatie. Conjugat cu efectele crizei economice din anii 1929-1933, acest fenomen a determinat majorarea inflationista a preturilor, deprecierea monedei, falimente bancare etc.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, situatia economica, financiara si monetara a tarii a continuat sa fie foarte grea. În anul 1947 a fost efectuata o ampla reforma monetara cu caracter de clasa.

În anul 1948, au fost nationalizate bancile, ceea ce a pus bazele sistemului bancar de tip comunist (monobloc). Leul a cunoscut insa un nou proces de depreciere inflationista, ceea ce a determinat autoritatile ca in anul 1952 sa efectueze o noua reforma monetara.

În perioada 1948-1989 participantii din sectorul bancar romanesc erau:

BNR, care avea ca obiect de activitate si activitati bancare comerciale;

Banca pentru Investitii, care era implicata in finantarea si supervizarea investitiilor in Romania;

Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara, care finanta si superviza sectorul agricol;

Banca Romana de Comert Exterior, care finanta toate exporturile romanesti si avea exclusivitate in incheierea de tranzactii cu valute; si Casa de Economii si Consemnatiuni (“CEC“), singura entitate care oferea servicii financiare persoanelor fizice.

Sistemul era astfel structurat incat nu era posibila nici o concurenta intre diferitele entitati bancare, fiind patru entitati specializate si una care oferea servicii financiare catre populatie. Banca Nationala a indeplinit, pe langa functia de banca centrala, functia de deservire pe linie de credite, plati fara numerar, control fond de salarii etc., a intreprinderilor de stat din industrie si comert, a cooperativelor mestesugaresti si de consum, a institutiilor bugetare etc. BNR servea, in principal, mai mult ca vehicul de control al economiei si de implementare a politicii Partidului Comunist decat de exercitare a functiunilor uzuale ale unei banci centrale. Bancile specializate deserveau pe aceleasi linii intreprinderile din anumite ramuri sau din anumite sectoare de activitate.

1.2.2. REFORMA SISTEMULUI FINANCIAR BANCAR

Una dintre cheile reformei economice a fost crearea unui sistem bancar de piata, descentralizat. Pentru ca, se stie, fara banci puternice si profitabile economia romaneasca de piata nu va putea fi salvata.

Reforma sistemului bancar a inceput cu redefinirea rolului BNR. A fost infiintata Banca Comerciala Romana (BCR) prin separarea activitatilor comerciale ale BNR, care si-a pastrat doar rolul de banca centrala. Monopolul de care se bucurase pana atunci fiecare banca in sfera sa de activitate a fost abolit, permitandu-se bancilor sa actioneze ca banci universale care sa ofere servicii de plata si credit, alaturi de operatiuni in devize si finantari comerciale. Banca pentru Investitii a fost denumita Banca Romana pentru Dezvoltare (BRD), si ea a inceput sa-si extinda sfera de activitate si in alte domenii decat cele legate de finantarea proiectelor de investitii. Banca Romana de Comert Exterior (Bancorex) a pierdut monopolul operatiunilor in devize si a incercat sa-si largeasca gama de servicii prin infiintarea propriei retele de sucursale, pentru a-si largi baza de clienti. Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara a devenit Banca Agricola, si a inceput sa ofere servicii si societatilor care nu operau in sectorul agricol.

În 1991, a fost promulgata Legea Bancara nr.33 si Legea privind Statutul BNR. Acestea au intrat in vigoare in mai 1991, si ele au condus la stabilirea unui sistem bancar pe doua nivele, respectiv o banca centrala si institutii financiare, carora, prin lege, li s-a acordat statutul de banci. La sfarsitul lui 1991, in Romania functionau patru banci cu capital de stat, patru banci cu capital privat si cinci sucursale ale unor banci straine. Casa de Economii si Consemnatiuni a continuat sa ofere servicii comerciale bancare, fara a avea insa un rol bine definit. În ciuda intrarii pe piata a unor noi banci, cele patru mari banci de stat au continuat in primii ani de reforma sa domine sectorul bancar, facand, in special, uz de reteaua mare de clienti si sucursale. Totusi, aceste banci, poate cu exceptia BRD, au purtat povara creditelor neperformante mostenite de la regimul comunist.

La sfarsitul lui 1991, a fost infiintata Banc Post, o alta banca de stat, ca rezultat al despartirii serviciilor postale de cele de telecomunicatii din cadrul Regiei Autonome de Posta si Telecomunicatii. Banc Post a devenit operationala incepand cu 1992, cu un capital social de doar 900 milioane lei, care a crescut la 8 miliarde lei la sfarsitul lui 1993. Clientela de baza a Banc Post era constituita din serviciile publice, respectiv, Posta Romana, RomTelecom si SNCFR- Compania de cai ferate de Stat. Banc Post si-a dezvoltat in acelasi timp si serviciile catre populatie.

În ianuarie 1992 a intrat in vigoare regulamentul de refinantare a societatilor bancare (prin linie de credit, credit de licitatie, credit pe termen fix si credit overdraft) si este aprobat primul regulament al rezervelor obligatorii ale societatilor bancare la Banca Nationala.

În 1992 a aparut Eximbank, al carui obiectiv principal era promovarea exportului prin punerea la dispozitie de garantii financiare, asigurarea si reasigurarea creditelor de export.

La sfarsitul anului 1993 este aprobat noul regulament al rezervelor obligatorii ale societatilor bancare la Banca Nationala. Principala modificare vizeaza includerea pasivelor in valuta in baza de calcul.

În anul 1995 privatizarea bancilor cu capital majoritar de stat a reprezentat un obiectiv prioritar al reformei bancare. În acest scop a fost elaborat un proiect de lege, care prevedea ca privatizarea bancilor sa se realizeze prin mai multe metode de privatizare: oferta publica, licitatie cu investitori agreati, negociere directa, fiind permis accesul investitorilor strategici romani sau straini. Banca Nationala a elaborat si pus in aplicare reglementarile de prudenta bancara, care asigura administrarea de catre societatile bancare a riscurilor specifice activitatii lor.