Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
INTRODUCERE .... 4
CAPITOLUL I
IOAN POPASU, VIATA SI ACTIVITATEA SA iN SLUJBA BISERICII STRAMOSESTI ........ 7
CAPITOLUL II
IOAN POPASU SI BISERICA ORTODOXA ROMiNA DIN BANAT
II.1. NOUL EPISCOP DIN CARANSEBES .. 24
II.2. CONTRIBUTIA LUI IOAN POPASU LA REALIZAREA DESPARTIRII IERARHICE DE BISERICA SiRBEASCA ... 34
II.3. LUPTA PENTRU INTRODUCEREA LIMBII ROMiNE ......... 37
CAPITOLUL III
IOAN POPASU SI CULTURA BANATEANA
III.1. INSTITUTUL TEOLOGIC DIN CARANSEBES ... 42
III.2. INSTITUTUL PEDAGOGIC DIECEZAN DIN CARANSEBES 48
III.3. SOCIETATEA DE LECTURA A STUDENTILOR TEOLOGI SI PEDAGOGI DIN CARANSEBES, CTITORIE A EPISCOPULUI IOAN POPASU ... 55
III.4. IOAN POPASU, APARATOR AL SCOLILOR CONFESIONALE ............ 60
III.5. CONFERINTELE iNVATATORESTI INTRODUSE DE IOAN POPASU ... 70
III.6. IOAN POPASU, FONDATORUL TIPOGRAFIEI SI LIBRARIEI DIECEZANE........... 83
III.7. ROLUL LUI IOAN POPASU iN CREAREA REUNIUNII iNVATATORILOR ROMiNI DE LA SCOLILE CAPITALE SI ELEMENTARE POPORALE DIN DIECEZA CARANSEBESULUI SI APORTUL LA LUPTA DE EMANCIPRE CULTURALA SI NATIONALA A ROMiNILOR BANATENI ......... 92
III.8. CARANSEBESUL, CENTRU DE PROPAGARE A JUNIMISMULUI ..... 107
CONCLUZII . 113
BIBLIOGRAFIE .......... 118
ANEXE .......... 122

Alte date

?

Oricine incearca astazi sa dea inapoi filele istoriei neamului romanesc din Transilvania si Banat va intalni din ce in ce mai des numele lui Ioan Popasu, cel care a fost secretar al episcopului Vasile Moga de la Sibiu, preot si protopop al Brasovului intre 1837-1865 si episcop ortodox al Caransebesului intre anii 1865-1889.

Prin credinta si faptele sale, Ioan Popasu, apartine acelei generatii de aur a neamului romanesc care ii include pe Nicolae Balcescu si Ioan Heliade-Radulescu, pe Simion Barnutiu si George Baritiu, pe August Treboniu Laurian si Ioan Maiorescu, dar si acelei generatii de banateni din care s-au detasat membrii familiei Mocioni, Vincentiu Babes si generalul Traian Doda.

Biografii sai l-au asezat mai tot timpul alaturi de Andrei Saguna, subliniind unanim ca ceea ce a fost mitropolitul Saguna pentru Ardeal a fost Popasu pentru Ardeal. Acestia doi au fost cei care au dorit sa recladeasca Biserica romaneasca in spiritul traditiei stramosesti si sa duca spre inflorire acele institutii administrativ-bisericesti, scolare si culturale de care aveau nevoie mai mult ca oricand romanii in deceniile redesteptarii nationale.

Profesorul Stefan Velovan il numeste pe Ioan Popasu „semanator de asezaminte culturale, tot atatea monumente nepieritoare care sunt singura noastra mandrie nationala si garanta pentru un mai bun viitor”.

Opera sa trebuie cautata, in anii tineretii in Brasovul natal, unde a ctitorit scoala romaneasca, in Viena unde energicul protopop roman al Brasovului contribuia alaturi de alti prieteni de idei la redactarea unor memorii prin care se cerea imparatului emanciparea nationala si spirituala pentru cei de un sange cu sine.

În Caransebes opera sa se gaseste la tot pasul, care mai poarta si azi insemnele „epocii Popasu”, dar ea trebuzie cautata si mult mai departe, in partile Moldovei-Noi si ale Oravitei, ale Bisericii-Albe, Varsetului si Panciovei, locuri unde romanii si-au pastrat credinta stramoseasca ascultand de glasul parintesc al episcopului de Caransebes, si-au aparat limba, portul si traditiile, creand institutii culturale si scolare trainice ce s-au dovedit in timp adevarate cetati ale romanitatii.

Pe intreg parcursul activitatii sale in slujba credintei stramosesti si a apararii acesteia Ioan Popasu nu a cunoscu odihna si a vegheat neincetat asupra limbii si culturii romanesti. El a fost omul pe care Banatul l-a primit in haine de sarbatoare, l-a ajutat intru faurirea operei sale si l-a asezat mai apoi – pentru totdeauna – in pamantul sau, pamant pe care ca nimeni altul l-a iubit, inconjurat fiind de oameni binevoitori, pe care si i-a ales dupa criteriul iubirii de neam.

Biografii lui Ioan Popasu incepand cu aceia din Brasov, il caracterizeaza ca pe un om „providential”, ceea ce i se cuvine pe bun drept pentru intreaga lui viata, deoarece el a stiut sa pretuiasca scoala si a carui binecuvantata activitate nu avea sa se margineasca numai in Brasov, ci era menita sa se reverse in cercuri cu mult mai largi, in intreg Ardealul si Banatul.

Cultura solida a lui Popasu, dublata de vigoarea lui lasat in brasov si in intreg Ardealul urme si realizari nepieritoare pentru idealul de emancipare culturala si nationala a romanilor, iar in Banat experienta lui s-a cristalizat in infaptuiri care au inscris o pagina luminoasa in istoria acestei provincii si a Bisericii sale.

Capitolul I

IOAN POPASU, VIATA SI ACTIVITATEA SA ÎN SLUJBA

BISERICII STR?MOSESTI

În monografiile orasului se spune, in general, ca episcopia Caransebesului dateaza inca din timpuri stravechi. [1 Nicolae Cornean Monografia Episcopiei Caransebes, 1940, p 4 si 17, si Andrei Ghidiu si Iosif Balan, Monografia orasului Caransebes, 2000, p 13 si urmatoarele.] Datorita evenimentelor de la 1848, prin efortul depus de Andrei Saguna, se primeste prin rescriptul imparatesc de la 24 decembrie 1864 dreptul de a se infiinta Mitropolia greco-ortodoxa din Transilvania si Ungaria. Acesteia i s-au instituit doua episcopii sufragane: Aradul si Caransebesul, cea din urma fiind reasezata in dreptul sau de odinioara. Astfel s-a pus problema gasirii unui titular bun care sa fie capabil sa reorganizeze aceasta institutie religioasa asteptata si dorita de toti oamenii din Banat. Un astfel de om s-a gasit in persoana protopopului de Brasov, care era unul din cei zece secretari ai adunarii revolutionare de la Blaj din 3/15 mai 1848, Ioan Popasu. [2 Toma G. Bulat, Un secol de la reinfiitarea episcopiei din Caransebes, in revista Mitropolia Banatului, an XV, nr. 7-9, 1965, p 557.]

La inceputul secolului al XIX-lea romanii din Brasov erau recunoscuti, impreuna cu sasii si grecii, ca participanti activi la viata comerciala, multi dintre ei ajungand sa aiba o situatie materiala buna. La inceput au locuit in cartierul romanesc Schei, apoi, incepand cu anul 1781 li s-a permis sa locuiasca si in Cetate. Dintre familiile de romani, care locuiau in Brasov in acea vreme, facea parte si familia viitorului episcop de Caransebes, Popasu. Era o familie cu o situatie materiala destul de buna. Parintii sai, Ioan si Stana Popasu erau veniti aici de la Valenii-de-Munte, localitate situata in Tara Romaneasca, la nord de Ploiesti.

Astfel cel ce avea sa devina un bun carmuitor al viitoarei Episcopii din Caransebes s-a nascut la 20 decembrie 1808, in aceeasi zi cu viitorul episcop si mitropolit Andrei Saguna. [3 Constantin Bratescu, Episcopul Ioan Popasu si cultura banateana, Timisoara, 1995, Editura Mitropoliei Banatului, p11. ]

Înca de mic copil a avut o minte foarte agera primind de la Dumnezeu darul intelepciunii, avand un talent deosebit pentru invatatura. El a fost stimulat in permanenta si de catre parintii sai, care la randul lor erau niste oameni intelepti. Datorita faptului ca scoala romaneasca din Brasov exista doar cu numele primele cunostiinte de scris si citirea le-a primit de la un unchi al sau. La inceput a urmat cursurile scolii primare de pe langa biserica Sfantul Nicolae, condusa de dascalul Simeon Jinariul. Apoi, dupa ce facuse acesti primi pasi, a fost mutat de catre parintii sai la scoala greceasca de langa biserica Sfintei Treimi care era condusa de marele ban Grigore Brancoveanul. Aici a invatat limba greaca moderna si cea elena. Dupa ce a terminat aceasta scoals s-a inscris la gimnaziul sasesc din Brasov. Studiile de aici le-a contiunuat la gimnaziul romano-catolic din Sibiu, unde invata limba germana si latina. De aici a plecat la Cluj unde a urmat cursurile liceului romano-catolic, ca elev al sectiei de filosofie, pe care le termina in anul 1832.

Beneficiind de sprijinul parintilor, atat din punct de vedere material, dar si sufletesc, tanarul Ioan Popasu urmeaza cursurile Facultatii de Teologie a Universitatii din Viena pe care le termina dupa patru ani, in anul 1836. Desi, pe parcursul mai multor ani, a urmat scoli de teologie romano-catolice credinta ortodoxa nu s-a departat de el, asa cum spune intr-un studiu adresat lui de catre Iosif Traian Badescu spunand ca spiritul dominant al acestora n-au reusit ,,sa-i fi alterat ortodoxismul, dreapta credinta implantata in sufletul sau inca din sanul familiei”. [4 Iosif Traian Badescu, Biografia primului episcop al reinfiintarii dieceze gr. or. romane a Caransebesului, Ioan Popasu, Caransebes, 1899, p 11.]

Dupa ce a terminat studiile universitare, Ioan Popasu stapanea la perfectie cateva limbi si dobandise o cultura aleasa. În urma acestui fapt, dupa ce s-a intors in Transilvania, episcopul Vasile Moga din Sibiu il numeste secretar al sau. Fiind tanar si ambitios el nu s-a multumit cu postura de secretar si forteaza mana destinului sau cerandu-i stapanului sau sa-l sfinteasca intr-u Taina Preotiei. Astfel la 25 februarie/9 martie 1837 este sfintit diacon, iar dupa patru zile preot-celib. Imediat a fost ales paroh la biserica Sfantul Nicolae din Brasov, cu toate ca episcopul Vasile Moga s-a opus.

Episcopul Vasile Moga a incercat sa impiedice aceasta alegere adresandu-se, in scris, prin intrebari mestesugite reprezentantilor bisericii Sfantul Nicolae si prin acestia parintilor lui Ioan Popasu cu scopul de a starni neincredere in tanarul aspirant la postul de paroh. Raspunsurile parintilor transpuse intr-un protocol de la 21 martie 1837 l-au inmuiat pe episcopul Vasile Moga. Tatal sau declara ca inca din copilarie a dorit sa fie sfintit intr-u preot si pana sa plece la scoli mai mari era tot timpul pe langa biserica Sfantul Nicolae. Tatal sau mai spunea ca inca de mic nu dorea sa se casatoreasca si ca ei isi dau acordul ca el sa fie sfintit preot-celib. Parintii sai cereau sa fie sfintit cat mai curand si sa il trimita paroh la aceasta biserica deoarece erau batrani si doreau sa fie alaturi, sa se bucure si ei. Dupa toate acestea episcopul Vasile Moga sugera sa fie intrebati parintii lui si conducatorii credinciosilor romani, daca biserica aceasta nu este prea mare pentru el? Raspunsul tatalui sau este acceptat de catre reprezentantii bisericii brasovene si este edificator hotararii lui Ioan Popasu de a se darui Bisericii neamului: ,,Acest fiu al nostrum anume Ioan, pe care l-a invrednicit Dumnezeu a fi teolog, din mica sa copilarie intru aceasta sfanta Biserica s-au pomenit si au crescut, dand la toti cinstitii preoti ajutorinta si mana de ajutoriu si s-au obisnuit in toate trebuitele Bisericii…”. [5 Andrei Ghidiu, Amintiri din trecutul fericitului episcop Ioan Popasu, in Foaia Diecezana, Caransebes, an XVII, nr. 6 din 10 februarie, 1902, p 2-3.]

În felul acesta s-a risipit indoiala ca tanarul Ioan Popasu, in varsta de numai 29 de ani, ar fi depasit de problemele cu care avea sa se confrunte in parohia care tocmai i-a fost incredintata.