Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
PARTEA I
RECIDIVA SUB ASPECT JURIDIC
CAPITOLUL I
CONSIDERATII GENERALE
1. Notiunea pluralitatii de infractiuni
2. Recidiva si recidivismul
3. Scurt istoric
4. Citeva date de drept comparat
CAPITOLUL II
STAREA DE RECIDIVA
1. Definitia recidivei
2. Termenii recidivei
3. Conditii generale de existenta a recidivei
CAPITOLUL III
MODALITATI ALE RECIDIVEI
Sectiunea I - Modalitatile recidivei in doctrina
1. Recidiva post condamnatorie si recidiva postexecutorie
2. Recidiva generala si speciala
3. Recidiva absoluta si relativa
4. Recidiva mare si mica recidiva
5. Recidiva temporara si recidiva perpetua
6. Recidiva cu efect unic si recidiva cu efecte progresive
7. Recidiva teritoriala si recidiva internationala
Sectiunea II - Modalitatile recidivei in legislatie
1. Recidiva post condamnatorie
2. Recidiva postexecutorie
3. Mica recidiva
4. Recidiva internationala
CAPITOLUL IV
CAUZELE CE EXCLUD SAU iNLATURA STAREA DE RECIDIVA
1. Infractiuni savirsite in timpul minoritatii
Infractiuni savirsite din culpa (art.38,lit.a1 Cod Penal)
Infractiuni amnistiate (art.38, lit. b, Cod penal)
4. Faptele care nu mai sunt prevazute ca infractiune de legea penala (art.38, lit. c Cod penal).
5. Condamnari pentru care a intervenit reabilitarea sau pentru care s-a implinit termenul de reabilitare (art.38, aliniat ultim Cod penal)
CAPITOLUL V
TRATAMENTUL PENAL AL RECIDIVEI
Sectiunea I - Tratamentul penal al recidivei postcondamnatorii
1. Stabilirea pedepsei pentru recidiva mare postcondamnatorie, inainte de inceperea executarii pedepsei.
2. Stabilirea pedepsei pentru recidiva mare postcondamnatorie in timpul executarii pedepsei
3. Stabilirea pedepsei pentru recidiva mare postcondamnatorie in stare de evadare.
4. Exceptii de la regulile tratamentului penal al recidivei post condamnatorii
Sectiunea II - Tratamentul recidivei postexecutorii
Sectiunea III - Tratamentul penal al micii recidive
1. Pedeapsa in caz de mica recidiva postcondamnatorie
2. Pedeapsa in caz de mica recidiva postexecutorie
CAPITOLUL VI
UNELE ASPECTE SPECIALE
1. Descoperire ulterioara a starii de recidiva
2. Aspecte procedurale
PARTEA II
RECIDIVA SI RECIDIVISMUL DIN PERSPECTIVA CRIMINOLOGICA
CAPITOLUL I
NOTIUNI GENERALE PRIVIND RECIDIVISMUL CA FENOMEN iN SFERA INFRACTIONALITATII
Sectiunea I - Recidivismul sub aspect social-juridic
1. Recidivismul ca problema sociala
2. Recidivismul ca problema juridica
Sectiunea II - Recidiva ca fenomen criminologic
1. Necesitatea abordarii stiintifice a recidivismului
2. Modalitati de abordare stiintifica a luptei impotriva recidivismului
---------------
------------------------------------------------------------
---------------
------------------------------------------------------------

Alte date

?RECIDIVA SI RECIDIVISMUL{p}

?

PARTEA I

RECIDIVA SUB ASPECT JURIDIC

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE

1. Notiunea pluralitatii de infractiuni

Prin pluralitate de infractiuni in plan juridico-penal intelegem situatia ce se creeaza cand o persoana a savarsit doua sau mai multe infractiuni.

În sens larg este formata din mai multe infractiuni, intre care sa fie o legatura. În sens restrans are o semnificatie juridica restransa, fapt pentru care formeaza obiectul unei reglementari exprese, apartinand dreptului penal, infractiunile ce o compun sunt savarsite in astfel de conditii incat intre ele sa existe o legatura interna susceptibila sa produca anumite consecinte juridice precis determinate de lege.

Pluralitatea de infractiuni este o pluralitate reala deosebindu-se de pluralitatea aparenta de infractiuni care exista atunci cand sunt mai multe actiuni, dar legea a creat o unitate infractionala ca in cazul infractiunilor complexe sau continuate, fie cand o fapta unica este susceptibila de a fi calificata ca infractiune in temeiul mai multor texte de lege.

Pluralitatea reala de infractiuni exista atunci cand unei pluralitati ii corespunde o pluralitate de violatiuni ale legii penale, cu alte cuvinte fiecare fapt concret constituie o infractiune.

Pluralitatea reala de infractiuni poate interesa, sub aspectul disciplinarii juridice in doua cazuri:

- cand infractorul este urmarit pentru doua sau mai multe infractiuni savarsite mai inainte de a fi definitiv condamnat pentru vreuna dintre ele. Aceasta situatie se numeste concurs sau cumul real de infractiuni.

- Cand un infractor este urmarit pentru o infractiune savarsita dupa ce fusese condamnat definitiv pentru o alta infractiune. Aceasta situatie se numeste recidiva.

Pluralitatea aparenta exista cand unei unitati reale (unui fapt unic)se pare ca i-ar raspunde o pluralitate de violatiuni a legii penale.

În realitate, desi exista numai continutul unei singure infractiuni avem totusi, o aparenta de pluralitate din cauza ca faptul in chipul in care s-a savarsit vine in contradictie cu mai multe dispozitiuni din legea penala.

Asadar in cazul pluralitatii aparente, nu avem mai multe infractiuni , ci mai multe texte aplicabile. De aceea aceasta situatie este denumita in doctrina actuala „concurs de texte” sau „concurs de norme” sau chiar „concurs de legi”, iar nu concurs de infractiuni. În atare ipoteze de concurs, avand o singura infractiune se va aplica numai una din dispozitiile aflate in concurs.

Pentru alegerea dispozitiunii aplicabile se impun urmatoarele criterii: daca dispozitiunile concurente sunt prevazute: una din legea generala(codul penal), iar alta de legea speciala se va aplica aceasta din urma(principiul specialitatii), fiindca normele generale trebuie totdeauna sa cedeze pasul celor speciale(generi per specienderagatur).

Daca dispozitiunile concurente sunt prevazute de aceeasi lege, vom cauta o nota diferentiala intre cele doua texte si vom aplica dupa circumstantele cauzei, dispozitiunea corespunzatoare cazului concret(principiul alternativitatii).

Daca dispozitiunile concrete prevad variatiuni ale aceluiasi fapt, forma tipica se va considera ca principala, iar, celelalte subsidiare , astfel ca nu se vor aplica acestea din urma decat daca sunt realizate conditiile subsidiare(pr. subsiditatii).

De exemplu:

Legea pedepseste consumate: insa in subsidiar, pedepseste si faptul tentat, deci, cand s-ar constata ca un fapt a ramas in aceasta forma, se va aplica norma subsidiara.

În art. 32 C. penal formele pluralitatii de infractiuni defineste concursul de infractiuni ca situatia in care doua sau mai multe infractiuni se savarsesc inainte de existenta unei condamnari anterioare si recidiva ca situatia cand o persoana savarseste o infractiune dupa ca a fost condamnata definitiv pentru o alta infractiune comisa anterior.

Între formele pluralitatii de infractiuni exista atat asemanari cat si deosebiri.

Asemanarea intre concursul de infractiuni pe de o parte si recidiva, pluralitate intermediara pe de alta parte este ca in compunerea fiecaruia intra mai multe infractiuni incriminate separat de legea penala. O alta asemanare este aceea ca cel ce a savarsit ambele infractiuni, sa fie aceeasi persoana.

Nu este neaparat ca infractiunile sa fie consumate atata timp cat si tentativa este pedepsibila. Acelasi lucru se intampla si cu actele pregatitoare, iar cazul cand actele pregatitoare sunt asimilate cu tentativa. Deosebirea intre concurs de infractiuni si recidiva este aceea ca cea din urma exprima o periculozitate sporita din partea faptuitorului. În timp ce in concursul de infractiuni pot fi incluse si infractiunile savarsite din culpa in cazul recidivei daca o infractiune este savarsita prin culpa aceasta nu duce la recidiva ci la pluralitate intermediara.

Daca pentru concursul de infractiuni, diferitele infractiuni sunt savarsite la intervale foarte scurte in cazul recidivei, intervalul de timp trebuie sa fie un interval de cel putin durata desfasurarii procesului pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

Ceea ce recidiva are ca o trasatura caracteristica este perseverenta pe care o are infractorul dupa condamnarea anterioara si decizia acestuia de a nu se indrepta.

2. Recidiva si recidivismul

Dintr-un studiu indelungat s-a observat o crestere vertiginoasa a ratei infractionalitatii la sfarsitul acestui secol.

Criminalitatea nu este generata de un anumit factor(predispozitie, mediu) ci ea isi are radacinile in totalitatea sistemului social(material, intelectual, ideologic) si factori personali(fizici si in anumite cazuri psihanalitici).

Principiul cazual general comanda ca sa inlaturi efectul, trebuie sa inlaturi cauza, numai ca in cadrul comportamentului infractional accesul la adevarata cauza este de cele mai multe ori, greu de conturat.

Unul dintre factorii ce ajuta la cresterea infractionalitatii ar fi schimbari spectaculoase ale revolutiei tehnico-stiintifice, care aduc modificari in mediul natural si social al individului. Aceste modificari constau fie in inadaptarea la noul stil de viata , fie dificultati in asimilarea unor valori si norme. Ca exemple privind dificultati de adaptare retinem: migratia sat-oras si cresterea marilor aglomeratii urbane care genereaza frecvente fenomene aculturative, masivele dislocari de populatie. Printre schimbarile spectaculoase ale revolutiei tehnico-stiintifice amintim : industrializarea, urbanizarea rapida.

Daca examinam personalitatea infractorului vom observa ca cele mai multe ori acest infractor este produsul unei lumi cu numeroase disfunctii: incepand de la pregatirea scolara redusa, dispret fata de munca, o imagine diferita in ceea ce priveste caile de satisfacere a necesitatilor, consumul de alcool, cultul fortei fizice si care vin mult in contradictie cu normele de drept.

S-a recunoscut unanim, diferenta ce exista intre gradul de periculozitate sociala pe care-l reprezinta faptuitorul ce a savarsit o singura infractiune si cel care a savarsit mai multe infractiuni. În primul caz ar putea fi vorba de un conflict izolat, accidental realizat prin culpa, iar in al doilea caz se are in vedere promptitudinea cu care faptuitorul persecta in greselile sale, neincercand o reabilitare a comportamentului sau.

Pe langa factori de natura sociala sunt si factori de natura specifica. Dintre acesti factori l-a constituit abolirea pedepsei capitale prin Decretul Lege nr. 6 din 1990.

Se cunoaste faptul ca in “Codul Penal – Carol al II-lea ”din 1937 si in “Codul Penal al Republicii Populare Romane” din 1948 nu era prevazuta pedeapsa cu moartea insa odata cu aparitia „Codului Penal – Regele Mihai I” si „Codului Penal al Republicii Socialiste Romania” din 21 iunie 1968, pedeapsa cu moartea a fost introdusa pentru unele infractiuni cu un grad ridicat de periculozitate cum ar fi:

- in codul Mihai I, in conformitate cu art. 15 din Constitutie se pedepseste cu moartea: atentatele contra Suveranului, Membrilor Familiei Regale, Sefilor Statelor Straine si demnitarilor Statului, din mobile in legatura cu exercitiul functiunii ce le sunt incredintate precum si in cazurile de talharie cu omor si asasinat politic. Potrivit art. 599 condamnarea la moarte se face prin impuscare, potrivit regulamentului special, femeile insarcinate vor fi impuscate dupa nastere.

- În Codul Penal al Republicii Socialiste Romania pedeapsa cu moartea era prevazuta in art. 54 ca masura exceptionala pentru infractiunile cele mai grave in cazurile si conditiile prevazute de lege(atentatul ce pune in pericol securitatea statului, art. 160, atentat asupra unei colectivitati, art. 161 subminarea puterii de stat, art. 162, actele de diversiune art. 163 sabotajul, art. 164, omorul prin cruzimi, asupra doua sau mai multe persoane, o persoana ce a savarsit un omor, pentru a ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii, asupra unei femei gravide art. 176, genocidul art. 357, mutilarea, tratamente neomenoase art. 358, parasirea campului de lupta art. 339.

Pedeapsa cu moartea nu se aplica infractorilor care nu indeplinesc varsta de 18 ani la data savarsirii infractiunii.

Prin Decretul – Lege nr. 6 din 1990 publicat in Monitorul Oficial nr. 2 din 5 ianuarie 1990 pentru „abolirea pedepsei cu moartea, pentru modificarea si abrogarea unor prevederi din Codul Penal si alte acte normative” Consiliul Frontului Salvarii Nationale in art. 1 decreteaza ca „pedeapsa cu moartea prevazuta pentru unele infractiuni din Codul Penal si legile specifice este abolita si se inlocuieste cu pedeapsa detentiunii pe viata”.

Într-o examinare mai ampla s-a recunoscut ca in perioadele cat au fost in vigoare Codurile penale care precedau pedeapsa cu moartea, numarul infractiunilor era mai redus.

Decretul nr. 6 din 1990 a creat pentru unii infractori o modalitate sau un indemn de a savarsi noi infractiuni nemaiavand nici un efect de retinere perspectiva condamnarii la inchisoare.

De asemenea unii infractori savarsesc infractiuni datorita faptului ca nu au nici o posibilitate de intretinere, iar inchisoarea le ofera o astfel de posibilitate. S-a dovedit ca un tratament eficient al recidivei nu ar fi aplicarea unor pedepse de lunga durata. Pedepsele cele mai eficiente sunt pedepsele a caror durata a fost apreciata intre 2 si 5 ani. Daca nu sunt indicate pedepsele de lunga durata, nu trebuie sa oscilam spre ideea unor pedepse de scurta durata. Aceste pedepse de scurta durata au un impact dur asupra infractorilor pentru ca pe timpul detentiei ei nu beneficiaza de o atmosfera propice legii, ci vin in contact cu noi elemente inraite, ce exercita o influenta morala puternica si nociva asupra moralului acestora.

La iesirea acestora din penitenciar, acestia se reintorc in mediul lor, de provenienta, societatea nerecurgand la un program de reabilitare si reeducare a lor.

Un alt factor de natura specifica sunt actele de clementa ale unui stat si anume:

- gratierea si amnistia