Pagina documente » Istorie, Arte, Teologie » Activitatea predicatoriala a Sfantului Grigorie de Nazianz

Cuprins

lucrare-licenta-activitatea-predicatoriala-a-sfantului-grigorie-de-nazianz
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-activitatea-predicatoriala-a-sfantului-grigorie-de-nazianz


Extras din document

Alte date

? INTRODUCERE

Traind intr-o perioada in care omul „modern” inclina din ce in ce mai mult spre cele lumesti, neexistand aproape nici o cale de a ajunge la o comunicare cu Dumnezeu prin intermediul Bisericii, si avand tot ceea ce este mai scump pe lume este reprezentat de lucrul material, pentru ca lumea pune baza pe ceea ce este la vedere, pe ceea ce se simte si nimic din ceea ce este spiritual este luat in deradera ca fiind ,,demodat’’.

În acest context care nu este favorabil, noi avem datoria de a fi cat mai fermi si mai transanti asupra tuturor problemelor care se vor ivi, de a apara dreapta credinta ortodoxa si de a pune adevarul revelat intr-o lumina autentica, raspunzand prompt la problemele sociale si culturale ale vremurilor noastre.

Lucrarea aceasta avand ca temelie Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, izvoarele revelatiei dumnezeiesti, se vrea a aduce un raspuns la multe probleme pe care crestinul le intalneste in vietuirea sa, in drumul sau pamantesc, pe care trebuie sa-l faca si sa-l duca la bun sfarsit, pentru ca la capatul sau sta si ne este pregatita „ plata” pentru ceea ce am facut in aceasta lume.

Aceasta lucrare prezinta importanta personalitatii marelui Ierarh Grigorie Teologul sau de Nazianz, mesajul predicilor si operei sale precum si actualitatea sa in invataturile Bisericii Ortodoxe.

Cand ne sunt prezentate drept modele, persoanele pline de insemnatate ale Sfintilor Ierarhi, Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Grigorie Teologul sau de Nazianz si Ioan Gura de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, ce reprezinta pentru noi prototipul de sfintenie, smerenie, suferinta pentru dreapta credinta, pentru semeni; sunt prin vietuirea lor in spiritul crestin care ni-l propovaduiesc si noua prin profunzimea operelor scrise, modele demne de urmat si de admirat.

Aceasta lucrare prezinta prin operele sale mesajul pe care Sfintii Parinti l-au transmis de la Dumnezeu oamenilor si care este „ gura de oxigen ” pentru credinciosii veacului nostru in incercarea lor de a aspira la „ pacea lui Dumnezeu ” care ne conduce pe calea manturii spre desavarsire.

Putem spune ca lucrarea pe care o vom prezenta, face dovada intelepciunii Sfantului Grigorie de Nazianz, prin tot ceea ce vom expune: viata, activitate, opere si in special traire duhovniceasca. Exemplul pe care il avem, ne trezeste spiritul moral prin care putem duce o viata crestina adevarata, pretuind Biserica si pe conducatorii ei. Valoarea operei expusa in lucrarea de fata este deosebita, din ea invatand ce trebuie sa facem pentru mantuirea sufletului si ne este un exemplu de viata, viata pe care noi trebuie sa o inchinam desavarsirii noastre spirituale dar si slujirii aproapelui.

Prin ceea ce vom prezenta in aceasta lucrare, ne vom da seama ca viata crestina trebuie traita in Hristos si pentru Hristos, asa cum a facut-o si Sfantul Grigorie de Nazianz, iar cei ce nu au facut-o pana acum sa urmeze indemnul pe care Sfantul Apostol Pavel la propovaduit, zicand: ,, Sa va lepadati de omul cel vechi, sticat de poftele inselaciunii si sa va imbracati in cel nou, dupa chipul lui Dumnezeu in dreptate si sfintenie”(Efeseni IV, 22).

Din opera si activitatea Sfantului Grigorie de Nazianz putem evidentia, tot ceea ce ierarhul a facut pentru crestini si crestinism, el urmand la randul lui exemplul altora, cum ar fi Sfantul Vasile cel Mare, care a fost prietenul cel mai bun al lui dar si indemnul Sfantului Apostol Pavel care le spunea corintenilor: „ Prea bucuros voi cheltui si ma voi cheltui si pe mine pentru sufletele voastre ” ( II Corinteni XII, 14-15).

Ceea ce Sfantul Grigorie a realizat in viata sa ne face si pe noi sa intelegem sensul acesteia care nu este altul decat mantuirea sufletului, iar pentru aceasta trebuie intotdeauna sa avem exemplul Sfintei Scripturi care prin Apostolul Pavel spune: „ Sa ravniti la darurile cele mai bune si inca mai inalta cale va arat voua ” ( II Corinteni XII, 31), calea cea mai inalta fiind calea dragostei, pentru Dumnezeu si pentru semeni.

I. PREDICA VEACULUI DE AUR

Promovarea predicii crestine incepe odata cu incheierea perioadei persecutiilor. Eliberata de grijile din afara, Biserica s-a putut dedica netulburata dezvoltarii cultului, arhitecturii bisericesti, literaturii, stiintelor teologice si retoricii.

Unul dintre factorii care au contribuit la dezvoltarea predicii in secolul de aur a fost accentuarea elementului uman creator in intocmirea si rostirea cuvantarilor bisericesti. În primele trei veacuri predicatorii erau priviti „ ca simple organe de vestire a vointei lui Dumnezeu”. Darurile Sfantului Duh, atat de necesare, erau tot mai rare, fapt care a dus la o accentuare a contributiei omenesti privind pregatirea predicii si perfectionarea ei tehnica.

Scolile catehetice ( din Alexandria, Antiohia, etc. ) au adus si ele un aport insemnat la promovarea predicii in intelesul ca contribuind la formarea conducatorilor Bisericii, ele au influientat prin insusi acest fapt, infrumusetarea si dezvoltarea predicii.

Scolile pagane de retorica ale vremii si-au avut deasemenea partea lor de contributie la inflorirea propovaduirii crestine. În folosirea retoricii vremii insa, Parintii Bisericii au avut constiinta deosebirilor esentiale dintre oratoria profana si cea crestina. Preocuparea lor mergea mai ales in directia alcatuirii unor tipare de sine statatoare ale propovaduirii sfinte.

În oarecare masura marea dezvoltare a predicii in veacul IV se datoreaza si deosebitei pretuiri si dragostei pe care lumea greco-romana de atunci le avea fata de arta oratorica. O asemenea situatie a determinat pe oratorii crestini ca la intocmirea cuvantarilor sa se adapteze cerintelor ascultatorilor pentru ca astfel acestia sa fie mai usor atrasi la primirea cuvantului dumnezeiesc.

Dezvoltarea predicii merge paralel cu dezvoltarea cultului precum si cu construirea de noi si mai mari locasuri de cult. Apar amvoanele. Episcopul vorbea stand in tronul arhieresc sau in usile imparatesti. Se predica Duminica si in zilele de sarbatoare, iar uneori se predica in fiecare zi, mai ales in cetatile cu populatie numeroasa. În cadrul slujbei predica era plasata dupa psalmi si dupa pericope, ele fiind sustinute mai des in Postul mare si in Saptamana luminata [1 Pr. Dr. Dumitru Belu, Predica veacului de aur , in „Mitropolia Ardealului”, anul IX ( 1964 ), nr. 1-2, p.118.].

Principalul propovaduitor era episcopul, dar nu erau exclusi nici preotii. Constitutiile apostolice cer ca si preotii sa predice, iar locul lor de predica sa fie inaintea episcopului. Astfel, la aceiasi Liturghie puteau fi doua sau chiar mai multe predici succesive. În Alexandria pe vremea lui Arie, a fost ridicat dreptul preotilor de a mai predica.

Învatatura crestina era prezentata indeosebi sub forma de omilii, dar si de predici tematice, acestea din urma fiind precedate de un text scripturistic in jurul caruia se desfasura expunerea.

Pentru dezvoltarea unei asemenea forme de propovaduire, a contribuit cel mai mult retorica profana, bine stapanita atat teoretic cat si practic, de catre Parintii veacului de aur. În a doua jumatate a secolului IV s-au dezvoltat in Rasarit cuvantarile de lauda, cuvantarile de inmomantare, panegiricele.

În Apus, cuvantarile oratorilor crestini sunt mult mai simple, mai sobre, mai concise, ele fiind in urma celor rasaritene pentru ca Apusul a fost aproape lipsit de scoli retorice. Seria oratorilor bisericesti in secolul IV o incepe Eusebiu al Cezareei ( + 339 ), cu cuvantarile lui panegirice [2 Pr. Victor Popescu, Predica in cultul crestin, in „B.O.R.”, anul 1944, nr. 7-12, p. 223.].