Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
Pag.
Capitolul 1 - Caracterizare de ansamblu a Rominiei 5
1.1. Context istoric 5
1.2. Evolutia economica a Rominiei 6
1.2.1. Produsul Intern Brut 7
1.2.2. Deficitul bugetar 8
1.2.3. Inflatia 9
1.2.4. Somaj 12
1.2.5. Structura proprietatii 13
1.2.6. Comertul exterior 14
1.3. Locul Rominiei intr-o Uniune Europeana extinsa la
28 de tari membre 16
1.4. Consiliul european de la Copenhaga si perspectiva aderarii
Rominiei la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007. 22
Capitolul 2 - Comertul extern al Rominiei 28
2.1. Politica comerciala a Rominiei 28
2.1.1. Politica vamala 29
2.2. Dinamica, volum, balanta comerciala 34
2.3. Structura importurilor si a exporturilor 42
2.4. Orientarea geografica a volumului comertului exterior al
Rominiei la Uniunea Europeana 46
2.5. Evolutia relatiilor comerciale dintre Rominia si Uniunea
Europeana 51
Capitolul 3 - Investitiile straine in Rominia 59
3.1. Rolul si evolutia investitiilor straine in Rominia 59
3.2. Cadrul legal privind investitiile straine in Rominia 62
3.3. Avantajele competitive ale economiei rominesti si factorii
care descurajeaza investitiile straine in Rominia. 65
3.3.1. Avantajele competitive ale economiei rominesti 65
3.3.2. Factorii care incurajeaza investitiile straine
in Rominia 66
3.4. Promovarea investitiilor straine 69
3.4.1. Elaborarea si aplicarea in practica a unei
politici guvernamentale coerente de
promovare investitionala 69
3.4.2. Consolidarea si dezvoltarea cadrului institutional
ce circumscrie activitatea de promovare a
investitiilor straine in Rominia 70
3.4.3. Completarea si imbunatatirea cadrului juridic,
specific si general, care sa raspunda exigentelor
unei economii de piata 72
3.5. Sprijinul financiar si institutional primit de Rominia din partea
Uniunii Europene 73
3.5.1. PHARE 73
3.5.2. I.S.P.A. 75
3.5.3. SAPARD 76
3.5.4. Evaluarea progresului realizat de Rominia in utilizarea
fondurilor europene 77
3.5.5. Programe comunitare 78
3.5.6. Cofinantarea din partea institutiilor financiare internationale 79
Capitolul 4 - Integrarea Rominiei in Uniunea Europeana 81
4.1. Asocierea Rominiei cu comunitatile Europene 81
4.1.1. Demersurile facute de Rominia la Comunitatile
Europene (1969-1991) 81
4.1.2. Principalele prevederi ale Acordului de Asociere
al Rominiei la Uniunea Europeana 86
4.1.3. Economia Rominiei pe coordonatele integrarii
europene 91
4.1.4. Capacitatea de asumare a criteriilor de la
Copenhaga 102
4.2. Aderarea Rominiei in Uniunea Europeana 104
4.2.1. Derularea procesului aderarii Rominiei la
Uniunea Europeana 104
4.2.1.1. Pregatirea Rominiei pentru aderarea la
Uniunea Europeana 104
4.2.1.2. Stadiul actual al negocierilor dintre Rominia
si Uniunea Europeana 108
4.2.2. Monitorizarea Rominiei de catre Uniunea Europeana 110
4.2.2.1. Rapoartele Comisiei Europene privind progresele
inregistrate de Rominia 111
4.2.2.2. Examinare analitica (Screening-ul) 119
4.2.3. Costurile si beneficiile aderarii Rominiei la Uniunea
Europeana 120
4.2.4. Sansele Rominiei de aderare la Uniunea Europeana in
perspectiva anului 2007 127
BIBLIOGRAFIE 135

Alte date

?CAPITOLUL 1

CARACTERIZARE DE ANSAMBLU A ROMÂNIEI

1.1. CONTEXT ISTORIC

Romania este prima tara din Europa Centrala si de Est care, inca din anii ’70, a stabilit relatii contractuale cu Uniunea Europeana, incheind in aceasta perioada o serie de aranjamente tehnice cu Comunitatea Economica Europeana pentru produsele romanesti mai bine plasate pe piata comunitara. Începand cu anul 1974, Romania a devenit beneficiara a sistemului generalizat de preferinte vamale acordat de C.E.E., iar in 1980 a semnat cu aceasta grupare integrationista Acordul privind comertul cu produse industriale. Dupa acest an, s-au intensificat rundele de negocieri si reuniunile la nivel de experti in vederea semnarii Acordului bilateral de cooperare comerciala si economica care ar fi insemnat recunoasterea diplomatica a Comunitatii.

Spre sfarsitul anilor ’80, relatiile Romaniei cu Uniunea Europeana s-au deteriorat datorita regimului comunist, tara noastra izolandu-se si chiar intrerupand relatiile cu blocul european.

Dupa Revolutia din 1989, raporturile Romaniei cu Comunitatea Europeana au cunoscut o evolutie ascendenta, noua conducere a tarii manifestand vadite intentii pentru stabilirea unor relatii diplomatice cu aceasta grupare interstatala si dezvoltarea de legaturi din ce in ce mai stranse in domeniile comercial si al cooperarii economice si politice.

În acest context favorabil, la 14 aprilie 1990 a fost desemnat primul ambasador al Romaniei pe langa organele comunitare de la Bruxelles, iar dupa trei ani Comisia Europeana si-a deschis propria sa misiune diplomatica in Romania, respectiv Delegatia Comisiei Europene la Bucuresti.

La 22 octombrie 1990 a fost semnat, la Luxemburg, Acordul de Comert, Cooperare Comerciala si Economica intre Romania si Comunitatea Europeana, acord care a intrat in vigoare la 1 mai 1991. Punerea in aplicare a acestui acord vizeaza eliminarea restrictiilor cantitative discriminatorii si suprimarea graduala a acestora la importurile Romaniei din Comunitatea Europeana.

În mai 1992, Romania si Uniunea Europeana au dat curs negocierilor pentru incheierea unui acord de asociere. Astfel ca, dorinta Romaniei de a se asocia la Uniunea Europeana, acceptata in plan politic si de tarile membre, s-a realizat la 1 februarie 1993 cand a fost semnat „Acordul european instituind o asociere intre Romania, pe de o parte si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte” [1 Emilian Epure, Romania intr-o Uniune Europeana extinsa, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2002.], cunoscut sub numele de Acordul European de Asociere Romania – Uniunea Europeana.

„Parlamentul Romaniei a aprobat Acordul European de Asociere prin Legea nr. 20/6 aprilie 1993 care obliga institutiile statului si orice alta persoana civila sau fizica la punerea in practica a prevederilor Acordului.” [2 Idem.] Parlamentul European a ratificat Acordul European de Asociere Romania – Uniunea Europeana cu un numar de 315 voturi pentru, 4 contra si 5 abtineri. Paralel cu semnarea Acordului European de Asociere s-a negociat si semnat un Acord Interimar privind comertul si aspectele legate de comertul dintre Romania si Comunitatile Europene, acord care a intrat in vigoare la 1 martie 1993.

1.2. EVOLUTIA ECONOMIC? A ROMÂNIEI

Unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene, inca de la primii sai ani de functionare, a fost acela ca integrarea trebuie sa fie accesibila oricarei tari europene. Datorita divizarii artificiale a continentului, aceasta posibilitate a putut fi valorificata de tarile central si est europene abia incepand cu anii ’89 – ’90 in urma prabusirii regimurilor comuniste din statele respective. Astfel, colapsul C.A.E.R. a dat o reorientare a comertului Romaniei catre Uniunea Europeana – in contextul general al fostelor tari comuniste – aceasta grupare interstatala devenind dupa Revolutia din 1989 cel mai important partener comercial al Romaniei.

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana este insa nu doar un proces de durata ci si unul care implica respectarea stricta a cerintelor de aderare; desi Uniunea incearca sa-si extinda exigentele si in alte sfere decat cea pur economica – politica externa si de securitate comuna, problemele de mediu, aspectele de cooperare judiciara internationala – nu poate neglija faptul ca ea a inceput prin a fi o solutie viabila pentru redresarea economica a Europei de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Dezideratul nr. 1 al Uniunii Europene este o egalizare economica, sociala, politica a statelor membre, cu prezervarea identitatii nationale si orice stat care doreste sa adere ulterior trebuie sa si dovedeasca posibilitatea de a se conforma standardelor economice ridicate ale Uniunii.

În acest sens, studierea evolutiei economiei romanesti de dupa ’90 este relevanta sub aspectul viabilitatii unei economii de piata: inflatia, Produsul Intern Brut, somajul, comertul exterior, structura proprietatii, deficitul bugetar.

1.2.1. Produsul Intern Brut

Produsul Intern Brut (P.I.B.) [3 Unele tari folosesc PIB, iar altele, de regula cele cu o economie dezvoltata, PMB.] exprima valoarea totala a bunurilor finale produse de agentii economici rezidenti pe teritoriul tarii in decursul unui an. El reprezinta principalul agregat macroeconomic al Sistemului Conturilor Nationale [4 Sistemul Conturilor Nationale reprezinta Metodologia de calcul si analiza a productiei nationale, folosita aproape in toate tarile lumii a fost adoptata de Comisia de Statistica a O.N.U. in 1969.], reflectand rezultatele performantelor economice ale statului, valoarea de piata a productiei finale.

Determinarea indicelui PIB se poate realiza prin trei metode: metoda de productie, metode veniturilor si metoda cheltuielilor. Prima metoda consta in determinarea volumului productiei finale realizate in tara in perioada respectiva. A doua metoda se realizeaza prin insumarea veniturilor ce exprima remunerarea factorilor de productie cu alocatiile pentru consumul de capital fix. Ultima metoda utilizata presupune totalizarea cheltuielilor efectuate pentru achizitionarea bunurilor ce alcatuiesc productia finala.

Analiza PIB-ului in contextul economiei post-decembriste din Romania ajuta la aprecierea sanselor pe care tara noastra le are cu privire la integrarea in Uniunea Europeana.

Aspiratiile Romaniei in aceasta privinta nu pot prinde insa un contur real decat prin luarea in considerare a cerintei obiectivitatii. O economie viabila nu se cladeste dintr-o imagine deformata asupra realitatii ci din cunoasterea obiectiva a nevoilor sociale si a posibilitatilor de satisfacere a acestora.

1.2.2. Deficitul bugetar

Dupa Decembrie 1989, sistemul bugetar al Romaniei a fost organizat intr-o conceptie noua [5 D. Drosu Saguna – Drept financiar si fiscal, Editura All Beck, 2003, p. 287.], impusa de economia de piata, renuntandu-se la formula „bugetului unic de stat”, derivata din planul national uni, instrument al centralismului excesiv, trecandu-se la un sistem de bugete distincte, elaborate, aprobate si executate in conditii de deplina autonomie: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale etc.

Un sistem bugetar sanatos trebuie sa se prezinte echilibrat intrucat excedentul cheltuielilor de efectuat asupra veniturilor obtinute conduce la deficitul bugetar; in Romania acest deficit se incearca a fi acoperit prin emisiune monetara, care insa are drept rezultat deprecierea monedei, cresterea preturilor, deci automat inflatie.

Sub aspectul veniturilor, in perioada 1991-2000, bugetul de stat a fost alimentat frecvent cu sume importante, majoritatea provenind din impozite indirecte. Cu toate acestea si cheltuielile au inregistrat o crestere constanta, cele mai importante fiind facute in domeniul apararii ordinii publice si cel al apararii nationale. Pentru actiuni economice si industrie s-au alocat insa de la bugetul de stat sume aproape modice, insuficiente pentru a sustine actiunea statului de reabilitare in domeniul economic.

Desi este general recunoscut ca intr-o tara aflata in curs de tranzitie trebuie incurajate intreprinderile mici si mijlocii care nu implica un efort financiar prea consistent – de altfel inexistent pe piata de capital – Romania a continuat o perioada, in traditia economiei inchise, comuniste sa incurajeze si sa sustina financiar asa-zisii „mamuti”, intreprinderi mari, falimentare. Participarea statului la capitalul social al acestor agenti economici a justificat repetate scutiri si esalonari ale taxelor cuvenite statului, finantari si subventii, in detrimentul initiativei particulare care nu a fost incurajata. Aceasta politica economica eronata, contrara doctrinelor economice europene, a adancit si mai mult criza economiei romanesti. În plus, s-a recurs constant la virari de credite intre subcapitolele bugetare, in detrimentul unor domenii care ar fi trebuit sa beneficieze de sprijin material din partea statului: traditionala agricultura; cercetare-dezvoltare; sanatate, asistenta sociala. Ca urmare a redirectionarii ilogice a banilor publici, bugetul de stat a inregistrat in ultimii ani un deficit important.

1.2.3. Inflatia [6 Termenul inflatie isi are originea in latinescul inflare, care inseamna a umfla, a exagera, in terminologia economica el se regaseste pentru prima data in S.U.A. in perioada Razboiului de Secesiune.]

Un simptom dintre cele mai relevante ale sistemului economiei unei tari, in esenta un indice al starii de echilibru/dezechilibru al diferitelor segmente ale pietei este inflatia. Problema inflatiei este una dominanta a lumii moderne. Afirmata ca fenomen major in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea si mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, inflatia consta intr-o „rupere de echilibru la un moment dat dintre masa monetara si masa de bunuri” [7 L. Baudin, Moneda si formarea preturilor, Paris, 1935.].

Inflatia a fost considerata ca fiind fenomenul economic cel mai de temut „dezordinea dezordinilor”, deoarece loveste in moneda iar moneda nu este altceva decat exprimarea valorii tuturor lucrurilor.

Inflatia este un dezechilibru care afecteaza, in proportii diferite, toate economiile nationale, si care poate fi sesizat prin doua tendinte majore, si anume: cresterea generalizata a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor. Se considera ca inflatia este o stare caracterizata prin cresterea permanenta mai rapida a volumului puterii de cumparare fata de volumul bunurilor si serviciilor, astfel incat din aceasta rezulta cresterea veniturilor si preturilor in timp ce valoarea banilor scade.

Masurarea inflatiei porneste, bineinteles, de la consensul teoretic cu privire la formele de manifestare ale fenomenului, dar realizarea in fapt a acestei intentii ramane o problema complexa.

Instrumentul la care se apeleaza cel mai des in acest scop este indicele general al preturilor sau indicele sintetic al preturilor. Acesta, cu toate ca are anumite insuficiente, exprima, in linii generale, cresterea preturilor ca fenomen de ansamblu care afecteaza economia. Nu orice crestere a indicelui general al preturilor este expresia directa a inflatiei. Deci pentru a trage o cocluzie corecta cu privire la natura inflationista sau a cresterii indicelui general al preturilor, adesea, sunt necesare informatii si analize suplimentare.

Cealalta tendinta majora ce caracterizeaza situatia de inflatie, scaderea de cumparare a banilor, consta in relevarea faptului ca in decursul unei perioade relativ lungi, volumul bunurilor si serviciilor ce se cumpara intr-o economie scade in comparatie cu masa monetara si nivelul preturilor. Aceasta se determina ca un raport intre masa monetara si nivelul preturilor, aratand cate bunuri si servicii se pot cumpara cu cantitatea de bani existenta in economie, la un nivel dat al preturilor.

Pentru intelegerea inflatiei, cea mai mare importanta o are cunoasterea mecanismului sau de declansare si desfasurare pe baza caruia pot fi concepute modalitatile de interventie, de combatere a cauzelor care au generat-o.

În acest sens, punctul de pornire il reprezinta dezechilibrul pe care-l marcheaza inflatia – intre masa monetara excedentara in comparatie cu volumul bunurilor si serviciilor. Indiferent de cauzele care genereaza acest dezechilibru, excedentul de masa monetara de care dispun agentii economici reprezinta de fapt o cerere de bunuri si servicii nesatisfacuta. Daca din diferite motive (insuficienta factorilor de productie, imposibilitatea de a mari eficienta lor, progresul tehnico-stiintific lent etc.) volumul bunurilor si serviciilor ramane in urma masei monetare, aceasta situatie determina o crestere a preturilor si scaderea proportionala a puterii de cumparare a banilor, concretizand astfel prezenta inflatiei.

Elasticitatea ofertei, cresterea sau scaderea volumului fizic al bunurilor economice in raport cu variatia veniturilor, sunt decisive pentru instalarea starii de inflatie.

Deoarece efectele inflatiei actioneaza in sensuri diferite, ele se rasfrang asupra vietii economice prin cresterea instabilitatii si prin cautari febrile ale agentiilor economici de a diminua efectele sale negative sau de a se sustrage lor. Din aceste cautari s-au nascut masurile antiinflationiste, de o mare complexitate, care se pot imparti in doua mari grupe:

a) de aparare sau protectie a agentilor economici impotriva cresterii preturilor si scaderii puterii de cumparare a banilor;

b) de diminuare si control a onflatiei .

Din prima grupa de masuri, cea mai importanta prin dimensiunile sale este indexarea. Aceasta constituie o crestere procentuala sau in sume absolute a veniturilor agentilor economici, indeosebi a salariilor si pensiilor, lunar, trimestrial sau semestrial, astfel incat sa acopere parsial sau total cresterea preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor, generate de inflatie.

A doua grupa cuprinde masuri care contribuie la refacerea echilibrului economic deteriorat de inflatie.