Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
CAP I - Demers introductive
Sectiunea I - Criminologia ca stiinta penala
Sectiunea II - Fenomenul criminal ca obiect de studiu al criminologiei
Sectiunea III - Mijloace si procedee folosite in criminologie
Sectiunea IV - Problematica pozitivismului italian
CAPITOLUL II - TEORIILE LUI CESARE LOMBROSO
Sectiunea I - Generalitati
Sectiunea II - Teoria anormalitatii biologice
Sectiunea III - Factorii antropologici
Sectiunea IV - Importanta teoriei lui Lombroso
CAPITOLUL III - TEORIA LUI RAFFAELE GAROFALO
Sectiunea I - Notiuni generale
Sectiunea II - Teoria anormalitatii morale
Sectiunea III - Importanta operei lui Garofaldo
CAPITOLUL IV - TEORIA LUI ENRICO FERRI
Sectiunea I - Generalitati
Sectiunea II - Teoria anormalitatii bio-psiho-sociale
Sectiunea III - Contributia lui Ferri la dezvoltarea gandirii criminologice
Sectiunea IV - Caracteristicile scolii pozitiviste
CAPITOLUL V - Importanta pozitivismului Italian
CAP. V - Concluzie

Alte date

?Capitolul I

Demers introductiv

Sectiunea I

Criminologia ca stiinta penala

Examinarea obiectului cercetarii criminologice presupune a stabili ca anume intereseaza cercetarea criminologica.

Un prim indiciu in acest sens il reprezinta insasi denumirea criminologiei, originea acestui cuvant.Observam astfel ca,din punct de vedere etimologic,notiunea criminologie este alcatuita din doua cuvinte de origine greaca respectiv: crimen(cu sensul initial de acuzatie si apoi de infractiune1) si logos(la origine discurs,ratiune,iar ulterior,stiinta).

Pornind de la sensul etimologic se poate formula chiar o definitie prealabila,pur nominala,in care criminologia ar reprezenta:discursul cu privire la crima,stiinta crimei.Desi evident incompleta, o asemenea definitie apare destul de frecvent in literatura de specialitate,la autori de prestigiu,fie efectiv in formula ,,stiinta crimei”2,fie in varianta ,,studiul stiintific al fenomenului criminal”3.

1 Retinem doar cele doua sensuri mentionmate, pentru facilitatea expunerii.In relitate etimologia cuvantului crima este mai compelxa si a constituit subiectul multor dezbateri in literature de specialitate.

Astfel,s-a aratat ca termenul crima provine din grecescul krimein, care avea intelesul a judeca,a allege,a separa.Cuvantul a fost preluat in latina sub forma crimen(-inis) care inseamna la origine: “decizie juridiciara”.In latina clasica termenul crimen capata de asemenea sensul de <> sau <>.In aceste conditii “in sensul sau etimologic, cuvantul crima nu desemneaza in mod direct o actiune, un act sau un comportament particular, ci mai degraba actul de a judeca un comportament in cadrul unui process institutional de tip judiciar”.A.P.Pires, La criminologie d’hier et d’aujourd’hui,in Histoire des saviors sur le crime et la peine, lucrare colectiva de C.Debuyst s.a, Ed.Les Presses de l’Universite de Montreal,1995,p.17. In acelasi timp este de remarcat faptul ca la Roma, pana la sfarsitul sec.al II-lea i.Hr., termenul crimen nu se referea decat la “atingerile aduse suveranitatii Cetatii”. Uciderea unei personae a ramas multa vreme in afara urmaririi publice, iar “in toata perioada republicana dreptul penal a ignorat violul, rapirea si adulterul”. N.Rouland, L’Anthropologie juridique, Ed.P.U.F., 1990, p.28.

2E. Seelig, Traite de criminologie, Ed. Presses Universitaires de France, 1990, p.3.

3R. Vouin si J. Leaute, Droit Penal et Criminologie,Ed.P.U.F., 1956,p.34.

Acest tip de definitie, desi criticabil sub aspectul rigorii, prezinta avantajul simplitatii, oferind un reper clar, desi minim, cu privire la “zona” in care se situeaza cercatarea criminological.

Pe baza acestui reper, putem presupune ca fenomenul criminal intra in sfera de interes a cercetarii criminologic, face parte din obiectul acesteia.

Un al doilea indiciu este dat de existenta evidenta a unor preocupari practice legate de fenomenul criminal, de combaterea ori limitarea acestuia. Putem presupune ca interesul cercetarii criminologice este atras si de aceste preocupari de oridin practice, pe care le vom numi practica anticriminala.

Sectiunea a II-a

Fenomenul criminal ca obiect de studio al criminologiei

Expresia ”fenomen criminal” este foarte de utilizata, dar sensul ei difera, uneori foarte mult, in raport de continutul mai restrans sau mai larg ce i se atribuie. Uneori fenomelul criminal este privit doar ca o “abstractie juridical”, situatie in care continutul acestuia este redus la cel al notiunii de infractiune4.

Alteori, in doctrina, prin utilizarea expresiei “fenomen criminal” se are in vedere doar aspectul macro-criminologic(asamblul infractiunilor).In sfarsit unii criminology dau un sens foarte larg expresiei “fenomen criminal”, considerand ca in continutul acesteia trebuie sa se regaseasca: normele penale edictate, violarea acestora, precum si reactia sociala represiva, consecutiva5.

In mod evident, este o greseala sa privim fenomenul criminal ca pe o simpla abstractie juridical, deoarece el reprezinta o realitate umana si sociala6.

In acelasi timp, o viziune exclusive macro-criminologica (macro- sociala) asupra fenomenului criminal este doar partiala, deoarece ignora latura individuala a realitatii criminale (crima ca fenomen individual si criminalul ca factor sine qua non).

5 “Crima este in inima criminologiei, dar, oricat ar fi de importanta, inima nu este niciodata decat un organ printre altele.Rolul ei nu poate fi inteles decat daca este plasata in organismul din care face parte.Fenomenul criminal este acest asamblu al carui centru este crima.Leaute(1972: 7-10) concepe fenomenul criminal ca un proces in trei etape: 1- normele penale sunt edictate, 2- ele sunt violente, 3- aceasta provoaca o reactie sociala represiva.Putem la fel de bine sa ni-l reprezentam ca pe o drama in trei personaje: delicventul, victima si agentul de control social, si in trei acte: prevenirea, trecerea la act si riposta penala”. M. Cussson, La Criminologie, Ed. Hachette, 1998, p. 16.

6 “Fara indoiala, fenomenul criminal nu apare si nu exista decat daca exista o societate si pentru ca exista o societate.Dar nu societatea este cea care il produce.La originea lui exista totdeauna actiunea unei persoane, fiinta umana si sociala, revoltata impotriva societatii al carei membru este.Din acest punct de vedere el(fenomenul criminal- n.n.) reprezinta o realitate umana si sociala.” G. Stefani, G. Levasseur, B. Bouloc, op. cit., p. 9.

In sfarsit, o viziune prea larga asupra fenomenului criminal este la randul ei inexacta.

A introduce represiunea in continutul fenomenului criminal echivaleaza, dupa opinia noastra, cu o confuzie ce s-ar face in medicina, intre maladie si tratamentul acesteia.

Pentru a stabili ce anume intra in continutul fenomenului criminal (si pe cale de consecinta in continutul obiectului cercetarii criminologice) trebuie sa pornim de la aspectul individual al fenomenului (notiunea de crima) unde nu trebuie ignorat nici factorul uman care este inerent (criminalul) si trebuie sa avem in vedere si aspectul “colectiv” sau “de masa” al fenomenului (criminalitatea)7.

§1. Crima.

Notiunea de crima are mai multe intelesuri, fapt ce genereaza uneori o totala confuzie, atat in privinta notiunii in sine, cat si in legatura cu unii “compusi” ai acesteia, cum ar fi criminologia si criminologul.