Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
1. PRELIMINARII
2. COMPUNEREA TIMPULUI IN MUZICA
2.1.MUZICA IN EPOCA CRESTINA TIMPURIE
2.2. CONTRAPUNCTUL, TIMPURI DIFERITE IN TIMP REAL
2.3. TIMPUL TONALITATII
3. DISTRUGEREA TIMPULUI IN MUZICA
3.1. BEETHOVEN, MAESTRUL TIMPULUI
3.2.DEBUSSY, TIMPUL REGASIT
3.3. SERIALISMUL, ANULAREA MEMORIEI
3.4. DOUA FETE ALE ACELEIASI MONEDE
4. RECOMPUNEREA TIMPULUI IN MUZICA SAU IN LOC DE CONCLUZII

Alte date

?{p}

{p}

?

Compunerea, distrugerea si recompunerea timpului in muzica

I. Preliminarii

“La musique nous a été donné à seule fin d’établir un rapport entre le temps est nous”, scria Stravinski. [1, Dictionnaire de la Musique. Paris : Larousse-Bordas, 1999 ]

In randurile ce urmeaza se va detalia aceasta afirmatie din punct de vedere al creatorului.

Muzica (o arta a timpului) sintetizeaza prin marile ei capodopere chiar si cele mai recente descoperiri ale stiintei, de aceea vom aborda problema timpului favorizand prezentarea fizica si vom prefera filosofiei analogia filosofica. Filosofia este disciplina maximei generalizari in reflectarea existentei, in timp ce muzica merge pana la cele mai adanci rafinamente ale particularului. De asemenea, ne vom opri numai acelor aspecte utile pentru demonstrarea tezei lucrarii de fata, anume acelora ce desemneaza compunerea, distrugerea si recompunerea timpului in muzica.

Pentru compozitor, lupta cu materia muzicala este strans legata de perceptia timpului. Însusi momentul de inspiratie (secunda revelatiei, starea de gratie etc.) care in mod ideal precede desfasurarea actului creator, constituie prima enigma a marelui sir de intrebari din seria “ce este si cum a inceput Timpul si care e sfarsitul sau?”. Pentru ca acel moment este recreat in egala masura de compozitor in laboratorul sau (si bineinteles ca putem extrapola procedeul la toate artele si la cercetarea stiintifica) de interpretii muzicii deja create precum si de publicul receptor. Iata cum un singur moment (o singularitate!) devine pe rand o simfonie de 40 de minute sau o miniatura de numai 3 minute, aici durata neavand decat un rol secundar, cel principal il detine permanenta augmentare a timpului din timpul actului componistic, al interpretarii si al receptarii muzicale.

In stiinta, acest fenomen este explicat de fizicieni ca Stephen Hawking si Steven Weinberg ca nasterea Universului dintr-o stare de singularitate numita Big Bang. Conceptul de timp, vom vedea, nu are sens inainte de inceputul Universului. Or tocmai ideea inceputului, pe care il asociem cu geneza operei de arta, cu acel moment initial, si care exista in toate artele, a fost descoperit abia in secolul XX, anul 1929, cand Edwin Hubble “a facut observatia cruciala ca, oriunde privesti, galaxiile aflate la distanta mai mare se indeparteaza rapid de noi. Cu alte cuvinte, universul este in expansiune. Aceasta inseamna ca, la inceput, obiectele ar fi fost stranse la un loc. De fapt se pare ca a fost un moment, cu circa zece sau douazeci de mii de milioane de ani inainte, cand ele se gaseau exact in acelasi loc si cand deci densitatea universului era infinita. Aceasta descoperire a adus in final problema inceputului universului in domeniul stiintei.

Observatiile lui Hubble sugerau ca a existat un moment numit BIG BANG (marea explozie) cand Universul era infinit de mic si infinit de dens. În aceste conditii, toate legile stiintei si prin urmare toata capacitatea de a prezice viitorul nu functionau. Daca au existat evenimente inaintea acestui moment, atunci ele nu puteau afecta ceea ce se intampla in prezent. Existenta lor poate fi ignorata deoarece nu ar avea consecinte observabile. Se poate spune ca Timpul a avut un inceput la Big-Bang in sensul ca timpul dinainte pur si simplu nu ar putea fi definit.” [2 Hawking, Stephen, Scurta istorie a timpului (Humanitas, Bucuresti, 2001), Imaginea noastra despre Univers, pag. 21

]

Steven Weinberg descrie in cartea Primele trei minute ale Universului primele cadre ale formarii elementelor primordiale, de la momentul 0, singularitatea Big Bang. trecand prin epoci-ere ce dureaza mai putin de o secunda [3 La 10-43 sec –Timpul Plank, se creeaza particulele elementare care sunt obiectele de studiu ale fizicii nucleare de energii inalte din zilele noastre, la 10-6 sec –era hadronica, are loc anihilarea de perechi proton-antiproton, la 1 sec-era leptonica-anihilarea de perechi electron-pozitron, la 1 minut era radiatiilor-sinteza nucleelor de deuteriu si heliu. La o saptamana radiatia se terminalizeaza, ca abia dupa 10000 de ani Universul sa devina dominat de substanta. Din acest moment perioadele devin din ce in ce mai stabile, iar schimbarile survin din ce in ce mai lent.

] pentru ca apoi intervalul de timp intre schimbarile fundamentale sa se mareasca. Este vorba deci de o permanenta transformare, o devenire in cel mai pur sens heideggerian a Universului in expansiune.

Asemanarea cu actiunea compozitorului asupra materiei sonore este mai mult decat izbitoare. Pe de alta parte, aceasta asociatie de idei are ca scop justificarea abordarii din perspectiva istorica a problematicii timpului in muzica, precum si cea analitica, prin prisma unor lucrari muzicale relevante din punct de vedere al procesului componistic strans legat de factorul timp.

Nu putem insa ignora opozitia dintre evolutia Universului si cea a civilizatiei umane. Universul s-a format in prima faza printr-un proces extrem de rapid, ca apoi sa survina o incetinire a devenirii sale, pe cand Omul tinde sa progreseze in descoperirile sale stiintifice cu pasi din ce in ce mai rapizi. Intre noi cei de acum si cei cu o suta de ani in urma exista enorme diferente in ceea ce priveste cunostintele despre lumea inconjuratoare si mod de viata. (Desigur, nu intra aici in discutie factorul moral, artistic sau cel sufletesc, ce vor constitui obiectul unei dezbateri ulterioare in cadrul lucrarii de fata.)

In conformitate cu tendinta mai sus enuntata, putem observa si in istoria muzicii acelasi ritm de dezvoltare de la extrem de lent la foarte rapid, in ceea ce priveste evolutia genurilor muzicale. [4 Am ales termenul ”evolutie” deoarece in Arta nu se poate vorbi de un progres, poate cel mult in componenta ei pur tehnica, ce tine de o anumita “aparatura” specifica, vezi instrumentele muzicale.]

Pe parcursul acestui referat ne vom opri asupra diverselor aspecte ale timpului muzical in perioada cuprinsa intre primele secole ale erei crestine si pana in contemporaneitate. Muzica propusa spre analiza este de sorginte europeana culta. Bineinteles ca spatiul extraeuropean prezinta valente extrem de interesante in ceea ce priveste perceptia timpului muzical si nonmuzical, insa creatia vestica suporta o evolutie poate mai clara a luptei cu timpul, concretizata magistral de cei pe care ii numim marii compozitori ai Omenirii.

De la cantul gregorian, bazat pe nonrepetitivitate si pe monotonie ritmica, unde singurele respiratii sunt cele conditionate de textul sacru, si care are menirea de a-l separa pe individ de lumea exterioara pentru a-l pune in acord cu Divinitatea, muzica se transforma pe parcursul a sapte secole ( IV si XI) foarte lent.

Începand cu primele cantari din epoca Ars Antiqua si culminand cu madrigalul italian al secolului al XVI-lea se observa din ce in ce mai puternic desacralizarea individului si a societatii. Acest fenomen are ca efect o muzica din ce in ce mai recognoscibila, atat din punct de vedere melodic, dar si ritmic. Perceptia timpului se realizeaza din ce in ce mai usor, mai ales datorita tendintei formei muzicale de a urma o forma de arc, cu aluzii clare la sectiunile incipiente ale lucrarii, reconstituind astfel principiul Trinitatii, al reiterarii Timpului Originar prezent in Cosmogoniile civilizatiilor cunoscute, formula ce ulterior va purta numele de lied: ABA .

In preclasicism Tema Unica devine principiu si izvor al compozitiei muzicale. Aceasta se bazeaza in foarte mare masura pe diversele prelucrari ale ideii generatoare, fapt ce conduce spre principiul dezvoltator, al continuei deveniri in secolul urmator, cel al Epocii Clasice.

Principiul formei de sonata, opozitia dintre 2 teme si dezvoltarea continua reprezinta chiar pana in acest moment maximum atins de muzica de tip determinist. Permanenta lupta cu timpul este ilustrata de augmentari si comprimari ale timpului, de asimetriile ce decurg din nesincronizarea in decursul formei a momentelor importante ale coordonatelor muzicale: armonia, melodia, ritmul.

Forma de sonata ilustreaza conceptul de compunere, distrugere si recompunere a timpului atat prin schema sa (Expozitie, Dezvoltare si Repriza) cat si prin realizarea particulara a fiecarei creatii muzicale ce se conformeaza acestei scheme. Romantismul muzical va pastra aceste principii, insa chiar exacerbarea lor va duce in decurs de un secol la aparitia unei viziuni complet innoitoare.

Impresionismul muzical, prin Debussy si contemporanii sai, propune o abordare diferita a problematicii timpului, nu se mai urmareste “castigarea” sa, ci dilatarea, iesirea din real. Este desigur influenta culturii Orientale, cat si cea a epocii ganditorilor de talia lui Bergson, ce sustine cu tarie importanta timpului subiectiv, acela ce este perceput diferit de fiecare dintre noi. Cercetarile ulterioare din domeniul fizicii au dovedit viabilitatea acestui argument, Timpul nu este acelasi in orice punct al Universului. [5 Hawking, Stephen ,op. cit, Spatiul si Timpul (pag 28-51)] Este primul pas catre distrugerea notiunii de Timp asa cum este ea inteleasa si materializata in muzica de tip beethovenian.

Ajungand in secolul XX ne oprim asupra compozitorilor celei de-a doua scoli vieneze. In muzica seriala notiunea de timp (ce este perceputa de om prin repere bine stabilite ale memoriei) este aproape complet anihilata, deoarece “compozitia cu cele 12 sunete” nu permite localizarea temporala a segmentelor melodice, fiecare sunet este egal din punct de vedere ierarhic cu antecedentul, dar si cu precedentul sau. Poate doar factorul ritmic sa ajute receptorul sa discretizeze in complexitatea indusa de sistemul dodecafonic, insa fara ajutorul unei functionalitati sau macar al unei importante crescute a unuia sau mai multor inaltimi, gradul de artificialitate al acestui gen de muzica contribuie in mare masura la o adevarata distrugere a timpului muzical. Lovitura de gratie este insa data de serializarea tuturor parametrilor muzicali (inaltime, durata, intensitate, timbru) survenita la mijlocul secolului trecut, precum si de curentul aleatorist, care, desi nu este decat o reactie la excesivele calcule ale serialismul integral, sfarseste prin avea acelasi efect auditiv, datorat in buna parte gradului de complexitate ridicat al lucrarilor realizate, precum si de arbitrarul implicat, ce contravine sensului firesc al notiunii de Timp.

In ceea ce priveste recompunerea Timpului muzical la nivel istoric, se propune spre analiza trecutul recent pe de-o parte, cu tot ceea ce presupune el (Postmodernismul ca incercare de reiterare a formelor, o viziune desigur idealista a acestui curent), si tot ceea ce se intampla in secolul XX pana in anii ‘70 pe de alta parte, ca ancorare in spiritul muzicii deterministe, dar bine impregnata atat de suflul nou cat si de tragismul secolului XX. De asemenea, Recompunerea Timpului va fi parte integranta din metoda de analiza aplicata pe cat posibil fiecarei compozitii supusa dezbaterii in acest referat, deoarece opinia mea ferma este ca actul creator contine in structura sa intima nevoia de a organiza Universul sonor in intregul sau, la fel cum Universul intreg are un Început, o imensa si profunda Dezvoltare, dar si un Sfarsit.

Recompunerea Universului (si a Timpului asa cum il intelegem noi astazi) dupa acest sfarsit e inca o enigma incomplet elucidata de specialistii in astronomie, insa ipotezele vor fi expuse la momentul oportun in paginile ce vor urma.

II. Compunerea timpului in muzica

II.1. Muzica in epoca crestina timpurie

Nu putem aborda tema temporalitatii muzicale in primele secole ale Evului mediu fara pune in discutie conceptia despre lume a ganditorilor acestei perioade. Scrierile patristice abunda de explicatii ale Genezei, si implicit ale Timpului. Acestia au creat chiar un gen literar, hexaemeronul - comentariul celor sase zile al creatiei, prin care se afirma unitatea dintre Dumnezeu Creatorul si Dumnezeu Mantuitorul, Mantuirea infatisandu-se astfel ca o desavarsire a Creatiei, o trecere de la fiinta supusa temporalitatii la fiinta eterna.

Sf. Augustin scria: “Vom trece de la o forma la alta, de la forma intunecata la forma luminoasa. Pentru ca forma intunecata este deja chip al lui Dumnezeu si prin aceasta slava a Sa[...]. Aceasta natura, cea mai nobila dintre creaturi, o data curatita de nevrednicia ei de catre creator, isi paraseste forma diforma (deformis forma) pentru a deveni forma frumoasa (forma fromosa)[...]. Din acest motiv Apostolul adauga: <>: de la slava creatiei la slava indreptatirii. Este adevarat ca am putea intelege aceasta expresie in multe alte feluri: <>: de la slava credintei la slava vederii, de la slava care face din noi fii ai lui Dumnezeu la slava prin care vom fi asemenea Lui, fiindca Îl vom vedea asa cum este (1 In 3,2) (De Trinitate XV,8,14,BA16,p.459) [6 Creatia, Colectia Sfintii Parinti pe intelesul tuturor, ed. Anastasia 2003, pag 65, Marie –Anne Vannier -Augustin: Creatia si Desavarsirea sa

]

Permanenta cautare a starii originare in vederea Mantuirii reprezinta un proces in timp in acceptiunea sa lineara, masurat prin distanta de la un eveniment la altul. Insa timpul tinta este cel etern, imuabil, de aceea muzica acelor vremuri respecta in insasi structurile sale intime legile ratiunii mai degraba decat cele ale simturilor. Desi muzica de cult crestin este o descendenta directa a muzicii vechi grecesti (dar si a celei ebraice) in teorie, incercarea de recuperare a sonoritatilor antice nu a reusit practic, rezultatul, la prima vedere mai sarac, mai simplu, dand totusi nastere fenomenului pe care in prezent il numim “muzica europeana culta”. În consecinta, reprezinta o nastere a Timpului muzical asa cum il intelegem acum, prin prisma mileniilor ce au trecut si a viziunii actuale despre lumea sonora.

Nu intamplator a fost citat sfantul Augustin in randurile de mai sus. El este autorul tratatului De Musica, care, desi neterminat, si dincolo de amanuntitele consideratii asupra ritmului, ne ofera pretioase detalii asupra implicatiilor filozofice si teologice ale muzicii: " L'étude de la musique conduit ainsi à la révélation et la contemplation de Dieu " [7 Ferrand, Françoise, dir. Guide de la musique du Moyen Âge, Partis, Fayard, coll. "Les indispensables de la musique", 1999, p. 66

].

Ocupandu-se de Ritm in primul rand ("Musica est ars bene movendi") [8 Larousse, Dictionnaire de la musique……

] Sf. Augustin pune si problema perceptiei timpului muzical : "si les mouvements occupent un long espace de temps et si dans leur mesure même qui est source de beauté ils prennent une heure et plus, ils ne peuvent s’adapter à nos sens". [9 Emery, Eric, Temps et musique, L’age d’Homme, coll Dialectica, 1975, p.265

]

Din aceasta afirmatie se poate observa cum conceptia contemporana despre timpul muzicii gregoriene este deformata de mostenirea culturala acumulata in aproximativ un mileniu si jumatate de muzica, si ca, desi in mod declarat tindea spre integrare in imobilitate, muzica era perceputa ca un organism viu, capabila prin ritmicitate(!) sa se adapteze sau nu simturilor.

Studiile muzicologice consacrate epocii mai sus amintite traseaza repere stilistice clare:

1. Planeitatea melodica, monodia desfasurandu-se fara rupturi, salturile sunt intotdeauna pregatite si rezolvate

2. Muzica de cult este exclusiv vocala si diatonica, principiul consonantei guverneaza desfasurarea sonora, in spiritul apropierii de Divinitate mai sus mentionat.

3. Din punct de vedere ritmic izocronia predomina in special in primele perioade,(cea ambroziana, sec. IV-V, si cea propriu zis gregoriana ,intre secolele VI-IX),in ultima perioada, cea d’arreziana, ritmul se “complica”, fragmentele subordonate stilului parlando, specifice recitativelor alternand cu cele izocrone. Respiratiile sunt subordonate textului. Aici consideratiile sfantului Augustin sunt pe deplin justificate, textul, de natura Divina, menit sa intermedieze intre Adevar si om, determina linia melodica si ritmicitatea ei, astfel incat spiritul, cu ajutorul simturilor (natura duala a insusi Mantuitorului) sa poata transcende.

In continuare vom supune analizei un fragment melodic [10 http://interletras.com/canticum/Eng/notation_ENG.htm

] (din Liber Usualis [11 Liber usualis este o carte de canturi greogoriene frecvent uzitate, compilatie realizata de calugarii manastirii Solesmes (Franta). Cartea de aproximativ 1900 de pagini contine toate versiunile pentru cantarile obisnuite ale liturghiei, cantarile pentru rugaciunile speciale ale preotilor, pentru toate Sarbatorile de peste an precum si pentru diferite ocazii (botez, nunta, inmormantare)