Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
CAP. I. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND EVICTIUNEA
1.1 CODUL LUI HAMMURABI
1.2 DREPTUL ROMAN
1.3 DREPTUL ROMiN
1.4 EVOLUTIA INSTITUTIEI EVICTIUNII
CAP.II.EVICTIUNEA PROVENIND DIN FAPTELE PERSONALE ALE ViNZiTORULUI SI DIN TULBURiRILE DE DREPT ALE TERTILOR
SUBCAP.I.GARANTIA EVICTIUNII PENTRU FAPTE PERSONALE
SECTIUNEA I.FAPTELE PERSONALE ALE ViNZiTORULUI CE DAU NASTERE LA GARANTIE
SECTIUNEA AII-A.GARANTIA iMPOTRIVA EVICTIUNII iN CAZUL CONTRACTULUI DE LOCATIUNE
2.1 INCOMODAREA FOLOSINTEI
2.2 PROBLEMA REPARATIILOR
2.3 SCHIMBAREA FORMEI LUCRULUI DE iNCHIRIAT
2.4 SCHIMBAREA DESTINATIEI BUNULUI
2.5 PIEIREA LUCRULUI
SECTIUNEA AIII-A.GARANTIA iN CONTRACTUL DE ARENDARE
SECTIUNEA AIV-A.GARANTIA iN CONTRACTUL DE DONATIE
SECTIUNEA AV-A.GARANTIA iN CONTRACTUL DE iNTRETINERE
SECTIUNEA AVI-A.GARANTIA iN CONTRACTUL DE SCHIMB
SUBCAP.II.GARANTIA CONTRA EVICTIUNII PROVENIND DIN FAPTA UNUI TERT
SECTIUNEAI. TULBURAREA DE DREPT
1.1 BUN AFLAT iN INDIVIZIUNE
1.2 ViNZAREA UNUI BUN COMUN DE CiTRE UN SOT FiRi CONSIMTiMiNTUL CELUILALT SOT
1.3 ViNZAREA DE CiTRE UN PROPRIETAR APARENT
1.4 ALTE CAZURI DE ViNZARE A LUCRULUI DE CiTRE O PERSOANi NEiNDREPTiTITi
SECTIUNEA AII-A.ANTERIORITATEA CAUZEI EVICTIUNII FATi DE MOMENTUL ViNZiRII
SECTIUNEA AIII-A. NECUNOASTEREA CAUZEI EVICTIUNII DE CiTRE CUMPiRiTOR
SECTIUNEA AIV-A.GARANTIA iN CONTRACTUL DE LOCATIUNE
4.1 TULBURAREA DE DREPT
4.2 TULBURAREA DE FAPT
4.3 CINE SUNT TERTII?
4.4 NECUNOASTEREA CAUZEI EVICTIUNII DE CiTRE LOCATAR- CONDITIE A RiSPUNDERII LOCATORULUI?
4.5 iNSTIINTAREA LOCATORULUI DESPRE TULBURAREA CAUZATi DE TERT
SECTIUNEA AV-A.GARANTIA iN CONTRACTUL DE ARENDARE
CAP.III.FUNCTIONAREA GARANTIEI PENTRU EVICTIUNE SI EFECTELE EI
SECTIUNEA I.GARANTIA INCIDENTi
SECTIUNEA AII-A.GARANTIA PRINCIPALi
SECTIUNEA AIII-A.EFECTELE EVICTIUNII CONSUMATE
3.1 EVICTIUNEA TOTALi
A. PRETUL
B. CONTRAVALOAREA FRUCTELOR
C. CHELTUIELILE DE JUDECATi
D. DAUNE-INTERESE
3.2 EVICTIUNEA PARTIALi
3.3 PRESCRIPTIA CERERII CUMPiRiTORULUI
SECTIUNEA AIV-A. GARANTIA CONVENTIONALi
CAP.IV. GARANTIA iMPOTRIVA EVICTIUNII iN CESIUNEA DE DREPTURI INCORPORALE
SUBCAP.I. CESIUNEA DE CREANTi
SECTIUNEA I.GARANTIA DE DREPT iN CAZUL CESIUNII DE CREANTi
SUBSECTIUNEA I. CAZURI iN CARE SE PUNE PROBLEMA GARANTIEI
A. GARANTIA EXISTENTEI CREANTEI
B. GARANTIA EXISTENTEI ACCESORIILOR
C. ALTE POSIBILE IPOTEZE DE GARANTIE LA CESIUNEA DE CREANTi
I.MiRCILE SI INDICATIILE GEOGRAFICE
II.BREVETELE DE INVENTIE
III.DESENELE SI MODELELE INDUSTRIALE
SUBSECTIUNEA AII-A.EFECTELE GARANTIEI
SECTIUNEA AII-A. GARANTIA CONVENTIONALi
SUBCAP.II.CESIUNEA iN CONTRACTUL DE LOCATIUNE
SUBCAP.III.CESIUNEA DREPTURILOR SUCCESORALE
SECTIUNEA I. GARANTIA DE DREPT
SECTIUNEA AII-A. GARANTIA CONVENTIONALi
SECTIUNEA AIII-A. EFECTELE GARANTIEI
SUBCAP.IV. ViNZAREA DE DREPTURI LITIGIOASE
CAP.V.GARANTIA CONTRA EVICTIUNII iN MATERIE DE SOCIETATE CIVILA
SECTIUNEA I. APORTUL DE BUNURI CORPORALE
SECTIUNEA AII-A.APORTUL DE BUNURI INCORPORALE
CAPITOLUL VI. PROPUNERI DE LEGE FERENDA
BIBLIOGRAFIE

Alte date

?

CAPITOLUL I. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND EVICTIUNEA

În sens strict etimologic, evictiunea inseamna pierderea unui drept prin judecata – evincere est vincendo in judicio aliquid anfere. Cuvantul provine din latinescul evictio – omis = deposedare; adica o persoana pierde dreptul sau asupra unui lucru, deoarece prin justitie s-a recunoscut unui tert un drept concurent cu al evinsului.

1.1. CODUL LUI HAMMURABI [1 VI. Hanga – Mari legiuitori ai lumii: Hamurabbi, Iustinian, Napoleon; edit. Lumina, Bucuresti, 1994]

Înca inainte de domnia lui Hammurabi, alaturi de proprietatea funciara apartinand statului, reprezentat prin rege si cea a comunitatilor taranesti, apare proprietatea asupra pamantului. Codul lui Hammurabi face distinctie intre bunurile ilku concedate pentru slujbe, ostasi si uneori dregatorilor, ce nu puteau fi vandute, ipotecate sau transmise tertilor in virtutea unui titlu juridic; se exceptau fii care urmau sa-si ia asupra lor toate obligatiile ce grevau beneficiul ilku (art. 26 – 41) si bunurile proprii ce puteau face obiectul oricaror acte juridice.

În cazul bunurilor dobandite de la un neproprietar, dobanditorul indiferent de buna sau reaua sa credinta inapoia bunul adevaratului proprietar, urmand sa fie despagubit de vanzatorul de rea – credinta (art. 9 – 13).

Strans legata de proprietate era materia obligatiilor; transferul se realiza de cele mai multe ori prin vanzare – cumparare care avea trei elemente:

? Obiect;

? Parti;

? Pretul – ce consta intr-o suma de bani si mai rar in cereale.

Uneori, actul era insotit de formalitati si cuprindea declaratia partilor de a nu ridica nici o pretentie in viitor cu privire la lucrul vandut (Pentru totdeauna Lipit-Illil si mostenitorii sai, cati vor fi, nu vor ridica nici o pretentie in viitor pentru casa¹ ). Vanzatorul isi lua asupra-si garantia de evictiune (art. 279 si 281 reglementa garantia de evictiune doar pentru vanzarea de sclavi, dar din documentele epocii reiese ca aceasta regula avea o aplicare generala, devenind adevarata clauza de stil in contractul de vanzare –cumparare), iar garantia pentru viciile sclavilor este limitata pentru exercitiul ei in termen de o luna (art. 278). Pentru a se evita neintelegerile se redacta un act scris care reprezenta dovada.

1.2 DREPTUL ROMAN

În dreptul roman [2 E. Molcut, D. Oancea- Drept roman; edit. Sansa, 1993, pag.275], obligatia de garantie impotriva evictiunii a suferit o dubla evolutie. Deoarece, la inceput, poporul roman nu dadea valoare juridica bunei – credinte, toate obligatiile luau nastere prin folosirea formelor solemne. În timp, sub influenta civilizatiei, s-a admis ca anumite obligatii puteau rezulta din buna sau reaua credinta a cocontractantului.

Initial, vanzarea se confunda cu mancipatiunea, iar daca un tert il actiona in judecata pe cumparator, pretinzandu-se proprietar, vanzatorul era obligat sa vina in ajutorul acestuia, pentru a dovedi ca i-a transmis proprietatea cumparatorului. Cand nu reusea, cumparatorul putea obtine dublul pretului platit, in temeiul legii care-i acorda action auctoritas. Cel care dobandea printr-o mancipatiune un bun mancipi avea prin aceasta actiune o foarte buna protectie.

Existau insa persoane si bunuri pentru care nu se putea folosi mancipatiunea, iar vanzatorul nu putea transmite proprietatea. El nu se obliga sa-i transmita cumparatorului dreptul (dare), si doar sa-i incredinteze posesia (vacuam possesionem tradere). În cazul bunurilor res nec mancipi, vanzatorul prin stipulatio rem habere licere ii transmitea posesiunea cumparatorului si-l garanta ca nu va fi tulburat. În schimb, proprietatea bunurilor nec mancipi se transmitea prin traditiune: daca vanzatorul era titularul drepturilor acesta trecea asupra cumparatorului prin exprimarea consimtamantului; daca nu, cumparatorul obtinand posesia se bucura de uzucapiune, iar vanzatorul ii garanta folosinta linistita a lucrului.

Jurisconsultii au hotarat, dupa aparitia contractului de vanzare – cumparare, ca principiul bunei credinte il obliga pe vanzator sa garanteze pentru evictiune printr-o stipulatiune speciala. Astfel, cumparatorul il putea sili pe vanzator prin action empti sa consimta la incheierea stipulatiunii de garantie, pentru ca, mai tarziu, clauza sa fie subinteleasa, devenind un efect firesc al vanzarii – cumpararii.

1.3 DREPTUL ROMÂN

În vechiul drept romanesc intalnim obligatia de garantie pentru evictiune in Codul Caragea [3 Codul Caragea- publicat in “ Brosura” din 01.09.1818- www.indaco.ro,], care o trateaza la titlul dedicat vanzarii si in Codul Calimach, care sub influenta codului austriac vorbeste despre aceasta obligatie la titlul “ tocmelelor in genere”.

Spre deosebire de dreptul roman, in dreptul feudal roman contractul de vanzare-cumparare este translativ de proprietate. Chiar daca garantia pentru evictiune nu este prea clar exprimata ea reiese atat din lege cat si din stipulatiile partilor. Estimatiunea privind pagubele provenite din evictiune este lasata, potrivit Codului Caragea la aprecierea judecatorului fondului. Potrivit acestui cod, o vanzare de imobile este desavarsita atunci cand s-a predat inscrisul de vanzare si s-a primit pretul, iar legalizarea dand actului o data certa, avea scopul de-a constitui titluri legiuite pentru cumparator si in contra unei a treia persoane. În articolele 32- 36 din Codul Caragea sunt reglementate si despagubirile pe care vanzatorul este dator sa le restituie cumparatorului evins, dupa cum urmeaza:

„ 32. Cand va vinde vanzatorul nemiscator lucru strain, si cu judecata se va cere, si se va lua de stapanul sau, atunci vanzatorul sa fie dator a intoarce cumparatorului pretul si dobanda banilor, iara cumparatorul sa dea stapanului rodurile lucrului.

"De va imbunatati cumparatorul lucrul acela cu sadiri, atunci stapanul lucrului, sa'i plateasca cheltueala imbunatatirii.

De va cladi cumparatorul cevas pe lucrul acela si acea cladire aduce folos, sa o cumpere stapanul, iara de nu aduce, sa o ridice cumparatorul."

33. De va vinde vanzatorul lucru de prigonire si dintr'aceea se va intampla judecata cumparatorului, plateste atunci vanzatorul toata cheltueala judecatii.

34. Cand un vanzator va vinde fara zapis la doi cumparatori tot acelas lucru nemiscator al sau, si'l va da unui dintr'insii, atunci cumparatorul ce'l va primi, sa se faca stapan; iara celalalt sa ceara dela vanzatorul ceeace i se cuvine, iara vanzatorul sa piarza a treia parte din pretul lucrului, si sa se dea la Cutia de milostenie.

35. Cand vanzatorul va vinde cu zapis tot acel miscator lucru, la doi cumparatori, atunci sa'l ia care din cumparatori se va vedea din zapisul cumparatorii ca l-au cumparat mai intai. Iara celalalt sa ceara dela vanzatorul ce i se va cuveni, si vanzatorul sa, piarza asemenea a treia parte din pretul lucrului, si sa se dea la Cutia de milostenie.

36. Cand vanzatorul va vinde, acelas nemiscator lucru, la doi cumparatori, sa'l ia care cumparator se va vedea din zapisul cumpararii ca l-au cumparat mai intaiu, si celalalt sa ceara dela vanzator ceeace i se cuvine. Iar vanzatorul sa piarza a zecea parte din pret, si sa se dea la Cutia de milostenie.”

1.4 EVOLUTIA INSTITUTIEI EVICTIUNII

Odata cu evolutia sociala si economica s-a impus necesitatea unor reglementari precise privind institutia evictiunii atat pe plan intern cat si international.

În prezent, in tara noastra evictiunea este reglementata in Codul civil la titlul V „ Despre vinderi” in capitolul IV „Despre obligatiile vanzatorului”, in sectiunea III „ Despre raspunderea vanzatorului” in art. 1337-1351. Despre aceste dispozitii vom vorbi si le vom analiza in capitolul II din prezenta lucrare.

Pe plan international , Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala a marfurilor [4 Conventie din 11.04.1980, publicata in M. Of., Partea I nr. 54 din 19.03.1991] reprezinta un progres remarcabil in planul uniformizarii reglementarii in materie de comert international care a incercat sa inlature pe cat posibil neadaptarea sistemelor de drept intern si dificultatile pe care le implica sistemul conflictelor de legi [5 C. Toader- Evictiunea in contractile civile, edit. All Educational, Bucuresti, 1997, pag.202].

Spre deosebire de alte legislatii, se remarca tratarea mai clara a garantiei impotriva evictiunii, care este reglementata in art.41 si art. 42, aluri de raspunderea pentru vicii.

Astfel, potrivit Conventiei de la Viena „vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a unui tert, exceptand cazul in care cumparatorul accepta sa preia marfurile in aceste conditii”. Chiar daca legea nu mentioneaza nimic despre raspunderea vanzatorului provenita dintr-un fapt personal, aceasta nu trebuie exclusa, interpretarea care trebuie data este aceea care trimite la buna-credinta, fiind deci subinteleasa [6 C. Toader- op. citata, pag.195].