Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
Cap. I TEORIA INTEGRARII ECONOMICE
1

1.1. Raportul globalizare - regionalizare - economie nationala
1

1.1.1. Globalizarea si regionalizarea - realitati ale economiei
mondiale
1

1.1.2. Provocari ale integrarii globale si regionale
4

1.2. Integrare economica
5

1.2.1. Delimitari conceptuale
5

1.2.2. Scurt istoric al integrarii regionale
7

1.3. Consecinte ale crearii unei zone de comert liber sau uniuni vamale
9

1.3.1. Crearea de comert si deturnarea de comert
9

1.3.2. Modificarea de comert
14

1.4. Teoria fundamentala a pietelor comune
15



Cap. II UNIUNEA EUROPEANA - CEA MAI IMPORTANTA UNIUNE
REGIONALA
19

2.1. Constituirea blocului vest-european
19

2.2. Tratatul de la Roma si realizarea uniunii vamale
21

2.2.1. Prevederile Tratatului de la Roma
21

2.2.2. Instituirea tarifului vamal comun fata de terti
21

2.2.3. Politici economice regionale ale CEE
22

2.3. Piata Comuna : asigurarea celor patru libertati de circulatie
26


2.3.1. Libera circulatie a marfurilor
26


2.3.2. Libera circulatie a capitalurilor
29


2.3.3. Libera circulatie a serviciilor
31


2.3.4. Libera circulatie a persoanelor
32

2.4. Uniunea Europeana si moneda unica
33


2.4.1. Necesitatea si conditiile introducerii monedei unice
33


2.4.2. EURO - moneda internationala
35


2.4.3. Efectele micro si macroeconomice ale internationalizarii
36




Cap. III AMERICA DE NORD TINDE SA DEVINA UN BLOC
COMERCIAL
37

3.1. Canada - United States Free Trade Agreement (CUSTA)
37


3.2. Acordul Nord-American de Liber Schimb (NAFTA)
38


3.2.1. Obiectivele si prevederile NAFTA
39

3.2.2. Regulile de origine
40

3.2.3. Previziuni si rezultate ale implementarii NAFTA
41

3.2.4. Programul maquiladora
43

3.2.5. Perspectivele NAFTA
44

3.2.6. NAFTA ca fenomen politic
45



Cap. IV ASPECTE DE ANALIZA COMPARATIVA iNTRE
INTEGRAREA EUROPEANA SI INTEGRAREA
NORD AMERICANA
47

4.1. Elemente de diferentiere intre cele doua modele de integrare
economica
47

4.2. Uniunea vamala si liberul schimb
48

4.3. Relatiile economice externe ale UE si SUA
49

4.4. Relatiile diplomatice SUA-Uniunii Europene
52

4.5. Uniunea Europeana - regionalizare sau mondializare ?
53

4.6. Dificultati in relatiile economice euro-americane
56

4.7. Atentatele din 11 septembrie: scaderea ratei de crestere a PIB
58

4.8. 4.8. Schimbarile suferite de exporturile si importurile Uniunii
Europene
60




CONCLUZII

62




BIBLIOGRAFIE
66

Alte date

?

CAPITOLUL I

TEORIA INTEGR?RII ECONOMICE

Deciziile privind economia mondiala sunt elaborate la nivelul guvernelor nationale. Aparitia unor institutii economice ce depasesc granitele unei singure natiuni, cum sunt gruparile comerciale regionale aparute in procesul integrarii economice si companiile transnationale, creeaza o tensiune inerenta intre decizia nationala si organizarea pe baze transnationale a activitatilor economice.

1.1. Raportul globalizare - regionalizare - economie nationala

Economia mondiala contemporana cunoaste o evolutie complexa, uneori contradictorie. Astfel, paralel cu integrarea crescanda a economiei mondiale are loc si o fragmentare a acesteia.



1.1.1. Globalizarea si regionalizarea – realitati ale economiei mondiale



Globalizarea, ca fenomen dominant in economia mondiala din ultimele decenii, poate fi definita ca "un declin continuu al importantei economice a granitelor politice nationale si o intensificare fara precedent a relatiilor si interactiunilor economice, pana intr-un punct in care diferenta dintre tranzactiile interne si externe devine nesemnificativa sau dispar".

Principalele forme de manifestare a globalizarii sunt: internationalizarea productiei si a tehnologiei, globalizarea pietelor de marfuri, internationalizarea pietelor de servicii si integrarea pietelor financiare mondiale. Cei mai utilizati indicatori ai integrarii economice globale sunt: cresterea comertului mondial, raportata la cresterea productiei mondiale, si cresterea accesului la pietele internationale de capital, ilustrata de investitiile straine, in special cele directe. Investitiile straine sunt de doua feluri: investitii straine indirecte, numite si investitii straine de portofoliu (ISP), constand in cumpararea de actiuni intr-o companie si investitii straine directe (ISD) ce constau in cumpararea de active fixe (fabrici, echipamente) intr-o tara straina, active ce vor fi administrate de societatea-mama. În scopuri statistice, Fondul Monetar International considera ca o investitie straina este directa atunci cand investitorul detine 10% sau mai mult din capitalul actionarilor intr-o companie.

În perioada 1991-1995 comertul mondial a crescut, in medie, cu 6,1% pe an, inregistrand o crestere mai mare cu peste 4% decat cresterea productiei mondiale. În ceea ce priveste fluxurile de investitii straine directe (ISD), acestea au crescut in perioada 1980-1990 de 4 ori, cu un ritm mediu anual de 15%, iar intre 1983-1989 (perioada de crestere economica accelerata), ritmul mediu anual de crestere a ISD a fost de 29%, de 3 ori mai mare decat cel inregistrat de exporturile mondiale si de 4 ori mai mare decat cel inregistrat de productia mondiala.

Doua fenomene stau la baza integrarii crescande a economiei mondiale. Unul este de natura tehnologica si consta in progresul exploziv in ceea ce priveste viteza si eficacitatea comunicatiilor si transporturilor internationale, concomitent cu reducerea costurilor reale ale acestora. Celalalt este de natura economica si este reprezentat de reducerea sau inlaturarea barierelor nationale din calea fluxurilor internationale de bunuri, servicii, tehnologie si capital.

Pentru tarile dezvoltate, libera circulatie a factorilor de productie (resursele naturale, capitalul, tehnologiile si forta de munca), a bunurilor si serviciilor vizeaza minimizarea costurilor si maximizarea profitului. Pentru prima data in istoria omenirii, totul poate fi produs oriunde si vandut in orice loc. În economiile capitaliste, aceasta inseamna producerea unor componente si realizarea unor activitati in acel loc de pe glob unde sunt mai ieftine si vanzarea produselor sau serviciilor respective acolo unde preturile si profiturile sunt mai ridicate. Minimizarea costurilor si maximizarea veniturilor inseamna maximizarea profitului, adica esenta capitalismului. Atasamentul sentimental fata de o anumita zona geografica a lumii nu face parte din sistem (Lester C. Thurow, The Future of Capitalism. How Economic Forces Shape Tomorrow's World, William Morrow and Co, Inc., New York, 1996, p. 115). Pentru tarile in curs de dezvoltare, participarea sporita la pietele mondiale de bunuri, servicii si capital s-a dovedit benefica pentru asigurarea cresterii economice.

Regiunile cu cea mai mare crestere economica din ultimii cinci ani - Asia de est, unde rata medie reala de crestere a PIB a fost de 10% pe an intre 1990-1996, si Asia de sud (cu o rata medie anuala de crestere a PIB de 5%) - au inregistrat grade sporite de integrare in economia mondiala, masurate prin marimea fluxurilor de ISD atrase si prin cresterea exporturilor.

Regionalizarea este procesul realizarii unor aranjamente comerciale regionale cu grade diferite de integrare.

În perioada postbelica pot fi identificate doua valuri de integrare regionala: incepand cu anii '50 au avut loc numeroase incercari de creare a unor zone de comert liber sau a unor piete comune in Europa, Africa, America Latina, Zona Caraibelor si Asia. Cu exceptia Europei, incercarile de integrare regionala ale primului val au esuat.

Regionalismul celui de-al doilea val este un fenomen al anilor '90. Este mai extins decat primul val si "este posibil sa fi fost provocat de interdependenta economica internationala crescanda si de progresele in comunicatii" (Catedra de Economie, ASE Bucuresti – Economie, 2001). Acest al doilea val consta in diverse incercari de a crea acorduri de comert regionale, asociatii vamale, uniuni vamale si piete comune.

Dintre cele 109 acorduri regionale inregistrate de Acordul General de Tarife si Comert (GATT) in perioada 1948-1994, o treime au fost incheiate intre anii 1990-1994 (Tabelul 1.1). Însa aceste proiecte de integrare regionala sunt inca intr-un stadiu de dezvoltare fragil si nici unul nu se apropie de nivelul de integrare atins de Uniunea Europeana.

Diverse grupari economice regionale au aparut intre fostele state socialiste in perioada postcomunista. Comunitatea Statelor Independente (CIS) s-a creat in 1991 in urma prabusirii Uniunii Sovietice. Cateva tari membre au semnat o Carta a cooperarii economice, cu toate ca principala orientare in politica economica a tarilor CIS pare sa fie spre autonomie nationala sporita. Un numar de tari din regiunea Marii Negre au format o asociatie foarte larga intitulata Clubul Marii Negre. În anul 1993, membrii sai au convenit sa creeze o banca de comert si dezvoltare si un secretariat permanent. Însa starea precara a economiilor statelor membre pare sa franeze dezvoltarea asociatiei. Grupul tarilor de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Republica Ceha si Slovacia) au convenit sa elimine in relatiile lor reciproce tarifele pana la sfarsitul secolului si au format Zona de comert liber central europeana (CEFTA) la care au aderat si Slovenia, Bulgaria, Romania si tarile baltice. Însa toate aceste tari si-au reorientat deja comertul spre Europa Occidentala si doresc sa adere la Uniunea Europeana.

Asociatia Nord Americana de Comert Liber (NAFTA) este o zona de comert liber alcatuita din SUA, Canada si Mexic. Are drept obiectiv eliminarea tuturor restrictiilor din calea comertului si investitiilor dintre cele trei tari in urmatorii 15 ani. Relatia trilaterala este, in mod evident, inegala. Canada are un PIB/locuitor putin mai mic decat SUA dar o populatie mult mai redusa. Produsul Intern Brut al Mexicului este aproximativ o zecime din cel al SUA. Comertul intraregional intre cele trei tari este restrans si sansele de supravietuire ale acestei asociatii sunt mici, daca NAFTA nu vizeaza grade mai inalte de integrare.

În America Latina, cea mai semnificativa evolutie recenta in integrarea regionala este formarea Uniunii vamale "Mercosur", alcatuita din Brazilia, Paraguay, Argentina si Uruguay. "Mercosur" cuprinde 45% din populatia Americii Latine, reprezinta 33% din comertul exterior si aproximativ 50% din PIB-ul acestei zone.

Pactul Andin incheiat in 1969 a cautat sa stabileasca relatii intre Venezuela, Columbia, Ecuador, Peru si Bolivia, insa membrii Pactului au cazut de acord sa creeze o zona de comert liber doar in octombrie 1992, iar acordul a intrat in vigoare in ianuarie 1995. În anul 1960 a fost creata Piata Comuna Central-Americana alcatuita din Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicaragua, Costa Rica si Panama, dar care pana in prezent a inregistrat putine progrese pe calea integrarii. La fel, Comunitatea Zonei Caraibelor, creata in 1973, alcatuita din 15 tari membre dar avand o populatie totala de numai 5,5 milioane de locuitori.

Perspectivele unei Comunitati Economice pentru Orientul Mijlociu (alcatuita din Israel, Iordan si Palestina) nu constituie pana in prezent decat o idee interesanta.

În Asia de Est, succesul strategiilor economice individualiste inregistrate de cele 8 tari cu performanta economica de varf in economia mondiala in perioada 1965-1994 - Japonia, Hong Kong, Republica Coreea, Singapore, provincia chineza Taiwan, Indonezia, Malayezia si Thailanda - a facut ca acestea sa considere putin avantajoasa ideea unei integrari economice profunde. Cooperarea regionala in Asia s-a concentrat asupra unor masuri de creare a unor zone de comert preferential. Membrii Asociatiei Natiunilor din Asia de Sud Est (ASEAN) - Singapore, Malayezia, Thailanda, Indonezia, Phillipine si Brunei - au convenit sa creeze o zona de comert liber pana in anul 2003. Dar aceste tari desfasoara majoritatea comertului lor cu alte tari, nu una cu alta. Forumul de cooperare economica Asia-Pacific (APEC) este un forum consultativ creat in 1994 ce are drept obiectiv promovarea cooperarii economice multilaterale intre tarile de pe coasta Pacificului. Cei 15 membri ai Forumului sunt SUA, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelanda, Brunei, Indonezia, Malayezia, Filipine, Singapore, Thailanda, China, Hong Kong si Taiwan. Desi membrii au convenit elaborarea unui plan de creare a unei zone de comert si investitii libere in regiune pana in anul 2020, nu exista inca un acord de formalizare a relatiei sub forma unui bloc. De altfel, diversitatea membrilor APEC (tari foarte bogate alaturi de tari foarte sarace) poate impiedica evolutia grupului spre forme superioare de integrare.

1.1.2. Provocari ale integrarii globale si regionale

O economie globala genereaza tensiuni permanente intre institutiile politice nationale si fortele geo-economice extra-nationale ce tind sa dicteze politicile economice nationale. Economistul american Lester C. Thurow observa ca era reglementarii afacerilor exclusiv de catre guvernele nationale a apus, in conditiile in care nu au aparut inca reglementarile mondiale care sa reflecte noile realitati economice mondiale. Activitatile economice se muta in tari in care nu exista reglementari sau reglementarile sunt mai avantajoase pentru intreprinzatori. Firmele germane Mercedes Benz si BMW si-au extins activitatile de productie in statele americane Alabama si North Carolina nu intamplator, ci pentru ca aici sunt cele mai putine reglementari guvernamentale si costurile sociale cele mai reduse (Lester C. Thurow, The Future of Capitalism. How Economic Forces Shape Tomorrow's World, 1996, p. 129).

Tensiunile apar datorita faptului ca politicile economice internationale se elaboreaza la nivelul statelor nationale. Nu exista azi un guvern "international" care sa stabileasca regulile ce guverneaza schimburile economice internationale. Obiectivele economice si neeconomice ale fiecarei tari difera si guvernele nationale pastreaza privilegiul de a defini si urmari aceste obiective. În fiecare economie nationala, politica economica este rezultatul unui proces complex de negociere ce tine cont de interesele economice si politice ale natiunii. De cele mai multe ori, influentele internationale in acest proces nu sunt binevenite. Totusi, exista unele aspecte ale politicii economice internationale ce sunt in mod inerent multinationale, deci nepotrivite unei abordari pur nationale. De aici rezulta o contradictie permanenta intre politicile nationale si o perspectiva multinationala (ASE Bucuresti – Economie, 2001).

Pe de alta parte, pe masura ce o economie nationala se globalizeaza - este putin probabil ca beneficiile ce decurg din activitatile economice transfrontaliere sa poata fi pastrate in interiorul granitelor nationale. De aceea este necesara o redefinire pe termen lung a interesului national, principala intrebare fiind cum sa se beneficieze, in interesul national, de avantajele create de tendinta globalizarii crescande si cum sa protejezi economia nationala de amenintarile competitiei crescande? Dilema cu care se confrunta factorii nationali de decizie politica este legata de faptul ca politicile si programele ce stimuleaza activitatea globala pot fi bune pentru economia nationala, dar si mai bune pentru alte economii.

Si in procesul integrarii regionale apar tendinte contradictorii. Tarile membre in gruparile comerciale regionale evolueaza spre un comert tot mai liber in cadrul fiecarui bloc, dar in acelasi timp instituie un control institutional tot mai riguros asupra comertului dintre blocuri. Într-o lume de grupari comerciale regionale, vanzarea produselor unei tari ce nu face parte dintr-o grupare regionala va deveni tot mai dificila.

Integrarea globala si regionala reprezinta o provocare majora si pentru organizatiile internationale, in special cele din sistemul institutional creat la Bretton Woods. Dificultatile ajungerii la un acord in cadrul negocierilor din Runda Uruguay a GATT au demonstrat ca institutiile ce reglementeaza sistemul comercial international nu mai sunt adecvate pentru realitatile contemporane.

Principiul fundamental al OMC este acordarea, de catre tarile membre, in relatiile reciproce, a clauzei natiunii celei mai favorizate. Aceasta clauza inseamna ca fiecare tara va acorda tuturor tarilor tratamentul pe care il acorda partenerului sau favorit. Or, existenta aranjamentelor comerciale regionale impiedica transpunerea in practica a acestui principiu fundamental. Germania nu acorda Statelor Unite acelasi tratament comercial pe care il acorda Frantei, partenerul sau in Piata Unica a Uniunii Europene. Statele Unite nu acorda Braziliei acelasi tratament comercial pe care il acorda Mexicului, membru in NAFTA.

Exista in relatiile comerciale actuale o serie de aspecte legate de noua economie globala sau regionala, ce nu sunt reglementate, cum ar fi: relatiile dintre gruparile comerciale regionale, protectia drepturilor de proprietate intelectuala sau a stimulentelor acordate pentru dezvoltarea unor idei noi, exporturile de bunuri culturale etc. Ce institutie va elabora aceste reglementari si cine va asigura respectarea lor ?

Si alte institutii ale sistemului economic international postbelic, cum sunt FMI si Banca Mondiala, necesita o redefinire a rolului lor. "Cresterea pietelor mondiale de capital si capacitatea lor de a transfera cantitati masive de bani in si din tarile lumii a treia, demonstreaza faptul ca FMI trebuie restructurat din temelii si sa dispuna de fonduri mult mai substantiale" (Lester C. Thurow, The Future of Capitalism. How Economic Forces Shape Tomorrow's World, William Morrow and Co, Inc., New York, 1996, p. 137)

Procesul de armonizare a legislatiilor, a nivelului taxelor si a cheltuielilor sociale, ce are loc acum in cadrul Uniunii Europene, prin care se incearca punerea de acord a intereselor celor 15 natiuni intre ele, dar si ale acestora cu structurile supranationale ale Uniunii, ar putea constitui embrionul unor noi reglementari care sa asigure functionarea economiei globale.