Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
Introducere p.3
Capitolul I: Biografie p.6
Capitolul II: Privind spre trecut... O privire sintetica asupra literaturii romine vechi
1. Psaltirea Scheiana p.18
2. Perioada coresiana p.26
3. Dosoftei- Psaltirea in versuri p.35
4. Antim Ivireanul- Didahii p.42
Capitolul III: O privire contemporana
1. Secolele XIX si XX p.50
2. Editarea operei lui Vasile Alecsandri p.56
Capitolul IV: Preocupari bibliografice
1. Bibliografia Romineasca Veche p.63
2. Catalogul manuscriptelor rominesti p.70
Concluzii p.75
Bibliografia scrierilor lui Ioan Bianu p.77
Bibliografie selectiva p.82

Alte date

?

INTRODUCERE

Ioan Bianu este unul dintre filologii nostri ardeleni care s-au impus in spatiul cultural prin diversitatea preocuparilor sale. Activitatea sa publicistica se inscrie in perimetrul istoriei si criticii literare, a folclorului, a bibliografiei si a bibliologiei. Este apreciat profesorul universitar care a indrumat cu rabdare si severitate generatii de studenti pe caile nebanuite ale literaturii noastre vechi, dar si incercand sa argumenteze logic necesitatea aprecierii critice a literaturii moderne. In acelasi timp, s-a implicat in activitatea de dezvoltare a bibliotecii Academiei Romane timp de cincizeci si sase de ani, conducandu-i destinele pana in ultimele clipe ale vietii sale. Toata activitatea sa de cercetare si analiza atenta a literaturii noastre, coroborata cu permanentele preocupari de crestere a fondului academic de carte se vor sintetiza, dezvaluind o alta latura a personalitatii sale: cea de editor.

Interesant este faptul ca majoritatea cercetatorilor au luat in calcul in special activitatea sa bibliografica, neglijand sau tratand superficial rolul sau in cercetarea si editarea literaturii noastre. Este necesara expunerea conceptiei lui Bianu despre evolutia noastra culturala, studiile sale urmarind pas cu pas evolutia limbii si a literaturii romane, de la perioada textelor rotacizante, trecand prin epoca tipariturilor coresiene, subliniind inovatiile aduse de Dosoftei si de Antim Ivireanul si ajungand la perioada moderna, unde creioneaza portretele literare a numeroase personalitati.

Studiile si articolele lui Dan Simonescu, Gabriel Strempel, Nicolae Cartojan, Perpessicius, Tudor Vianu, George Baiculescu, Nicolae Comsa, Eugen I. Paunel, ca si Analele Academiei Romane dezvaluie latura analitica a personalitatii lui Ioan Bianu, dar si consideratiile sale privind mentinerea unitatii lingvistice si culturale a romanilor pe tot parcursul istoriei.

In studierea activitatii sale se evidentiaza informatiile continute de corespondenta publicata de catre Marieta si Petre Croicu si analizata de Nicolae Comsa si Gh. Naghi. Scrisorile dezvaluie o serie de elemente biografice, dar si relatiile cu o serie de intelectuali, printre care se numara Ia Ioan Micu Moldovan, Octavian Goga, N. Iorga, Titu Maiorescu, G. Cosbuc, M. Kogalniceanu si multi altii.

Lucrarea de fata isi propune realizarea unei sinteze a informatiilor cunoscute pana acum si promovarea unei viziuni noi asupra operei sale, din perspectiva istoriei literaturii romane.

Un prim capitol este consacrat notelor biografice, fiind urmat de un altul dedicat conceptiei lui Bianu asupra evolutiei istorice a literaturii romane vechi, propunandu-se demontarea mitului conform caruia in perioada domniilor lui Matei Basarab si Vasile Lupu s-ar fi introdus limba nationala in slujba oficiala in locul celei slavone, intrebuintata pana atunci. Porneste de la aparitia textelor rotacizante, considerata a fi primul pas in afirmarea limbii romane ca limba de cult. In acelasi context sunt relevante textele tiparite de diaconul Coresi, editate de Bianu sub denumirea generica Texte de limba din secolul XVI: reproduse in facsimile. Va ilustra cateva etape esentiale ale procesului de impunere a limbii noastre prin Psaltirea in versuri a lui Dosoftei si Didahiile lui Antim Ivireanul. Sintezele bibliografice sustin in mod coerent acest punct de vedere.

Exista si o abordare putin diferita a literaturii moderne, in care fenomenul ”Junimea” este ignorat, dominanta fiind personalitatea lui Vasile Alecsandri.

Este interesant de analizat asa-numitul “sovinism” afirmat de Ilarie Chendi, pe baza preocuparilor constante ale lui Bianu pentru studiul literaturii si istoriei nationale.

Capitolul I

Biografie

Biografia sa indica o continua transformare pe linie ascendenta a unei individualitati ce se va impune in cultura noastra, avand totodata o activitate politica deosebita, sustinand cu fermitate drepturile romanilor din Ardeal.

Nascut in satul Faget, pe malul drept al Tarnavei Mari, in septembrie 1856, va urma aici cursurile scolii primare, invatand sa scrie cu degetul sau cu batul pe nisipul din fata scolii. La varsta de zece ani, parintii sai, Gligor si Anica, simpli plugari, intelegand importanta continuarii studiilor sale, il vor trimite la Blaj, centru cu veche traditie culturala. Desi pasii sai il vor purta in final peste munti, stabilindu-se in Bucuresti, va pastra in suflet amintirea locului sau natal, “acel sat sarac si mic”1, corespondenta sa fiind relevanta in acest sens.

Majoritatea cercetatorilor au raportat personalitatea lui Bianu la perioada petrecuta la Blaj, care a avut un rol determinant in formarea sa intelectuala. Ei s-au bazat probabil pe o afirmatie a acestuia conform careia: “La intrarea in viata activa suntem rezultatul aptitudinilor innascute si mai ales al influentelor mediului in care am crescut si ne-am format”.2

Timotei Cipariu, director al gimnaziului complet pe care Bianu il va absolvi in 1876, i-a fost un adevarat mentor, studiile lui de filologie si istorie literara fiind imbolduri in alegerea viitoarei profesii. De altfel, acesta va fi amintit in nenumarate randuri in prelegerile sale, inclusiv in cursul de istoria literaturii romane sustinut in cadrul Facultatii de Litere.

O alta influenta interesanta in privinta formarii tanarului Bianu va fi cea a lui Ioan Micu Moldovan, canonic si prepozit, profesor de limba si literatura latina, in casa caruia a locuit timp de zece ani. Moldovanut, cum ii spuneau elevii, avea obiceiul de a gazdui in fiecare an cate doi pana la sase copii dotati, dar fara posibilitati materiale. Incepand cu anul 1867, unul dintre ei a fost Bianu, care in anii deplinei sale maturitati va evoca gestul plin de semnificatii al profesorului sau. Legatura dintre cei doi se va mentine peste ani, Moldovanut fiind un sustinator activ al editarii “Bibliografiei Romane Vechi”.

Bianu va recunoaste ca orientarea sa politica ulterioara a fost determinata de indrumarea gazdei sale. Ioan Micu Moldovan a fost unul dintre coautorii “Pronunciamentului de la Blaj” din 3/15 mai 1848, un vehement protest privind unirea Transilvaniei cu Ungaria, care-l va aduce in fata tribunalului pentru “crima de conturbare a pacii publice”. Elevul sau il va urma cu succes, fiind suspendat o perioada din liceu pentru un gest de curaj facut in clasa a VII-a, reprezentat de organizarea aniversarii adunarii de la Blaj, interzisa de catre autoritatile austro-ungare. Acesta va fi, de altfel, unul din motivele pentru care a parasit Blajul in favoarea capitalei.

In anul 1876, dupa sustinerea examenului de bacalaureat, dosarele sale continand “testimonium maturitates”, cu calificativul “eminente”, Bianu se va integra in viata culturala bucuresteana. Decanul Facultatii de Litere, August Treboniu Laurian, l-a primit cu interes in urma scrisorii de recomandare venita de la Moldovanut si, in acelasi an, l-a numit custode al bibliotecii universitare. Este semnificativ faptul ca, in anul sosirii in capitala, ii apare, in cadrul Analelor Academiei Romane, studiul “Viata si activitatea lui Maniu Samuil Micu alias Clain de Sadu”, ce a ramas pana astazi unul din cele mai importante izvoare de informatii privind unul din corifeii Scolii Ardelene.

Anul 1882 marcheaza inceperea colaborarii cu revista “Columna lui Traian”, aflata sub patronajul lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu. Activitatea sa publicistica se extinde in anii urmatori si in “Revista Noua”, “Convorbiri literare”, “Luceafarul”, “Cugetul Romanesc”, “Flacara”, “Revista Istorica”, “Arhivele Olteniei”, “Revista arhivelor” si “Universul”.

Intr-o scrisoare din 1928 adresata lui Constantin Moisil si publicata ulterior in “Revista arhivelor” sub titlul “Vise, ganduri si planuri dinainte cu o jumatate de secol pentru organizarea bibliotecilor, arhivelor si muzeelor tarii”, Bianu relateaza cum a devenit bibliotecar al Academiei Romane.

Precizeaza ca in cadrul bibliotecii universitare l-a cunoscut pe Alexandru Odobescu ce l-a recomandat pentru postul de “scriitor-arhivar-bibliotecar”, existent la Societatea Academica, unde si-a inceput activitatea la 1 februarie 1879.

Activitatea din cadrul Academiei Romane, cu dificultatile inerente inceputului, i s-a parut dificila si obositoare, solicitand ajutorul lui Odobescu pentru obtinerea unui post in diplomatie. Profesorul sau l-a temperat insa, recomandandu-i sa-si finalizeze studiile si sa concureze pentru o bursa in strainatate. Bianu i-a urmat sfatul.

Terminandu-si studiile universitare cu calificative maxime in 1881, va pregati lucrarea de licenta cu tema “Poezia satirica la romani”, pe care o va publica in acelasi an. Ea contine o interesanta analiza critica a celei mai originale parti ale literaturii latine, dupa cum sustinea tanarul absolvent. In luna iunie obtine, prin concurs, catedra de limba si literatura romana la Liceul Sf. Sava. Cateva luni mai tarziu, Bogdan Petriceicu-Hasdeu ii va facilita primirea unei burse pentru completarea studiilor in strainatate. Va urma cursuri de specializare in filologie romanica la Milano, cu G.I. Ascoli si apoi la Paris, unde audiaza pe Gaston Paris, Paul Meyer, Michel Breal si A. Darmesteter.