Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
Argument.............8
Partea I
in loc de introducere........10
Temeliile pamintului. Cosmogonia si inceputurile timpului la crestini si chinezi...11
1.1. in crestinismul de mostenire greceasca: lumea bizantina....13
1.2. in crestinismul de mostenire semita: Siria............18
1.3. Cartea Facerii si sacralitatea limbajului.....25
1.4. Teologia si filosofia lui intru...26
Excurs: Timp si Eternitate in lumea occidentala..............37
1.5. Si a fost seara si a fost dimineata............43
1.6. Cosmogonia si inceputurile timpului la chinezi..............53
1.7. intru inceput era...Dao..........54
Partea a II-a
2.1. Arhitectura-Ars prima.............66
2.2. Gradina in spatiul european.......67
2.3. Gradina in Biserica / Gradina ca Biserica......72
2.4. Gradina in spatiul asiatic............76
2.5. Arhitectura si gindirea filosofic/religioasa78
2.6. Spatiul-oarecare ca matrice a spatiului sacru..79
Excurs: Despre modele vesnice incarnate in timp...........80
2.7. Limita ca deschidere....88
2.8. Proiectiile spatiale ale ciclicitatii si linearitatii timpului in arhitectura93
2.9. Arhitectura ca simbol.............102
2.10. Trupul ca zidire. Simbolul arhitectonic in gindirea religios-filosofica european (crestina).............107
2.11. Trupul ca poarta. Simbolul arhitectonic in gindirea filosofic/religioasa asiatica..111
Partea a III-a
3.1. Natura timpului in spiritualitatea chineza114
3.2. Relatia dintre gindire si arhitectura in China123
3.3. Proiectiile spatiale ale viziunii asupra timpului in arhitectura chineza.129
Partea a IV-a
4.1. Natura timpului in spiritualitatea hindusa............137
4.2. Relatia dintre gindire si arhitectura in India.145
4.3. Proiectiile spatiale ale viziunii asupra timpului in arhitectura hindusa..147
Concluzii...168
Anexa I: Zodiacul european si problema tacerii lui Dumnezeu.........170
Anexa II: Mandalele asiatice si tizul lor european.......175
Bibliografie........180

Alte date

?

„...invata si uita”

Linearitatea si ciclicitatea timpului din perspectiva filosofic-religioasa

Cu referire speciala la proiectiile „formei” timpului in arhitectura chineza si hindusa

Argument

S-a vorbit foarte mult, cel putin in ultimul timp, despre problema timpului: ce este si ce nu este el, care sunt implicatiile sale in viata omului, daca exista in realitate sau nu, si asa mai departe. Multe din aceste intrebari si-au gasit raspunsul. Multe nu. În studiul de fata, incerc sa vin cu o problema noua sau, mai bine zis, sa analizez timpul dintr-o alta perspectiva decat cea conventionala, si poate arhicunoscuta, si anume voi vorbi despre:

1. Forma pe care o are timpul

2. Modul in care diferitele sisteme religioase, in special cele orientale-chinez si hindus-isi proiecteaza conceptia pe care o au despre forma timpului in modalitatile lor de exprimare: poezie, pictura, muzica, cult si arhitectura (care de cele mai multe ori le inglo-beaza pe toate). Pentru lucrarea de fata am ales, dat fiind specificul ei, doar arhitectura sacra [1 O asemenea analiza a mai fost abordata si de Mircea Eliade, acesta incercand sa ilustreze reprezentarea timpului in teatru si in actorismul samanic].

Aceasta abordare a problemei trebuie facuta tinand seama de urmatoarele aspec-te, care pe parcursul lucrarii vor tratate corespunzator:

a). Religia crestina „europeana” este una tributara-nu in sens reductionist!- gandirii antice grecesti. De aceea, termenii cu care opereaza o vor diferentia net de sistemele de gandire orientale.

b). Termenul de „european” va fi folosit intr-un sens tehnic si nu geografic. De aceea va fi asezat intre ghilimele.

c). Termenul de „filosofie” va fi folosit si el in sens tehnic din cel putin doua motive: pe de o parte pentru ca si-a pierdut din sensul originar-filosoful si traia ceea ce invata-devenind o materie de invatamant, iar pe de alta parte deoarece, cel putin in spatiul oriental, nu putem vorbi de un „sistem” filosofic in sens „european”, ci mai mult de o gandire chineza sau hindusa. De aceea, termenul va fi folosit intr-un mod destul de fortat.

d). Abordarea acestei problematici se va putea face in cel mai revelator mod daca vom incerca sa ne eliberam pe parcursul abordarii de prejudecatile create de sistemul de gandire in care deja ne aflam [2 „Persoana care penetreaza intr-un alt sistem cultural se va vedea confruntata cu un alt sistem de perceptii ale realului, un ansamblu de viziuni culturale specifice asupra timpului si spatiului…”vezi: Constantin Cucos, Educatia interculturala-modalitate de prevenire sau de atenuare a conflictelor, in Psihosociologia rezolvarii conflictului, Volum coordonat de Stoica-Constantin Ana si Neculau Adrian, Editura Polirom, Iasi, 1998, p. 244]. Cu toate acestea, pentru a facilita, acolo unde se va considera de cuviinta, intelesul celor afirmate sau citate, se va recurge la paralele cu exemple din spatiul crestin, fara insa ca prin aceasta sa se urmareasca crearea unor punti de legatura fortate si/sau nefondate intre sistemele luate in discutie [3 Sau, asa cum spunea mai departe d-l prof. dr. Constantin Cucos: „Atunci cand contactele dintre purtatorii a doua culturi devin antagoniste, este de dorit sa se creeze zone de intercomprehensiune, adica un spatiu de intalnire pe baza unor valori comune ce asigura functionarea unui dialog acceptabil”, Ibidem, p. 245].

e). Un ultim aspect, care din pacate va periclita mult din calitatea abordarii subiectelor propuse, este cel al calitatii bibliotecilor (in care nu exista nici macar colectiile celor mai importante reviste de orientalistica internationale) din Romania, precum si cel al lipsei de publicatii de specialitate serioase. Deocamdata, cele mai avizate periodice din tara noastra raman:

1. Archaevs. Studii de istorie a religiilor. Apare sub egida Asociatiei Romane de Istorie a Religiilor

2. Origini. Caiete silvane. Revista de studii culturale, Zalau

3. Stvdia Asiatica. Revue internationale d’études asiatiques. Périodique publié par le Centre d’Histoire des Religions

4. Studia et Acta Orientalia. Publicata de Société des Sciences Philologiques, section d’études orientales. [4 Însusi Eliade se plangea in tineretea lui: „din pricina saracimii bibliotecilor noastre, oricata bunavointa as fi avut, materialul nu ar fi putut adunat...” si mai departe: „Studiile de orientalistica sunt destul de saracacioase in Romania, caci curiozitatea noastra nu depaseste Balcanii, Turcia si Vechiul Orient”vezi: Eugen Ciurtin, L’image et la mémoire de l’Asie dans la culture roumaine (1675-1928), in Archaevs. Studii de istorie a religiilor, An. II, Fasc. 2 (1998), An. III, Fasc. 1 (1999), p. 376, nota 749; p. 382]

Partea I

În loc de introducere

Este oare timpul o lipitoare care se lipeste de oameni si de lucruri sugandu-le viata? Este oare o realitate pe care toti o simtim, o traim, dar nu putem sa o vedem, sa o definim? Cum a fost privit timpul in culturi diferite, in momente diferite ale istoriei si ale vietii fiecaruia? Exista vreo scapare din el si daca da, cum? Ce treaba are arhitectura cu timpul cand se stie foarte bine ca, in trecerea sa, (timpul) nu va mai lasa piatra pe piatra? Iata doar cateva intrebari la care vom incerca sa dam un raspuns viabil. Pentru a avea o privire de ansamblu asupra acestei probleme, vom lua in discutie spatiul „european” si cel asiatic deoarece analizele lor difera. De multe ori in crestinism, timpul a fost privit ca un tiran nemilos care nu stie altceva decat sa impinga pe om la vesnica damnare. Jean Delumeau, in cartea sa „Pacatul si frica” [5 Jean Delumeau, Pacatul si frica. Culpabilizarea in Occident (secolele XIII-XVIII), Vol. I-II, Editura Polirom, Iasi, 1997] face o analiza „la rece” a realitatilor care stapaneau lumea occidentala pana in secolul luminilor. Sunt sigur ca ele nu difereau prea mult nici in partea ortodoxa a lumii. În religiile duddhista si taoista oamenii erau mult mai linistiti. Nu putea fi infricosati, si, de aceea, de multe ori, manipulati prin niste imagini de cosmar absolut terifiante despre ceea ce-i asteapta „dincolo”. Ca oamenii bisericii nu credeau de multe ori in ele, acest lucru nu trebuia sa ajunga la urechile plebei.

Analizand tabloul Ceasornicul, al lui Marc Chagall, istoricul de arta Gustav René Hocke scrie (sublinierile ne apartin):

„Acest tablou al lui Chagall este de o adancime si de o frumusete aproape de ne-patruns, poate cea mai frumoasa emblema spatiu-timp a artei europene. Spatiul ni se infati-seaza amorf-infinit, iar ceasornicul (ca o cutie-masuratoare), violent-despotic. Mai izbitoare este insa pendule, judecatoare nemiloasa si imperioasa, care cu 54 (!) de minute inainte de miezul noptii (noua-divizor al lui 54-este o cifra astrologica si cabalistica a mor-tii) bate ca o secure de calau spre minuscula creatura umana din marginea din stanga (jos) a tabloului...Totusi, cu adevarat genial in acest tablou atat de „linistit”, este faptul urmator: omul sugerat cu mijloacele cele mai saracacioase, se smulge din aceasta intrecere spatiu-timp pentru a privi in afara, intr-o intunecata si proprie noapte de vis ce depaseste in egala masura si spatiul si timpul.” [6 Gustav René Hocke, Lumea ca labirint, Editura Meridiane, Bucuresti, 1973, p. 147] Aceasta este poate cea mai estetica, artistica si completa de-finitie a timpului in acest spatiu.

În Orient, timpul nu produce frica. Si pentru a fi in consonanta cu exemplul dat mai sus, voi cita unul tot din domeniul artei:

„Reprezentarea vechilor sfinti de catre Gu Kai-zhi este apropiata de misterul originar. O savurezi fara a te plictisi vreodata.

[Asemeni pictorului in fata propriei creatii] privitorul care se gaseste in fata tablourilor sale isi concentreaza la randul sau spiritul, isi lasa gandurile sa zboare spre infinitul zamislit de figuri, se cufunda in acea stare de sine in care lumea inconjuratoare si eul se uita unul pe altul, in care conttiinta si invatatura se suprima. Cu trupul precum lemnul uscat si cu inima asemeni cenusii stinse, te simti facand parte din miraculoasa esenta. Aceasta este Tao al picturii.” [7 François Cheng, Arta picturii chineze. Texte teoretice, Editura Meridiane, Bucuresti, 1995, p. 18]

Binecuvantare si blestem, inger si demon, timpul fascineaza si astazi ca si acum cateva mii de ani. S-a scris enorm despre el si inca se va mai scrie dar, oricat se va face acest lucru, subiectul nu va fi niciodata epuizat. Si aceasta nu face decat sa ne linisteasca.

Temeliile pamantului. Cosmogonia si inceputurile timpului la crestini si chinezi

Toate popoarele, indiferent de religie sau limba, au fost fascinate de taina cea mare a inceputurilor creatiei. Fiecare si le-a imaginat a fi intr-un fel sau altul in functie de cele ce le primisera de la inaintasi, iar aceia de la stramosi si tot asa. Daca stam si analizam toate aceste referate vom vedea ca ele nu difera intre ele prea mult. [8 Asemenea exemple se pot extrage din “Istoria credintelor si ideilor religioase” de Mircea Eliade-editiile aparute in romaneste (Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981; Editura Stiintifica, Bucuresti, 1992; Editura Universitas, Chisinau, 1992)] Tocmai de aceea putem vorbi despre niste origini comune ale intregii lumi, origini care cu trecerea timpului s-au estompat, ele ramanand vizibile doar la nivelul acesta. Cu toate acestea, referitor la aceste momente incarcate de taina nimeni nu poate sa spuna ca le poate patrunde intelesul. Ne desparte de acum prea mult timp de ele pentru a mai avea curajul sa ne aventuram in a cunoaste taina originilor, taina creatiei. Dar poate ca nici nu ar mai fi nevoie sa purcedem la asa ceva. Fiecare neam isi are pastrate in cartile sale sacre episodul cosmogenezei pe care l-a explicat in felul sau propriu. Evreii, si de la ei si noi, crestinii, avem aceste momente pastrate in primele capitole ale Sfantei Scripturi. Cine doreste sa discute despre cele ce sunt si despre cele ce nu mai sunt, trebuie sa treaca obligatoriu prin Cartea Facerii. A face insa acest lucru de unul singur poate fi deosebit de periculos. Aici sunt prezente multe taine care, fara a avea o calauza priceputa in patrunderea lor, nu vor putea fi intelese niciodata. Ba chiar ar putea ucide. Calauzele cele mai potrivite sunt Proorocul Moise si Sfintii Parinti. [9 Iata de ce am ales asemenea calauze: “Proorocul Moise, autorul Cartii Facerii, a primit cunoasterea facerii lumii prin vedere dumnezeiasca-theoria in greceste. Sfintii Parinti ce au talcuit Scriptura erau si ei partasi ai dumnezeiestii theoria, astfel ca ei sunt singurii talcuitori siguri ai scrierii lui Moisi”, ei luminand, limpezind si mai mult cele ce s-au spus prin intermediul a 2-3 cuvinte, vezi: Ieromonah Serafim Rose, Cartea Facerii, crearea lumii si omul inceputurilor, Editura Sofia, Bucuresti, 2001, p. 27, 31] În cazul acesta de fata, cand dorim a vorbi despre problema formei timpului, cele spuse mai sus raman la fel de valabile. În cazul celorlalte religii, cele despre taina originilor au fost spuse de marii intelepti din vechime, ca: Lie Zi, Huang Di, Lao Zi sau Kong Fu Zi, fiind consemnate mai apoi in scris de discipolii lor. Si aici, ca si in cazul Sfintei Scripturi, este nevoie de calauze. Iar calauzele ne vor fi pescarii, sihastrii, macelarii sau olarii, oameni la care intelepciunea nu era o profesie ci un mod de viata. [10 ...urmand astfel sfatul lui Morihei Ueshiba-fondatorul Aikido-care spune: „Învata din cartile sfinte si de la oamenii intelepti. Tot ce se afla in jurul tau-chiar si muntii, raurile, plantele si copacii-ar trebui sa-ti fie profesori. Vezi: Arta pacii. Învataturile fondatorului Aikido-ului, Editura Mix, Brasov, 2001, p. 24]0

Poate ca aici s-ar cuveni a fi pusa vesnica si nelipsita intrebare, prezenta in mai toate lucrarile care se ocupa cu o tratare nu atat interdisciplinara a problemei in cauza, cat una interreligioasa: cine are dreptate? Si urmeaza un raspuns in care subiectivitatea troneaza mai mult sau mai putin. Noi, paradoxal sau nu, nu o vom pune ci vom lasa pe cititor sa traga concluziile care se cer.

Cosmogonia si inceputurile timpului la crestini

În crestinismul de „mostenire” greceasca: lumea bizantina

„Lumea bizantina” este un termen foarte general, at­­at din punct de vedere geo-grafic, cat si din punct de vedere cultural. În spatiul pe care il numim noi astazi astfel, s-au intalnit o multime de culturi: greceasca, semita, romana etc. Din acest amestec s-a nascut spiritualitatea bizantina. Prezenta atator culturi nu putea sa nu aduca diferite influente-unele faste, altele nu, asupra crestinismului. Modul de-a privi divinitatea suprema a trecut prin diferite filtre, a capatat diferite aspecte. Acum, care viziune era cea mai apropiata de cea reala este foarte greu de spus si nici nu este cazul acum. Important este faptul ca ele (influentele) au existat si, mai important, ca ele exista si acum.

Modul in care Dumnezeu si omul se raportau la timp diferea de la un comentator biblic la altul, in functie de influentele pe care el insusi le suferise. Timpul suferise nenumarate divizari. Exista un timp social a carui dirigiutor era mai intotdeauna diavolul, care, prin el, incerca sa-i departeze cu orice pret pe oameni de la cele sfinte. Exista un timp liturgic, care recapitula intreaga creatie si istorie a mantuirii de fiecare data cand era slujita Sfanta Liturghie. Exista apoi un timp in care Însasi Dumnezeu traia, un prezent continuu. Apoi, fiecare credincios isi crea propriul sau timp liturgic de fiecare data cand se ruga sau facea o fapta buna. Lucrurile par a fi foarte clare. Dar ce te faci cand aceasta pluralitate de timpuri-fiecare cu forma lui specifica-interfereaza? Cand timpul lui Dumnezeu interfereaza cu cel al oamenilor, iar cel liturgic cu cel social? Însasi Sfintii Parinti au fost cuprinsi de diferite dileme atunci cand au trebuit sa explice aceste lucruri:

„Ceea ce il chinuia pe Grigorie [de Nyssa-n.n.] cu adevarat era felul radical in care patrunderea mortii in om ii schimba acestuia perceptia timpului...” Nimic nu era mai sigur pentru om decat faptul ca va muri. Cu trupul. Pentru a-si salva macar sufletul trebuia sa participe la viata ascetico-liturgica a Bisericii. Deci timpul vietii sale muritoare trebuia sfintit cu timpul Bisericii. Dar omul nu putea sa traiasca in afara societatii. Sau, chiar daca unii au facut-o, cei mai multi au ramas in cetate. Au ramas intre alti oameni. Astfel, viata lor avea un aspect relational. De cele ce faceau ei, depindeau altii. Spun aceste lucruri pentru a arata cum timpul liturgic si timpul mortii fiecaruia au influentat timpul social. Timpul presupune moduri de comportament. Cand te afli in interiorul celui liturgic (biserica sau rugaciune particulara) iti conformezi si tinuta exterioara momentului. Pe de alta parte, in societate omul isi conformea-za comportamentul tinand seama de colectivitatea in care se afla. De aceea pot aparea de multe ori conflicte intre credinta religioasa a respectivului si cei de langa el-cei care formeaza societatea in care acesta traieste. Peter Brown, din care am citat si mai sus, continua sa analizeze aceasta situatie scriind:

„Daca nu ar fi fost urmarit de dorinta de a scapa din ghiara timpului, Grigorie nu s-ar fi facut aparatorul ata de convins al virginitatii si, in mod indirect al abstinentei sexuale masculine. Poate ca s-ar fi multumit cu datoria reproductiva intrucatva indiferenta fata de corp care constituise norma accepta-ta in famila sa pana in timpul generatiei lui. Dar numai prin masura drastica a abandonarii casatoriei si a nasterii de prunci se putea exorciza anexietatea produsa de sentimentul trecerii inexorabile a timpului.