Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins:
Capitolul I
CREATIE POPULARA- Aspecte ale vehicularii si interpretarii folcorului in contemporaneitate
Capitolul II
FORMATIA DE ACOMPANIAMENT- Rolul si functia ei in spectacolul de folclor
Capitolul III
VALORIFICARE SCENICA A REPERTORIULUI FOLCLORIC TRADITIONAL
Capitolul IV
ASPECTE SI CONSIDERATII CRITICE PRIVIND POLUARE IN SPECTACOLUL ACTUAL DE FOLCLOR

Alte date

?

Capitolul I

CREATIE POPULARA- Aspecte ale vehicularii si interpretarii folcorului in contemporaneitate

Desigur ca a incerca sa precizezi cu exactitate timpul in care a fost plasmuita o creatie folclorica inseamna a te hazarda, cu toate ca specialistii au demonstrat ca aceasta nu poate fi stabilit dincolo de perioada de aproximativ 200 ani in urma.

Dar functiile pe care le-au avut sau inca le mai au in viata colectivitatii rurale tematica sau structurile (acestor creatii), sunt argumente care vin: in sprijinul afirmatiei ca se pastreaza si astazi creatia populara a carei veche origine inainteaza pe firul istoriei noastre pana in epoca precrestina a dacilor si romanilor.

Mediul rural a fost dintotdeauna leaganul creatiei artistice ori alesii de-a lungul istoriei milenare a poporului nostru au pastrat fidel spiritualitatea romaneasca fiind un factor activ in evolutia acesteia.

In timpul Evului mediu ( sec. XVI ) o data cu aparitia centrelor urbane din folclorul taranesc s-a dezvoltat un folclor orasenesc, mai eterogen, dar de asemeni valoros, reflectand un nou tip de relatie economico-sociala. Cu timpul, cele doua segmente ale folclorului nostru s-au influentat reciproc, in mod benefic, aparand noi stiluri si straturi, care au imbogatit si imbogatesc continuu creatia noastra populara.

Analizand structura melodico-ritmica precum si tematica diferitelor cantece folclorice constatam o coexistenta in contemporaneitate a mai multor straturi de la melodia arhaica spirituala pana la cantecul de stil nou.

Solidaritatea sociala din obstea sateasca isi gaseste expresia in repertoriul familial; in asemenea momente intreaga colectivitate rurala este prezenta, avand de cele mai multe ori un rol precis in desfasurarea ceremonialului.

Vestigii ale unei inalte civilizatii sunt creatiile geniale cum ar fi de pilda cantecul bradului sau zorilor, care inca se mai pastreaza in Oltenia de Nord-Vest, Hunedoara sau Banat, fiind interpretate in grup.

In Transilvania, ca punct culminant al ceremonialului nuptial este interpretat in grup, Cantecul Miresei, capodopera din toate puncetele de vedere, spre deosebire de alte zone ale tarii under interpretarea este solistica sau apartine profesionistilor.

Creatiile ciclului calendaristic apartin obiceiurilor de iarna, primavara, vara, mentinandu-se in timp functiile initiale legate de rodul pamantului, fiind intalnite in toate zonele folclorice ale Romaniei. In judetele din Sud-Estul tarii, flacaii si maturii canta in preajunul Anului nou, melodii de colind in variante pe care le consideram dintre cele mai vechi avand scrieri muzicale cu un numar restrans de sunete, in grupuri antifonice, ritmul fiind giusto-silabic, tematica tratand lupta cu diferite animale, precum leul, dulful de mare, sau vanatoarea ursului, a ciutei sau a soimului.

Adaptandu-se unor noi cerinte si conditii, obiceiurile, care pot fi intalnite in structuri asemanatoare si in alte zone ale tarii, sunt pe cale de disparitie sau si-au modificat functiile fiind preferate doar laturile spectaculoase si distractive.

Stilul recitativului epic si-a gasit o rezonanta aparte in cantecul batranesc spre balada, care din punct de vedere muzical ramane un gen amplu, impunator in care melodia se adapteaza continutului textului.

Subiectele fantastice sau cele cu substrat mitologic sunt cele mai frecvente, alaturi de evenimente care oglindesc in folclor lupta poporului impotriva dusmanilor din interiorul si din afara tarii.

Structurile modale au o mare varietate diatonica si cromatica, uneori textele epice cantandu-se pe melodii de doina, alteori strofele melodice fixe evoluand spre o forma arhitectonica de cantec proriu-zisa.

Cea mai reusita exprimare muzicala a romanului ramane insa, doina.

O analiza comparativa a acestui gen muzical ne dezvaluie mai multe stadii de evolutie, existand imagini unde recitativul epic se mai intalneste in forma arhaica de melopee, cu o cursivitate neantrerupta.

Dar cele mai multe transformari pe care le-a suferit vre-un gen muzical folcloric este cel al cantecului propriu-zis, asta si datorita impactului la public, atat in zonele folclorice cat si pe canalele mass-mediei.

Exista multe persoane care confunda cantecul propriu-zis cu muzica populara insasi, confuzia facanduse in cadru cantecului in ritm de joc acompaniat de orchestra.

Nu in forma cea mai pura graiurile regionale pot fi identificate insa si astazi in Bihor, Maramures, Banat, Oltenia, Vrancea sau Bucovina, atat in melodiile de dans, cat si in ceea ce priveste cantecele propriu-zise.

Izvorand din vechile graiuri si coexistand cu acestea, s-au dezvoltat structuri noi-„ un stil muzical popular „modern” s-a nascut in Romania ”- constata in 1931 Constantin Brailoiu, pentru ca asa cum remarca inca din secolul trecut Bogdan Petriceicu Hasdeu „ folclorul reflecta intregul trai prezent si trecut al unui popor ”.

„ Satul cu matricea sa stilistica ...” va umple incetul cu incetul, cu substanta proprie, atat pe plan material cat si spiritual viata si „poate numai urechile noastre sunt de vina ca inca nu aud cantecul”-asa scria Lucian Blaga cu ani in urma.

Specialistii sustin ca in momentul de fata folclorul are doua utilitati: prima este aceea pe care a avut-o de veacuri si care este exprimata prin functiile sale traditionale prin viata satului, a doua fiind aceea de produs artistic de concert cerut si gustat de masele largi rurale si urbane.

In acest din urma caz, creatia sateasca este oarecum cenzurata de diversi intermediari, folclorul fiind astfel supus unor legi cvasicomerciale.

Se pot distinge astfel doua specii ale folclorului care se detaseaza: cel traditional care reprezinta creatia cristalizata de-a lungul timpului si cel bun de consum care este inainte de toate o reproducere a folclorului traditional-o reproducere mai mult sau mai putin fidela in raport cu sistemul actual al consumului de bunuri culturale, cu ocaziile in care se consuma si cu cei care-l reproduc.

Reproducerea este cu atat mai autentica cu cat o fac cei ce provin din medii folclorice spre deosebire de cei care vor, de pilda, sa cante cantece populare si care o fac in mod artificial.

In cazul reproducerilor profesionale, se presupune o cunoastere stiintifica a cantecelor, stapanirea sistemului de semne traditionale, a semnificatiilor fiecarui semn a sensului mesajelor textului. Se observa foarte des, la cei ce vor sa devina profesionisti ai folclorului o pregatire precara din acest punct de vedere. Numai in cazuri exceptionale, la interpretari deosebit de dotate, cum a fost cazul cunostutei cantarete Maria Tanase, sau cum este cazul naistului Gheorghe Zamfir, se poate observa si la nivelul folclorului bun de consum, cunoastere, precum si folosirea creatoare a limbajului traditional.

O mare parte din tinerii cantareti populari au parasit satul la o varsta la care, de regula, satenii nu-si insusesc foarte mult din folclorul traditional local, astfel ca in mod inevitabil repertoriul cu care au venit de acasa se epuizeaza repede. Contactul sporadic ulterior cu satul natal nu le permite sa-si imbogateasca in permanenta repertoriul, si atunci, pentru a-si putea pastra o prezenta permanenta, solicitata de catre scenele de spectacol, posturi de radio si televiziune, se vad nevoiti sa recurga la creatii proprii, fie ca au fie ca n-au vocatie.

Se pot observa destule similitudini intre aceste pseudo-creatii folclorice si cantecele profesionistilor radioului si televiziunii, de la care, de fapt se inspira acesti interpreti si nu din folclorul satului lor natal.

Un factor principal al acestei stari anormale ale folclorului il constituie comoditatea de a nu mai marge pe teren si a culege folclor, acolo in mediul in care pulseaza inca o viata folclorica autentica. Asa cum se intampla de obicei, cand avem de-a face cu un lant al slabiciunilor si in acest caz, intalnim interpretarea pe scene, sau in mass-media a unor creatii ad-hoc, cel mai adesea putin reusite, care nu au capatat pana atunci nici un rol de raspandire.

Asa dupa cum in muzica usoara o melodie nu are statut de slagar pana nu trece examenul marelui public, in folclor o melodie daca nu are o arie larga de raspandire nu poate sa intre in cadrul creatiei autentice.

Selectionarea pentru diferite spectacole a unor creatii de tip folcloric, obtinute de la detinatorii de folclor autentic cu talente creatoare, isi are o evdenta utilitate deoarece mijloceste raspandirea cat ma grabnica a celor mai bune dintre ele.

Insa, in aceasta prima faza a procesului folcloric, in care creatia nu a capatat raspandire, a folosi termenul de folclor inseamna a produce o confuzie terminologica. Tinand seama de oportunitatea ades constatata, ca si de larga utilizare a acestor creatii pe scene sau la posturile de radio si televiziune, creatii dintre care unele reusesc sa intre in folclor cu vremea, consideram ca a devenit necesara stabilirea unui temen adecvat care sa releve categoria din care ele fac parte. Nu includem in aceasta categorie creatiile unor intelectuali care folosind stilul satesc, dau drept folclor incercarile lor facile. Acestea s-au numit si se vor numi si mai departe cu un termen mai putin teoretic, dar destul de plastic „facaturi”.

Cand specialistii afirma ca orice cantaret popular al satului este un creator se refera la faptul ca libertatea improvizatiei in folclor face ca fiecare varianta sa difere macar printr-o infloritura melodica, printr-o apogiatura, prin adaugarea unui vers sau chiar prin inversare de versuri sau cuvinte. Dar asta nu inseamna ca orice cantaret popular aduce contributii creatoare la folclorul satului prin versuri inedite sau mai ales prin texte intregi, cu atat mai putin prin melodii proprii. In circulatia sa, folclorul continua mobilitatea atat a versului cat si a conturului melodico-ritmic.

Radioul si televiziunea au reusit sa inregistreze si sa transmita multe piese de folclor autentic, de o incontestabila valoare artistica, au reusit sa promoveze cantareti talentati, posesori ai unor stiluri zonale autentice. Totusi in cadrul unor emisiuni ale acestor institutii mai apare, destul de frecvent, greseala de a-i considera, in masa, pe cantaretii populari totodata si creatori si culegatori de folclor.

Dintr-o usurinta sau sa-i spunem comoditate unii dintre lucratorii in radio si televiziune i-au facut sa nu se opreasca cu inregistrarea respectivilor cantareti, in acel moment cand repertoriul cu care acestia au venit din satul lor natal a fost epuizat, ci au stimulat sa creeze ceva, „ ce sa para a fi folclor, dar sa nu fie identic cu nimic din ceea ce s-a mai inregistrat”.

Asa se intampla ca o serie intreaga de cantareti si instrumentisti urbanizati, rupti de mult de locurile natale, incep sa „creeze” cu mai mult sau mai putin talent pe principii nefolclorice ferindu-se cu perseverenta de identitati chiar si fragmentare, un pseudo-folclor cu care impestriteaza emisiunile de radio si televiziune si numeroase spectacole. Acestea sunt considerentele pentru care auzim in cotitian „cantece de nunta” care nu au fost cantate la nici o nunta sateasca, „catece de haiducie” pe care nu le-a cantat nici nu le-a auzit vreun haiduc, „cantece haulite” adesea inspirate de la radio si nu din repertoriul satului.

De asemenea locul cantecului liric traditional cu melodica sa lenta, taraganata, cu mare varietate regionala, se prefera azi cantecele cu melodii ritmate, luate din repertoriul melodicii de joc. Din aceasta cauza pe piata cantecului se ofera putine doine si cantece epice. In comparatie cu extraordinara varietate a interpretarilor individuale, a cantecelor traditionale, se tinde spre anumite standarde de interpretare a cantecelor de consum, la uniformizare, contribuind si faptul ca pe cand cantecul traditional era omofon, neacompaniat, cei ce canta astazi in spectacole si concerte la radio sau televiziune, prefera acompaniamentul de taraf, lautaresc sau chiar de orchestra populara, iar tarafurile si orchestrele si-au elaborat anumite sabloane de acompaniament.

In situatia de mai sus, garantia puritatii folclorice nu poate fi asigurata decat aplicand cu cat mai multa staruinta o serie de conditii:

1. Distanta dintre producator si consumator sa fie cat mai redusa cu putinta;

2. Intermediarul sau intermediarii sa fie bine calificati, buni cunoscatori al produsului pe care-l manuiesc;

3. Corectitudinea intermediarilor este primordiala pentru a nu ceda comoditatii folosind cunostintele lor in scopul substituirii folclorului autentic cu creatie in stil folcloric, elaborate in birou.

In consecinta folclorul amatorilor si al profesionistilor scenei este negresit, un fenomen propriu, specific epocii noastre. El a aparut, se dezvolta, si „merge” paralel si interferent cu folclorul traditional.