Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

C u p r i n s
Cap.1. Gestiunea productiei - componenta fundamentala a managementului firmei
1.1. Evolutia istorica a managementului productiei
1.2. Conceptele fundamentale utilizate in gestiunea productiei
Cap.2. Structura de productie si conceptie a unei intreprinderi
2.1. Tipologia intreprinderilor
2.2. Structuri organizatorice
2.2.1. Concepte fundamentale ale organizarii structurale
2.2.2. Structura organizatorica a firmei, tipuri de structuri organizatorice
2.3. Structuri de productie
2.3.1. Notiunea de structura de productie
2.3.2. Tipuri de structuri de productie
Cap.3. Procesele de productie
3.1. Definirea notiunii de proces de productie
3.2. Clasificarea proceselor de productie
Cap.4. Managementul productiei de baza
4.1. Fundamentele managementului productiei de baza
4.2. Principiile organizarii productiei de baza
4.3. Tipuri sau sisteme de productie
4.4. Metode de organizare a productiei de baza
4.4.1. Organizarea productiei in flux
4.4.2. Organizarea productiei individuale si in serii mici
4.5. Proiectarea capacitatii de productie a sectiilor de baza
Cap.5. Prezentarea generala a firmei
5.1. Istoric, obiect de activitate
5.2. Organizare si personal
5.3. Descrierea proceselor de productie
5.4. Indicatori economico-financiari de baza

Alte date

?Studiul proceselor de productie la S.C. Zaharul Oradea S.A. - {p} -?

1. Gestiunea productiei – componenta fundamentala a managementului firmei

1.1. Evolutia istorica a managementului productiei

Dealungul evolutiei managementului productiei pana in prezent au avut loc cercetari deosebite atat sub aspectul ariei de cuprindere cat si al profunzimii privind caile si modalitatile de imbunatatire a eficientei sistemelor de fabricatie si de asemenea a sistemelor furnizoare de servicii. Generatii succesive de tehnologi si manageri au analizat problemele eficientei si au propus o multime de cai diferite prin care s-a incercat optimizarea veniturilor din investitiile intreprinse. Aceste abordari diferite pot fi departajate intr-un numar de orientari sau scoli care impreuna alcatuiesc in realitate radacinile managamentului productiei asa cum este el practicat in prezent (Emil Cazan – Managementul productiei, 2000).

Scoala procesuala. Înaintea Revolutiei Industriale, bunurile erau produse de un mestesugar individual intr-un atelier mic fara ajutorul unor echipamente mecanice sau scule mai productive, ci numai cu niste scule obisnuite foarte simple. Contactul direct intre producator si consumator (client) permitea ca proiectarea produsului sa varieze in limite foarte largi, acestea fiind restrictionate numai de talentele sau capacitatile de productie ale mesterului si de bunastarea sau bogatia consumatorului. Introducerea unor serii de inventii la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, a modificat drastic vechiul obicei, respectiv traditionalul acord intre mestesugar si client. Între aceste investitii printre altele se detaseaza prin amploarea si complexitatea efectelor, masina de tors a lui Hargreaves, razboiul de tesut deosebit de productiv al lui Cartwright – inventii care au transformat din temelii productia textila – in acelasi timp motorul cu abur al lui Watt si strungul lui Maudslay au pavat drumul spre productia de masa a bunurilor de toate felurile.

Tot in aceasta perioada a aparut conceptul de fabrica moderna care a adus o multime de caracteristici importante precum: standardizarea produselor si de aici standardizarea elementelor componente, ceea ce permitea intersanjabilitatea acestora, si specializarea muncii, aceste caracteristici aduse de fabrica moderna destul de curand a condus la inlocuirea metodelor mestesugaresti traditionale cu sarcini care au cicluri scurte de executie ce pot fi indeplinite de muncitori necalificati.

Scoala managementului stiintific. La inceputul anilor 1900 o noua abordare aparent cunoscuta ca managementul stiintific, ce s-a dezvoltat din credinta ca imbunatatiri mult mai eficace si eficiente sunt posibile, daca detalierea muncii, motivarea muncitorului si organizarea fabricii pot fi in mod stiintific cercetate si ajustate. În afara multimii de studii care au implicat si remunerarea muncii, americanul F. W. Taylor a propus ceea ce astazi este cunoscut ca fiind principiile managementului stiintific care includeau detalierea procesului de munca si un sistem de remunerare cu bucata, in acest sens sistemul de operare sau activitatile erau recunoscute prin ele insele iar muncitorii erau platiti strict pentru productia pe care o realizau, sau pentru rezultatele muncii prestate.

Extinderea acestei idei si practicii in cercetarile intreprinse de celebra echipa de cercetatori americani a condus la dezvoltarea si aparitia studiului miscarilor care a cautat cu asiduitate imbunatatirea modalitatilor de indeplinire a sarcinilor slujbei, locului de munca, si apoi la scurtarea timpului necesar indeplinirii lor. Gantt a nascocit graficul de benzi, ceea ce a construit un excelent intrument de control al indeplinirii sarcinilor de productie si s-a incetatenit ca un instrument standard de management.

Scoala factorului uman. În anii 1930 studiile s-au largit si un rezultat clar l-au constituit de acum renumitele studii de la Hawthorne conduse la compania americana Western Electric, iar din aceste studii a aparut un punct de vedere diferit. Studiile acestea au fost initial organizate pentru a investiga efectele unor factori de mediu, precum nivelurile de iluminare, asupra performantei muncitorului.

Însa au aparut rezultate complet neasteptate, respectiv s-a realizat ca o serie de consideratii comportamentale erau de asemenea vital de importante pentru productivitatea fabricii, atelierului sau lucratorului individual. Cunoasterea caracteristicilor psihologice si sociologice au inceput sa influenteze atitudinile echipelor manageriale fata de proiectarea locului de munca si motivarea salariatilor.

Elementul uman a inceput sa fie vazut ca o resursa deosebit de semnificativa in contrast cu managementul stiintific care presupunea ca muncitorii pot fi considerati pur si simplu ca niste “extensii” ale masinilor, care nu pot fi afectati decat prin intermediul factorilor motivationali de baza, respectiv cei fiziologici de hrana, sete, odihna, adapost. Mai tarziu activitatile de cercetare intreprinse de British Tavistock Institute in anii 1950, alaturi de alte organizatii de cercetare, au sprijinit argumentul ca un factor important ce trebuie luat in calcul cand se proiecteaza sistemele de productie, este comportamentul de grup. Într-adevar impactul acestei noi dimensiuni asupra teoriei economice a devenit asa de semnificativa ca in prezent structurile intregilor companii sunt construite in jurul consideratiilor tehnologice.

Scoala cercetarilor operationale. O influenta mult mai recenta asupra managementului productiei a fost cea exercitata de dezvoltarea diferitelor abordari de rezolvare a problemelor, bazate pe modelarea matematica si pe noua putere a computerelor. Aceasta scoala poate fi considerata ca avand radacinile sale in afara industriei, respectiv in prestigioasa munca de cercetare din timpul celui de al doilea Razboi Mondial, cercetari care tineau la rezolvarea problemelor apararii civile, strategiilor de bombardare, sistemelor radar s.a.

Avantajele pe care aceste cercetari le-au adus industriei au fost deosebit de proeminente si au inclus, printre altele, tehnici noi de control si supravegherea stocurilor, metode de programare si previziune, controlul calitatii s.a. Aceasta tendinta a continuat cu programele spatiale care au generat dezvoltarea unor tehnologii avansate avand la baza cercetarile in electronica care au revolutionat proiectarea si exploatarea sistemelor de fabricatie. În acets sens amintim sistemele de fabricatie flexibile sau sistemele de fabricatie integrate bazate pe computere care prezinta numai doua din manifestarile noii tehnologii, totodata robotica impreuna cu microcomputerele au sporit obiectivul si practica managementului productiei.

1.2. Conceptele fundamentale utilizate in gestiunea productiei

Conceptul de organizare apare inca din cele mai vechi timpuri si cunoaste o permanenta evolutie pe masura dezvoltarii proceselor economico-sociale.

A organiza inseamna a armoniza, a proceda metodic, a asigura un cadru coordonat si adecvat desfasurarii eficiente uneia sau mai multor activitati. Particularizand la procesele de productie si de munca organizarea reprezinta un ansamblu de masuri luate pe baza unor metode, tehnici si norme destinate sa asigure folosirea cat mai completa a tuturor resurselor – forta de munca, mijloace de munca si obiectele muncii – in vederea realizarii obiectivelor stabilite in conditii de maxima eficienta.

Rezulta ca organizarea productiei si a muncii este functie de modul de organizare a fortei de munca, a mijloacelor si obiectelor muncii, respectiv de cele trei elemente componente ale procesului de productie, intre care sunt legaturi de tipul cauza – efect.

În principal, prin organizarea productiei si a muncii se asigura (Ion Unguru – Managementul productiei intreprinderii, 1998):

a) creerea tuturor conditiilor pentru realizarea productiei de baza (de regula produsele finite), care constituie insusi obiectul activitatii intreprinderii industriale. Aceste conditii se refera in special la: concordanta productiei de baza cu nivelul tehnic si complexitatea echipamentelor prevazute, proportionalitatea verigilor de productie, ritmicitatea si continuitatea fluxurilor tehnologice, inalta productivitate si eficienta economica;

b) corelarea productiei auxiliare (matrite, forme, piese de schimb, ambalaje, producerea de energie, intretinere si reparatii, transporturi etc.) cu necesitatile productiei de baza, cu respectarea cerintelor de productivitate, operativitate, gospodarire rationala a materiilor deficitare, a combustibililor si energiei etc.;

c) recuperarea si valorificarea superioara a deseurilor rezultate din procesele de baza, precum si a materiilor prime, resurselor energetice secundare etc., prin crearea unor sectoare de productie si a programului de fabricatie, in vederea obtinerii indicatorilor fizici maximali si parametrilor de calitate optimi prescrisi;

d) stabilirea necesarului de personal muncitor pe fiecare loc de munca in concordanta cu cerintele profesionale, conditiile de calificare cerute de categoria lucrarilor, necesitatea diviziunii si cooperarii in munca in conditiile de obtinere a productivitatii muncii maxime;

e) gruparea personalului muncitor in formatii de lucru eficiente si repartizarea pe schimburi de lucru, in conformitate cu cerintele tehnologiilor de fabricatie si prevederilor normative;

f) stabilirea compartimentelor organizatorice din structura de productie – conceptie si nivelului lor de organizare, potrivit criteriilor normative (ateliere, sectii, uzine, laboratoare, birouri, servicii etc.), a sistemului informational – decizional aferent, definitivarea acestei structuri si incadrarea ei in structurile de tip corespunzator;

g) selectionarea, stabilirea, combinarea si aplicarea celor mai efeciente metode si tehnici de conducere a productiei, in vederea atingerii obiectivelor intreprinderii, in conditii de eficienta economica maxima;

h) conditii de stimulare materiala si morala a personalului muncitor, conditii sociale si de dezvoltare a personalitatii.

Din punct de vedere al continutului, organizarea stiintifica a productiei si a muncii pornind de la documentatia tehnica – proiectele si studiile de produs – analizeaza si defineste ce lucrari se executa (operatiile tehnologice si de munca), unde se executa (localizarea in timp ca moment si perioada), cine executa (numarul de personal pe meserii, niveluri de calificare si locuri de munca), cum se executa (tehnologia si metodele de munca).

Organizarea si conducerea proceselor de productie presupune existenta unui evantai de situatii si probleme tehnice, economice si sociale, a caror rezolvare reclama efort, rationament, munca intelectuala etc. pentru gasirea solutiei optime. Se poate afirma ca nu exista o metoda, o tehnica general valabila care sa permita investigarea, analiza si rezolvarea oricaror situatii sau probleme. Cu toate acestea, stiinta a permis identificarea unui ansamblu de metode si tehnici, precum si a unor cai, metodologii si modele de rezolvare a unor situatii si probleme dintre cele mai diverse. Din continutul organizarii stiintifice a productiei si a muncii rezulta pentru intreprinderi/societati comerciale trei directii principale legate intre ele, care se conditioneaza reciproc, si se constituie ca obiective ale organizarii stiintifice a productiei si a muncii:

- obiectivul productiv – economic; directie a organizarii stiintifice a productiei si a muncii ce contribuie la realizarea productiei in conditii de maxima eficienta ceea ce se exprima in principal prin nivelul productivitatii muncii, a cheltuielilor de productie si a calitatii productiei, respectiv prin economia de munca vie, materializata si viitoare;