Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
CAPITOLUL 1. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND EXECUTAREA SILITi
1.1 Scurt istoric al executirii silite
1.2.Natura juridici a executirii silite
1.3 Normele executionale si principalele acte normative ce reglementeazi executarea siliti
1.4 Modalititile executirii silite
CAPITOLUL 2. PARTICIPANTII LA EXECUTAREA SILITA
2.1. Pirtile
2.2. Organele de executare
2.3. Instanta judecitoreasci
2.4. Participarea tertilor
CAPITOLUL 3. DREPTUL DE PORNI EXECUTAREA SILITA
3.1. Consideratii generale
3.2. Titlurile executorii
3.3. Despre cautiuni
CAPITOLUL 4. OBIECTUL EXECUTARII SILITE
4.1. Aspecte generale
4.2. Bunurile apartinind persoanelor fizice care nu pot fi supuse executirii
4.3. Bunurile supuse executirii silite
4.4. Bunurile persoanelor juridice ce formeazi obiectul dreptului de proprietate publici sau a dreptului de proprietate privati
CAPITOLUL 5.
EXECUTAREA SILITi DIRECTi
5.1.Consideratii generale
CAPITOLUL 6. EXECUTAREA SILITi INDIRECTi
6.1. Consideratii generale
Capitolul 7. Executarea creantelor bugetare
7.1. Consideratii privind obligatia debitorului de plati citre bugetul de stat
7.2. Aspecte privind executarea siliti a creantelor bugetare
7.3. Alte modalititi de stingere a obligatiilor bugetare
Capitolul 8. Executarea siliti pentru valorificarea activelor bancare de citre AVAB
8.1 Consideratii preliminare
8.2. Reguli speciale privind executarea siliti
CAPITOLUL 9. EXECUTAREA SILITi A GARANTIILOR REALE MOBILIARE
9.1. Consideratii asupra procedurii speciale de executare siliti a garantiilor reale mobiliare instituite prin Titlul VI din Legea 99/1999
CAPITOLUL 10. CONTESTATIA LA EXECUTARE
10.1. Consideratii in legituri cu natura juridici, subiectele si obiectul contestatiei
10.2. Instanta competenti si termenul de exercitare al contestatiei la executare
10.3. Procedura de judecati a contestatiei la executare
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
1.DOCTRINi
2. SURSE LEGISLATIVE SI PRACTICi JUDICIARi
3.SURSE INTERNET

Alte date

?

?CAPITOLUL 1. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND EXECUTAREA SILITÃ

1.1 Scurt istoric al executarii silite

Executarea silita, dupa cum s-a stabilit in literatura de specialitate constituie procedura prin mijlocirea careia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca sau printr-un alt titlu executoriu, constrange, cu ajutorul organelor de stat competente, pe debitor sa-si execute obligatiile ce decurg din titlu, sa le aduca la indeplinire in mod silit .

În mod normal executarea hotararii judecatoresti se face voluntar si numai in caz contrar se recurge la executare silita, dupa cum se arata in noua reglementare a executarii.

Titlul in temeiul caruia se face executarea este o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva sau devenita irevocabila.

Prin modificarea suferita de Codul de procedura civila in februarie 1948, existau doua categorii de titluri executorii: hotararea judecatoreasca si actele autentice.

În prezent numarul titlurilor executorii a crescut considerabil, insa hotararile judecatoresti raman cele mai importante titluri, datorita acestui fapt procedura executarii fiind reglementata de normele de procedura executionala este infatisata ca o parte a procesului civil.

În afara de actiunile in constatare, prin care se stabileste existenta sau inexistenta unui drept subiectiv, si de alte cateva actiuni, cele privitoare la starea civila de exemplu, hotarari ce nu sunt susceptibile de executare silita, celelalte actiuni urmaresc realizarea dreptului incalcat si pe calea executarii silite.

Legea, care recunoaste si garanteaza persoanelor fizice si persoanelor juridice drepturi subiective si interese legitime trebuie sa puna la dispozitia lor si mijlocul legal pentru realizalrea lor. Or, tocmai acesta este specificul constrangerii judiciare - una din formele constrangerii de stat - de a acorda protectie titularului dreptului subiectiv (ori interesului legitim) incalcat, prin recunoasterea dreptului pe cale procesuala si apoi, prin executarea obligatiei paratului, pentru restabilirea ordinii de drept incalcate.

Dupa cum s-a subliniat in literatura de specialitate judecata-(“cognitio”) - care duce la constituirea titlului executoriu - si executarea silita (“executio”) nu reprezinta decat doua forme, faze ale aceleiasi institutii - actiunea civila. (M.Eliescu, “Unele probleme privitoare la prescriptia extinctiva in cadrul unei viitoare reglementari legale”, S.C.J..nr 1/1956).

În doctrina [1 S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, “ Tratat de executare silita”, Ed. Lumina Lex, 2001, p. 33.] s-a aratat ca izvoarele executarii silite sunt relativ necunoscute, apreciindu-se ca problemele referitoare la executare erau lasate “la bunul plac al celor interesati, porunca Domnului fiind elementul juridic ce declansa executarea si care se rezuma la <> sau la inchisoare pentru debitorul recalcitrant”.

Executarea este intalnita in anumite documente, de-a lungul istoriei, precum Codul lui Andronache Donici (1814-1817), anumite dispozitii referitoare la vanzarea bunurilor prin licitatie (mezat) sunt cuprinse in Hrisovul din 28 decembrie 1785 al lui Alexandru Mavrocordat, Codul lui Andronache Donici, Legiuirea Caragea, Codul Calimah si Regulamentele Organice [2 S.Zilberstein, V. M. Ciobanu, op. cit., p. 33].

Doctrina de specialitate a semnalat, ca o caracteristica a vechiului drept romanesc instabilitatea care exista in procesul de judecata si, de asemenea, instabilitatea in executarea hotararii, iar ca exemplu s-au luat anumite institutii precum Zavesca-prin care cel care pierde procesul se obliga sa plateasca Domnului o suma de bani pentru a se relua judecata si Hieraia-ce reprezenta suma de bani pe care o platea cel ce castiga procesul pentru a i se asigura dreptul recunoscut prin hotarare [3 Ibidem.].

Prima lege de procedura civila , la noi, a fost Codul de procedura de la 9 septembrie 1865 si pus in aplicare la 1 Decembrie 1865, inspirat din Legea de procedura civila a Cantonului Geneva, care, la randul ei s-a inspirat din Codul de procedura al Frantei din 1806 [4 Ibidem.]. Potrivit acestui cod hotararea se executa dupa investirea cu formula executorie silita imobiliara, caracterizata in licitatia bunurilor. Tot acest cod prevedea si constrangerea corporala in dispozitile sale, care, insa, nu si-a gasit niciodata aplicarea deoarece potrivit Legii constrangerii corporale din 12 septembrie 1884 trebuia sa existe in fiecare judet cate “o casa pentru arestul debitorilor in materii civile si comerciale”, fapt ce nu s-a realizat, legea respectiva cazand in desuetudine.

In 1900 are loc o modificare substantiala a Codului de procedura civila care, in materia executarii silite a fost justificata de chiar autorul reformei, C.G.Dissescu, care afirma ca pe vremea aceea, pentru procedura de executare il costa pe justitiabil la fel de multi ani cat pentru a i se recunoaste dreptul si, de asemenea, acelasi autor, semnaland imperfectiunile Codului in materia urmaririi imobiliare. Dupa razboi (primul razboi mondial), Codul de procedura civila roman de la 1865 a fost din nou supus unor modificari, dintre care mai importanta a fost in 1925, urmata de cea din 1943.

Dupa al doilea razboi mondial in 1948, a survenit o alta importanta modificare a Codului de procedura civila, respectiv dispozitiile Cartii a-V-a care priveau executarea silita au fost modificate prin acte normative speciale care derogau de la prevederile codului. Dezvoltarea societatii socialiste in urma modificarii realizate in 1948 in domeniul dreptului procesual civil s-a repercutat si asupra materiei executarii.

Astfel, dupa crearea sectorului industrial de stat, prin efectul nationalizarii principalelor mijloace productive, Decretul 199/1948 care reglementa organizarea si functionarea intregii economii de stat a prevazut ca mijloacele fixe-care asigurau continuitatea si dezvoltarea procedurii nu puteau fi urmarite. Pe de alta parte, problema urmaririi veniturilor salariatilor, cooperatorilor, “oamenilor muncii” in general, problema ce in mod intentionat nu fusese abordata de legislatia burgheza decat partial, a dus la o noua reglementare, conforma princiipilor dreptului socialist prin Codul muncii si prin modificarea in anul 1954 si apoi 1959, a articolului 409 din Codul de procedura civila [5 Ilie Stoenescu, Savelly Zilberstein, Arthur Hilsenrad, “Tratat teoretic si practic de procedura a executarii silite”, Ed. Academiei, Bucuresti, 1966.].

De asemenea, prin Decretul numarul 265/1949, Decretul nr. 307/1953 si Legea 5/1954, au fost introduse forme noi specifice de plata si de executare in raporturile dintre organizatiile socialiste de la vremea aceea.

De asemenea, in raporturile cu persoanele fizice, procedura executionala greoaie a codului ce constituia o piedica serioasa in realizarea drepturilor organizatiilor socialiste prin hotarare judecatoreasca si alte titluri , fapt ce a determinat aparitia unor legi speciale succesive, precum Decretul nr. 221/1960 care a adus o reglementare noua cu privire la executarea silita impotriva persoanelor fizice, a platii impozitelor si taxelor neachitate in termen si a creantelor banesti ale organizatiilor socialiste.

S-ar mai putea evoca si numeroase alte modificari ale legislatiei procesuale civile. În acest sens sunt de mentionat restructurarea intervenita in procedura popririi sau dispozitiile de mare importanta care au prevazut si alte titluri executorii, pe langa hotararea judecatoreasca si actele autentice precum si modificarile aduse prescriptiei dreptului de a cere executarea silita.

Toate aceste acte normative elaborate in spiritul si aplicarea directivelor si hotararilor de partid, au constituit forme de aparare, pe cale juridica a proprietatii socialiste, prin aceea ca se asigura urmarirea si realizarea, prin constrangere, a debitelor statului sau altor organizatii socialiste, care erau recunoscute si stabilite printr-un titlu executoriu.

În acest sens, o forma de executare silita proprie realizarii creantelor dintre organizatiile socialiste o constitue Decretul nr. 387/1952 privitor la urmarirea unor datorii pe cale notariala, republicat la 7 iulie 1959 [6 S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, I. Bacanu, “ Drept procesual civil. Executarea silita.”, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1966.]. Prin urmare, rezulta de fapt ca, toate aceste cai de executare silita au constituit mijloace eficace de aparare, intarire si dezvoltare a proprietatii socialiste, care era baza economiei nationale si a dezvoltarii tarii noastre pe calea desavarsirii socialismului si apoi a trecerii la constituirea comunismului.

În Transilvania executarea se realiza dupa Legea LX din 1881, lege care continua sa-si gaseasca aplicare in privinta executarii silite imobiliare fiind modificata prin legea LXI din 1908, Legea VII din 1912, Legea LIV din 1912, Decretul-lege nr. 272/1938 si Decretul-lege nr. 273/1939 [7 S. Zilberstein, V.M.Ciobanu, I. Bacanu, op.cit.].

În acest sens este si practica judiciara, asa cum rezulta din decizia C.S.J nr. 430/1990 . Uneori insa, s-a observat ca, intre 1988-1998 s-a pronuntat in sensul ca Legea LX/1881 modificata prin Legea LX/1912 nu mai este in vigoare si ca, in Transilvania urmarirea silita imobiliara (cand creditorul este o persoana fizica) se face comform Codului de procedura civila. O atare hotarare a fost pronuntata, de exemplu de fostul Tribunal Suprem – sectia civila, prin dec. nr. 744 din 28 martie 1989,nepublicata – fara insa ca aceasta sa cuprinda vreo motivare juridica care sa aiba o consistenta, fiind axata mai mult pe consideratii de natura politica.

Desi prin Decretul –Lege numarul 389/1943 s-a extins legislatia civila si comerciala a Vechiului Regat in Romania de peste Carpati, deci s-a extins in judetele de peste Carpati intre altele si Codul roman de procedura civila, totusi, in baza art 13 din Decretul-lege nr. 389/1943 s-a statornicit ca, in amintitele zone ale tarii, executarea silita asupra bunurilor imobile sau uzufructului imobilelor precum si masurile de asigurare asupra acestora se va face potrivit articolului 132, articolului 135-213 si articolului 220-221 din Legea LIV /1912. În acest sens este si decizia civila nr. 117 din 20 februarie 1990, pronuntata de Tribunalul Judetean Timis, precum si decizia nr. 641 din 7 august 1992 pronuntata de sectia civila a C.S.J.

Aceste acte normative reclama, astazi, in conditia trecerii Romaniei la economia de piata, inlocuirea lor, potrivit principiilor instituite odata cu adoptarea Constitutiei din 1991. Acestea sunt, de fapt, obiectivele avute in vedere, si realizate de fapt si de drept, prin modificarile substantiale ale Codului de procedura civila prin OUG 138/2000, Ordonanta care a vizat in primul rand ultima faza a procesului civil - executarea silita.

Adoptarea acestei Ordonante a vizat aspecte de ordin redactional, in sensul ca au fost inlocuiti o serie de termeni arhaici cu termeni corespunzatori evolutiilor actuale ale limbii romane. De asemenea, s-a renuntat la unele reguli greoaie, de ordin pur formal si au fost create institutii procedurale noi, a caror necesitate a fost impusa de practica executionala.

Astfel au fost suprimate unele etape executionale reglementate in legislatia anterioara adoptarii Ordonantei, precum termenul de exercitare a contestatiei la executare de 15 zile care incepe sa curga din momentele exact precizate de articolul 401 din Codul de procedura civila.

O.U.G. nr.138/2000 a adus pentru prima data in legislatia noastra procesuala si intoarcerea executarii silite (4041-4043 din Codul de procedura civila) complinind astfel o lacuna resimtita de jurisprudenta si semnalata de doctrina. Pe aceeasi linie de gandire doctrina a socotit ca binevenita si reglementarea executarii civile a obligatiilor de a face si de a nu face.

Una dintre cele mai importante modificari vizeaza suprimarea unora dintre formalitatile legate de urmarirea bunurilor imobile.

Printre acestea este de mentionat suprimarea recursului impotriva ordonantei de adjudecare, institutie ce era de natura sa conduca la o incetinire a executariii silite .

Prin importantele schimbari aduse in materie procesuala, dupa cum s-a apreciat in doctrina, Ordonanta de Urgenta privitoare la modificarea si completarea Codului de procedura civila reprezinta o incercare reusita de amelioarare si actualizare a legislatiei noastre procesuale. [8 Ioan Les, “ Consideratii privitoare la modificarea si completarea Codului de procedura civila”, Juridica nr. 9/2000.]

1.2.Natura juridica a executarii silite

De obicei, titlul in temeiul caruia se face executarea, este o hotarare judecatoreasca, care a ramas definitiva sau a devenit irevocabila ori a fost data cu executie vremelnica. Pentru acest motiv, faza de executare este ultima parte a procesului civil, proces care incepe cu introducerea cererii de chemare in judecata si se termina in momentul in care hotararea data de instanta de judecata este efectiv executata.

În legatura cu natura juridica a executarii silite, in doctrina exista mai multe opinii distincte referitoare la acest aspect.

În literatura juridica mai veche s-a sustinut si opinia potrivit careia, executarea silita ar avea caracter administrativ, prin faptul ca rolul instantei judecatoresti se termina in momentul in care a pronuntat o hotarare si ca judecata tine de functia judecatoreasca, iar executarea silita de functia executiva. Aceasta opinie se sprijina pe ideea ca faza de judecata propriu-zisa, “jus dicere”, este implicata in notiunea de jurisdictie, iar “imperium”, adica executarea hotararii pronuntate de instanta, nu este cuprinsa in notiunea de jurisdictie. [9 V.CADERE “ Tratat de procedura civila”, Ed.a-II-a,Buc., 1935.

]

O alta opinie existenta in literatura de specialitate este in sensul ca executarea silita are caracter jurisdictional, natura sa juridica nefiind cu nimic influentata de faptul ca procesul civil poate parcurge uneori numai faza judecatii (de exemplu cand hotararea nu este susceptibila de executare sau debitorul isi executa de buna voie obligatiile, iar alteori numai faza executarii silite cand se executa un alt titlu executoriu, decat o hotarare data de un organ jurisdictional). [2 G.Boroi, D. Radescu, “Codul de procedura civila comentat si adnotat”, Ed.All, 1998.]

Aceasta opinie este acceptata de literatura de specialitate, dar numai partial, deoarece nu se poate atribui caracter exclusiv jurisdictional, prin extindere, la toate executarile silite reglementate de dreptul comun sau de legile speciale. Avem in vedere in acest caz, in special, procedura executionala pentru realizarea creantelor bugetare, reglementata prin O.G. nr.11/1996, procedura in care, instanta nu intervine decat in cazul unor eventuale contestatii la executare introduse de cei interesati.