Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
Capitolul 1
Despre raspunderea civila in dreptul romin
1.1. Notiunea de raspundere civila
1.2. Pprincipiile raspunderii civile
1.3. Functiile raspunderii civile
1.4. Formele raspunderii civile
1.5. Conditiile de existenta a raspunderii civile
Capitolul 2
Daunele morale
2.1. Notiunea de dauna morala
2.2. Sediul materiei
2.3. Felurile daunelor morale
2.3.1. Criteriul drepturilor nepatrimoniale incalcate
2.3.2. Criteriul personalitatii incalcate
Capitolul 3
Repararea daunelor morale
3.1. Etape in problematica repararii daunelor morale
3.2. Mijloace de reparare a daunelor morale
3.2.1. Masuri nepatrimoniale expres prevazute de lege
pentru repararea daunelor morale
3.2.2. Masuri nepatrimoniale conturate in doctrina pentru
repararea daunelor morale
3.2.3. Repararea daunelor morale prin compensatii banesti
3.3. Criterii de stabilire a cuantumului daunelor morale
3.4. Actiunea in justitie pentru repararea daunelor morale
3.4.1. Daunele morale prin ricoseu
Capitolul 4
Aplicatii particulare ale raspunderii pentru daunele morale
4.1. Repararea daunelor morale rezultate din executarea
necorespunzatoare a contractului de transport al persoanelor
daunele morale in materie contractuala
4.2. Repararea daunelor morale rezultate din incalcarea
drepturilor cuvenite autorilor prin contracte de valorificare
sau utilizari ilicite
4.3. Repararea daunelor morale cauzate partilor prin
neexecutarea corespunzatoare a contractului de munca ori
prin desfacerea nejustificata a acestuia
4.4. Daunele sub forma indemnizatiei lunare reglementate prin
Decretul-lege nr. 118-1990, privind acordarea unor drepturi
persoanelor persecutate din motive politice de dictatura
instaurata cu incepere de la 6 martie 1945
4.5. Raspundera pentru daune morale in situatia prevazuta
de art.2 din Codul Familiei
4.6. Repararea daunelor morale rezultate din emiterea unui act
administrativ ilegal ori din refuzul nejustificat al unei
autoritati administrative de a rezolva o cerere referitoare la
un drept recunoscut de lege
4.7. Repararea daunelor morale rezultate din comunicatiile
audiovizuale
Capitolul 5
Repararea daunelor morale in doctrina si jurisprudenta unor state
europene
5.1. Daunele morale in dreptul francez
5.2. Daunele morale in common-law
5.3. Recomandarile Curtii Europene a Drepturilor Omului
in materia daunelor morale
Capitolul 6
Concluzii

Alte date

?

CAPITOLUL I

Despre raspunderea civila in dreptul roman

Raspunderea civila „tinde sa ocupe centrul dreptului civil, deci a dreptului in totalitatea sa; in fiecare materie, in toate directiile se ajunge la aceasta problema a raspunderii, in dreptul public si in dreptul privat, in domeniul persoanelor si al familiei, ca si in cel al bunurilor, ea este a tuturor situatiilor; raspunderea devine punctul nevralgic comun al tuturor institutiilor noastre” [1 A se vedea: L. Josserand, Prefata la lucrarea lui Andre Brun – Rapports et domaines des responsabilites contractuelle et delictuelle, p V, citat dupa C. Jugastru, Repararea prejudiciilor nepatrimoniale, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001,p. 42]

1.1. Notiunea de raspundere civila

Înca din cele mai vechi timpuri omul a fost definit ca fiind, prin excelenta, un „zoon politikon” care se afirma intr-un mediu organizat, condus de reguli bine definite si care ii ofera siguranta. Traiul in oricare din formele de oranduire sociala impune respectarea normelor de conduita care ocrotesc persoana, atat in acceptiunea ei de fiinta umana cat si de subiect de drept, adica posesoare de drepturi si obligatii. Din acest motiv, nimanui nu ii este ingaduit sa incalce drepturile unui seaman si, astfel, sa ii produca acestuia din urma vreun prejudiciu, fie el patrimonial sau nepatrimonial.

Din varietatea normelor de conduita rezulta si diferitele forme de raspundere juridica ce isi gasesc aplicare ca efect direct al incalcarii acestor reguli. Toate aceste varietati prezinta caracteristici comune, insa elementele de diferentiere sunt date de chiar faptele care detemina antrenarea raspunderii in fata legii si, in egala masura, in fata societatii, de regimul lor juridic, de sanctiunile si finalitatile urmarite de legiuitor. [2 A se vedea L. Pop, Drept Civil. Teoria generala a obligatiilor, , Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001,p. 163]

Raspunderea civila a constituit intotdeauna obiect de studiu al marilor doctrinari care, datorita sferei de cuprindere si aplicatiei atat de vasta, nu contenesc sa ii contureze toate elementele definitorii. Diferitele acceptiuni [3 A se vedea, in legatura cu aceste acceptiuni ale notiunii de raspundere civila: I. Albu si V. Ursa, Raspunderea civila pentru daunele morale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979, p. 23-24, I.M. Anghel, Fr. Deak, M. F. Popa, Raspunderea civila, Editura Stiintifica, Bucuresti,1970,p.9-11, M. Eliescu, Raspunderea civila delictuala, Editura Academiei, Bucuresti, 1952, p. 5-8, P. Draghici, Faptul juridic illicit cauzator de prejudicii, Editura Universitatea Craiova, 1999, p. 1] ale raspunderii releva, in primul rand, trasaturile fundamentale ale acesteia: oricine savarseste o fapta prin care cauzeaza altuia un prejudiciu este obligat sa repare acea dauna; aceeasi obligatie de despagubire exista si in cazul unei persoane care nu executa, executa necorespunzator sau cu intarziere obligatia pe care o avea fata de alta persoana in baza unui contract. [4 A se vedea M. Planiol, Traite de droit civil, vol II, Paris, 1943, p. 305] Este instituita in aceste randuri o regula generala, neminem laedere, care obliga la reparatie orice persoana care a cauzat un prejudiciu. Totodata, aceasta norma reprezinta principiul fundamental al raspunderii civile, iar toate regulile de aplicare ale acesteia formeaza intreaga institutie a raspunderii civile.

Considerand ca nu este oportun sa redau toate definitiile date notiunii de raspundere, am decis sa ma opresc la cea mai accesibila si mai usor de inteles si retinut: raspunderea civila este o forma a raspunderii juridice care consta intr-un raport de obligatii in temeiul careia o persoana este indatorata sa repare prejudiciul cauzat alteia prin fapta sa ori, in cazurile prevazute de lege, prejudiciul pentru care este raspunzatoare. [5 A se vedea I. Albu, V. Ursa, op. cit. p. 24]

Avand drept izvor principii incontestabile de dreptate si echitate, raspunderea civila isi afla sediul materiei in art. 998 din Codul civil roman, text ce reglementeaza raspunderea civila pentru faptele cauzatoare de prejudicii. Astfel potrivit art. 998 C. civ., „orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”. În completarea acestei legiferari, in art. 999 se prevede: „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa”.

Aceste doua articole instituie, in fapt, cadrul juridic in care se inscrie raspunderea civila pentru fapta proprie. Articolele urmatoare, 1000 – 1002 C. civ., reglementeaza raspunderea unor categorii de persoane pentru fapta savarsita de o alta persoana (art.1000), raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucrurile sau animalele aflate in paza juridica a unor persoane (art. 1000 alin. 1 si art. 1001), precum si raspunderea proprietarului pentru prejudiciile produse prin ruina unor constructii care ii apartin (art. 1002).

Art. 1003 concretizeaza caracterul solidar al raspunderii persoanelor carora le este imputabila cauzarea prejudiciului.

Întelegand importanta pe care o are aceasta institutie de drept civil, realizam ca, pe buna dreptate, deseori s-a afirmat ca aceasta forma de responsabilitate are caracter de drept comun in raport cu alte forme de raspundere din cadrul celorlalte ramuri de drept. Principiile consacrate de art. 998 – 1002 C. civ. au un puternic impact asupra oricaror activitati prejudiciabile, astfel incat rezonanta acestei forme de raspundere s-a facut simtita pana si in domeniul raspunderii penale, in cadrul careia are in continuare rolul de regula in materie.

1.2. Principiile raspunderii civile

1 Principiul repararii integrale a prejudiciului reprezinta consacrarea unui vechi dicton juridic si anume restitutio in integrum si presupune inlaturarea tuturor consecintelor daunatoare generate de un fapt ilicit si culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, in scopul repunerii cat mai rapide a persoanei pagubite in situatia anterioara. [6 A se vedea I. Albu, V. Ursa, op. cit. p. 37] Acest principiu este instituit de art. 998 C.civ., text ce enunta obligatia generala de reparare a prejudiciului, prevazand ca „orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui gresala s-a ocazionat, a-l repara”. Reiese din aceasta ca, neindoielnic, prejudiciul va fi reparat in totalitatea sa, neexistand vreo limitare in acest sens. Aceeasi obligatie de reparare a situatiei create este prevazuta cu valabilitate generala si in cazul raporturilor contractuale si extracontractuale, mai ales in art. 1073 C. civ. care arata: „Creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei si in caz contrar are dreptul la dezdaunare.” si in art. 1084 C. civ. dupa care „daunele – interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit”. Acest din urma articol completeaza art. 998 C. civ., stabilind intinderea despagubirii cuvenite, care va cuprinde atat lucrum cessans cat si damnum emergens.

Practica judiciara [7 A se vedea: Trib. Supr. Dec. de indrumare nr.10 din 1961, in Culegerea de decizii de indrumare ale Plenului Tribunalului Suprem in materie civila pe anii 1952-1965, p. 70; Trib. Supr., col. Civ., decizia nr 662 din 1963, in Justitia noua,nr.4 din 1964, p. 160 si urm..] a conturat cel mai bine forta obligatorie a reparatiei integrale, prin fundamentarea unor modalitati de realizare concreta a acesteia. [8 A se vedea E. Lupan, Raspunderea civila in contextual raspunderii juridice, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2003, p.32]

2 Principiul repararii in natura a prejudiciului exprima fie o operatiune sau o activitate materiala, fie o operatiune sau o activitate juridica ce are ca finalitate repunerea persoanei pagubite in situatia anterioara prin inlaturarea prejudiciului suferit. Operatiunea materiala presupune diferite acte, cum ar fi : restituirea bunurilor insusite pe nedrept, inlocuirea bunului distrus cu altul de acelasi fel, remedierea stricaciunilor sau defectiunilor cauzate unui lucru, distrugerea sau ridicarea lucrarilor facute cu incalcarea unui drept al altuia etc. Activitatea de natura juridica ce se supune acestui principiu poate consta in : ignorarea de catre instanta de judecata a faptului revocarii intempestive a unei oferte de a contracta si constatarea prin hotarare ca acel contract a fost incheiat in momentul acceptarii. [9 A se vedea L. Pop, op. cit., p. 169]

in Codul civil roman nu exista o reglementare speciala pentru acest principiu, dar acesta se impune prin insusi scopul angajarii acestei raspunderi, care nu se poate realiza integral decat prin repararea pagubei in natura, mijloacele de reparatii banesti nefiind intotdeauna pe deplin satisfacatoare. Principiul de fata isi gaseste recunoasterea in planul dreptului civil tot datorita practicii judiciare care a evidentiat, de-a lungul timpului, care sunt avantajele unei reparatii in natura, in raport cu echivalarea baneasca a prejudiciului.

1.3. Functiile raspunderii civile

Raspunderea civila indeplineste doua functii esentiale, care nu pot fi concepute in mod separat: functia preventiv – educativa si functia reparatorie.

Functia preventiv – educativa are importanta datorita faptului ca prin natura sa are influente directe asupra constiintei oamenilor si contribuie, in final, la diminuarea numarului faptelor ilicite pagubitoare si la respectarea obligatiilor asumate prin acte juridice. [10 A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 29, C. Statescu, C. Birsan, Teoria generala a obligatiilor, Editura All Beck, Bucuresti, 2000, p. 115] Aceasta functie este determinata de natura juridica a raspunderii civile care, atunci cand se intemeiaza pe culpa, este privita ca o sanctiune specifica dreptului civil, indreptata impotriva patrimoniului celor care au savarsit fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Asadar, oamenii se afla sub presiunea obligarii la repararea pagubei, care are rol de „sabie a lui Damocles” si, astfel,caracterul preventiv al raspunderii este mereu viu in constiinta oamenilor. Admiterea raspunderii obiective a marcat evolutia raspunderii dinspre finalitatea sa sanctionatorie spre cea preponderent reparatorie. Totodata, functia are si caracter educativ, concretizat prin disciplina pe care teama de angajare ipotetica a raspunderii, ii determina pe oameni sa respecte ordinea impusa de lege.

Funtia reparatorie izvoraste din art. 998 C. civ. care prevede, fara a preciza insa natura prejudiciului, ca, acela care pagubeste o persoana, este dator a-l repara. Concluzia logica este ca intentia legiuitorului a fost sa instituie o obligatie de despagubire atat in ipoteza producerii unui prejudiciu patrimonial, cat si a unui prejudiciu nepatrimonial (acolo unde legea nu distinge, nici noi nu facem). [11 A se vedea I. Albu, V. Ursa, op. cit. p. 42]

Totusi, aceasta functie nu trebuie absolutizata, deoarece cel mai adesea prejudiciile produse prin fapte ilicite sunt de neinlocuit in natura lor specifica. În cazurile cand aceasta nu este posibila, se va incerca „o reinvestire de munca, sociala, deci, din punct de vedere social, presupune o noua cheltuiala de munca, prin reintregirea valorilor deteriorate ori distruse”. [12 A se vedea C. Statescu, C. Birsan, op. cit. p. 115]

1.4. Formele raspunderii civile

În functie de izvorul din care se naste obligatia de reparare a prejudiciului, raspunderea civila poate fi contractuala sau delictuala.

Raspunderea civila contractuala reprezinta indatorirea debitorului unei obligatii nascute dintr-un contract de a repara prejudiciul cauzat creditorului sau prin faptul neexecutarii lato sensu a prestasiei datorate.

Raspundera civila delictuala consta in obligatia unei persoane de a repara prejudiciul produs altuia printr-o fapta ilicita extracontractuala, sau, dupa caz, prejudiciul pentru care este chemata sa raspunda. [13 A se vedea L. Pop, op. cit., p. 171] Aceasta raspundere constituie dreptul comun in materia raspunderii civile, cu consecinta ce decurge din aceasta: ori de cate ori nu sunt intrunite elemente specifice raspunderii contractuale, se vor invoca regulile privitoare la raspunderea delictuala. [14 A se vedea M. Eliescu, op. cit., p 61-62, M. Anghel, Fr. Deak, M. F. Popa, op. cit. p 39, P. Anca, Teoria generala a obligatiilor, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968, p. 163, C. Statescu, C. Birsan, op. cit. p. 122-123]

1.5. Conditiile de existenta a raspunderii civile

Cele doua forme ale raspunderii prezinta asemanari, prin intrunirea, in ambele cazuri, a urmatoarelor conditii: un prejudiciu cauzat altuia, o fapta ilicita extracontractuala sau contractuala ce lezeaza un drept subiectiv si existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. [15 A se vedea L. Pop, op. cit., p. 177]

Avand in vedere ca lucrarea de fataisi propune sa dezbata tema daunelor morale, in continuare ma voi opri asupra uneia din conditiile enumerate mai sus, si anume la cea care prevede existenta unui prejudiciu, considerat a fi elementul primordial al raspunderii civile. [16 A se vedea I. Albu, V. Ursa, op. cit. p. 28]

Prejudiciul este definit ca fiind consecinta daunatoare de natura patrimoniala sau nepatrimoniala, ce rezulta din incalcarea unor drepturi subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane. [17 A se vedea I. Albu, V. Ursa, op. cit. p. 28] Despre acest element al raspunderii intalnim acord de plin, doctrinar si jurisprudential, in sensul ca acesta are caracter de sine statator in raport cu celelaste elemente, fiind constant si chiar o conditie sine qua non a acestei raspunderi.

Intereseaza acum clasificarea prejudiciului in patrimo0nial si nepatrimonial, care se determina in functie de natura intrinseca a dunei, si anume daca e de natura economica sau nu si, in speta, daca e susceptibila de evaluare pecuniara ori nu.

Prejudiciile patrimoniale au un evident caracter economic si se produc in urma distrugerii unui bun, vatamarea sanatatii unei persoane ce cauzeaza o diminuare a capacitatii de munca, uciderea unui animal, pierderea, totala sau partiala a unui drept patrimonial etc.

Prejudiciile nepatrimoniale, denumite si daune morale, reprezinta acele urmari negative ce nu pot fi evaluate in bani intrucat sunt cauzate prin lezarea unor drepturi personale nepatrimoniale: moartea persoanei, durerile fizice si psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, reputatiei sau prestigiului unei persoane, restangerea posibilitatilor fiintei umane de a se bucura de placerile firesti ale vietii. [18 A se vedea Gh. Vintila, C. Furtuna, Daunele morale. Studiu de doctrina si juriprudenta, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p. 5]

Prejudiciile cauzate direct persoanei si cele cauzate direct bunurilor prezinta, de asemenea, interes, criteriul de clasificare fiind constituit de valoarea pe care societatea o atribuie unei persoane sau bunurilor sale.

Prejudiciile cauzate direct persoanei cuprind atingerile aduse personalitatii fizice, personalitatii psihice sau personalitatii sociale.

Alte clasificari impart, dupa anumite criterii, prejudiciile in individuale si colective, contractuale si extracontractuale, previzibile si imprevizibile, instantanee si succesive, vizibile si invizibile, temporare si permanente, integrale si neintegrale, initiale si subsecvente s.a.