Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins:
Cap. I. Introducere
Cap. II. Consideratii de ordin general
II.1.Culturile epocii bronzului
II. 2. Viata in epoca bronzului
Cap.III. Raspandirea cultului solar
Cap.IV. Vestigii ale cultului solar in spatiul rominesc
IV.1. Obiecte cu rol magico-religios
IV.2. Locuri de cult
Cap.V. Simbolistica solara
Cap.VI. Rit si ritual funerar
Cap.VII. Reminiscente ale cultului solar

Alte date

? Cap. I. Introducere

Odata cu sfarsitul epocii neolitice si mai ales in timpul perioadei de tranzitie,in viata comunitatilor umane din spatiul carpato-balcanic intervin schimbari majore ce anunta debutul unei epoci istorice[i]. Dupa lungile si agitatele milenii ale neoliticului[ii] se termina fenomenul firesc de sedimentare in sanul triburilor de pe teritoriul Romaniei si al regiunilor inconjuratoare, iar inceputul difuzarii metalurgiei bronzului justifica denumirea de epoca bronzului data acestei noi etape in dezvoltarea civilizatiei[iii].

Trecerea la epoca bronzului pe teritoriul Romaniei reprezinta doar un aspect regional al unui proces mai lung care a cuprins spatii intinse din Europa[iv]. Din Anatolia, peste Marea Egee, fenomenul atinge tarmurile Greciei, patrunde in interiorul Peninsulei Balcanice in Thracia, Macedonia, Thessalia, isi continua difuziunea la nord de Muntii Balcanici si la Nord de Dunare prin zona centrala, impadurita a Munteniei. Cuprinde la inceput partile centrale ale Romaniei dupa care se raspandeste spre vest si nord est[v]. Cu acest prilej tara noastra a fost legata mai strans, cum era si firesc, de regiunile imediat invecinate si se incadreaza astfel intr-o arie istorica ale carei limite au fost, in linii mari, spre est Prutul, spre nord si nord-vest cursurile superioare ale Bugului apusean si Vistulei si Slovacia, spre vest si sud-vest Dunarea mijlocie de la Bratislava la Portile de Fier, iar spre sud lantul Muntilor Balcani[vi].

Acum se petrecuse din punct de vedere etnic si lingvistic, un dublu proces de asimilare sau mai exact, un dublu proces cu doua aspecte: unul este acela al incheierii contopirii noilor veniti in marea masa autohtona a populatiilor eneolitice, iar al doilea este acela al indoeuropenizarii lingvistice a acestora din urma[vii]. Astfel observatiile arheologice dovedesc ca nu a fost vorba nici de distrugerea, nici de izgonirea totala de catre noii veniti a vechii populatii neolitice, ci mai degraba de o convietuire si un amestec, in asa fel incat substratul local este asimilat lingvistic dar asimileaza cu vremea, cultural, pe noii veniti[viii]. Abia de acum incolo se poate da un nume populatiilor care locuiau in spatiul carpato-dunarean ale carei limite le-au depasit de altfel mult, mai ales inspre sud:este vorba de triburile proto-trace, stramosii tracilor cunoscuti prin izvoarele scrise din timpurile istorice.

Se poate deci spune ca inceputul epocii bronzului coincide cu incheierea procesului complex de sinteza culturala, etnica, lingvistica de la sfarsitul perioadei de tranzitie[ix].

Cap. II. Consideratii de ordin general

II.1.Culturile epocii bronzului

În cadrul Europei sud-estice si centrale, culturile epocii bronzului din Romania formeaza, in asamblul lor, o unitate. Aceasta se manifesta cu tarie atat in domeniul culturii materiale, cat si in acela al culturii spirituale si pe plan etnic[x]. Pe baza unei dezvoltari a fondului local si a fructificarii acestuia cu elemente aduse din afara, in speta egeo-mediteraneene, au luat nastere si s-au dezvoltat de-a lungul epocii bronzului, in aceste parti ale Europei, culturi diferite care impreuna cu cele din Europa centrala si occidentala, dovedesc ca in aceasta etapa a orinduirii comunei primitive, Europa incepe sa castige din decalajul in care se gasea fata de Orient. Influenta culturii miceniene se dovedeste a fi fost unul dintre factorii externi care au exercitat o activa inraurire asupra dezvoltarii locale, intocmai de altfel ca si in bazinul central si occidental al Mediteranei.

În perioada timpurie a bronzului se formeaza pe teritoriul Munteniei si in sud-estul Transilvaniei, cu raspandiri apoi si dincolo de aria initiala, complexul Glina[xi], reprezentand prima sinteza a epocii bronzului din Romania,constituita pe fondul eneolitic Gumelnita, influentat de elemente de origine rasariteana, meridionala si nordica. În contact cu alte elemente din nord-est si est a capatat un aspect regional cunoscut sub numele de Schneckenberg, de unde si denumirea de Glina-Schneckenberg[xii] sau Glina III-Schneckenberg data aceste culturi dupa al treilea strat din tell-ul de la Glina si asezarea de la Schneckenberg-Dealul Melcilor, de langa Brasov[xiii]. În evolutia ei se deosebesc trei faze, pe baza celor constatate indeosebi la Glina, dintre care una mai veche, Protoglina, purtand mai multe trasaturi din perioada de tranzitie de la eneolitic la epoca bronzului si alte doua mai noi, corespunzatoare culturii Glina propriu-zisa[xiv].

În aceeasi vreme in Banat sunt atestate unele forme intarziate ale culturii Cotofeni[xv]; eventual primele inceputuri ale culturii Periam-Pecica[xvi], numita astfel dupa doua statiuni importante situate pe cursul inferior al Muresului. Denumirea de Periam-Pecica este utilizata de specialistii romani, cei straini preferand-o pe cea de Mures (Maros). Aria culturii, nu foarte extinsa, este astazi destul de bine delimitata, axa sa fiind cursul inferior al Muresului pana la confluenta acestuia cu Tisa, descoperirile propriu-zise nedepasind cu mult spre vest cursul celei din urma. Spre nord limita pare sa fie constituita din cursul Erului, in vreme ce spre sud descoperirile Periam-Pecica depasesc foarte putin valea Arankai (Zlatita)[xvii].

Dupa prima etapa, de constituire a culturilor din bronzul timpuriu a urmat etapa a doua, de dezvoltare locala, continua si de mai lunga durata, in spatii mai limitate[xviii], dar dotate cu o mare capacitate de expansiune[xix], a culturilor din bronzul mijlociu[xx]. Acestea isi cristalizeaza treptat caracterele lor propii, fiecare dintre ele delimitandu-si de asemenea treptat teritoriile, triburile respective aflandu-se in continua frictiune si in parte intrepatrunzandu-se intre ele. Caracteristic pentru toate aceste culturi din perioada a doua, cea mijlocie si principala a epocii bronzului, este faptul ca ele se dezvolta fara intrerupere, deseori in aceleasi asezari, desi foarte probabil nu totdeauna pasnic si nestingherit, o vreme mai indelungata si pana la un moment, in care anumite situatii vor face sa se intrerupa evolutia de pana atunci, asezarile sa fie parasite si evenimentele sa capete un curs care le va da caracterul unei faze de trecere la perioade de tranzitie catre epoca de fier[xxi].

Cultura Tei este cultura reprezentativa din perioada bronzului mijlociu si tarziu din centrul si sudul Munteniei[xxii], dezvoltata de-a lungul a cinci faze de evolutie[xxiii] (Catelu Nou, Tei, Stejar, Fundeni si Fundenii Doamnei), dintre care ultimele doua sunt contemporane cu cultura Noua, care patrunde in arealul estic al culturii Tei intr-o vreme corespunzatoare cu aceste faze[xxiv]. Numita astfel dupa lacul Tei din Bucuresti pe malul careia a fost descoperita, cultura a luat nastere pe fondul Glina si in parte pe acela pe al culturii Cernavoda, avand atingeri cu fondul Foltesti si foarte probabil la sud de Dunare si cu un factor sudic, in afara de cel cernavodean[xxv].

Cultura Verbicioara a patruns in aproape toata Oltenia dinspre nord si nord-vest[xxvi], unde nu a absorbit se pare fondul local mai vechi Glina III ci la impins spre est, spre Olt[xxvii]. Numita astfel dupa asezarea de la Verbicioara-Dolj aceasta cultura a mai fost raspandita in vestul Munteniei, Banat, precum si in regiunile vecine ale Iugoslaviei si din nord-vestul Bulgariei. Ca si cultura inrudita Vatina, numita asa dupa o localitate din Banatul iugoslav, ea s-a desprins din grupul Periam-Mokrin, evoluand paralel cu aceasta in bronzul mijlociu si in continuare pana in bronzul tarziu, inclusiv, in aceeasi vreme culturile Tei si Garla Mare[xxviii].

Cultura Monteoru, denumita astfel dupa asezarea eponima descoperita la Sarata Monteoru, ocupa un teritoriu intins in regiunile de dealuri din centrul Romaniei: sud-estul Transilvaniei, Moldova Centrala, Vrancea si zona de nord a Munteniei pana in judetul Dambovita, intre ariile culturilor Wietenberg, Costisa si Tei. Cultura apartine unei mari uniuni de triburi de cultivatori si crescatori de vite, avand o organizare social-economica cu elemente doferentiate, remarcandu-se mai ales grupul luptatorilor. Situat in aria centrala de locuire a tracilor nordici carpato-dunareni grupul Monteoru a contribuit, spre sfarsitul epocii bronzului la formarea unei noi sinteze etno-lingvistice si culturale cunoscute sub numele de cultura Noua[xxix].

Cultura Costisa. La est de Carpati, jumatate de nord a Moldovei a fost populata de cultura Costisa-Bilii Potic (dupa asezarile de la Costisa-Neamt si Bilii Potic din Ucraina Subcarpatica), care in evolutia ei a venit in contact si cu unele elemente ale culturii Monteoru patrunse din jumatatea de sud a Moldovei, precum si cu altele ale culturii Komarov din zona de silvostepa a Nistrului[xxx]. Cultura Costisa a jucat un rol important in geneza aspectului specific al sectorului nordic al culturii Noua. Prin acestea actiunea noii culturii convergea cu aceea a culturii Monteoru dinspre sud, care avea sa imprime complexului Noua un aspect particular in sudul si centrul Moldovei[xxxi].

Culturile Garla Mare si Cruceni.Din regiunea Dunarii inferioare cultura Verbicioara a fost impinsa spre nord de cultura Garla Mare (dupa descoperirile de morminte de la Garla Mare-Mehedinti, de pe stanga Dunarii) dezvoltata pe fondul Vatina ca si grupurile Dubovac-Zuto Brdo si Belegis din nord-estul Iugoslaviei. La randul ei aceasta cultura, intalnita si in sudul Banatului, reprezinta un aspect local al marelui complex al campurilor de urne raspandit de la Dunarea mijlocie pana la est de Jiu si in unele parti din nord-vestul Peninsulei Balcanice, in Serbia si nord-vestul Bulgariei. O alta cultura din cadrul acestui complex, inrudita cu Vatina, a fost identificata prin cercetarile din necropola de incineratie de la Cruceni (jud.Timis), careia ii poarta numele, cu analogii in grupul Belegis din Voievodina si Banat. Din punct de vedere cronologic pe baza inventarului necropolelor de la Carna (jud.Dolj), Cruceni si Bobda (jud. Timis) s-au deosebit doua faze.

Purtatorii culturii Garla Mare, in legatura directa cu complexul Dubovac-Zuto Brdo si cu cel al ceramicii incrustate din Pannonia, au patruns in aria culturilor Verbicioara si Tei din ultimele faze ale acestora, in conditiile miscarilor din cadrul preliminariilor continentale ale mari migratii egeene[xxxii].

Cultura Wietenberg, una din manifestarile reprezentative ale epocii bronzului specifica spatiului intracarpatic[xxxiii] a fost numita astfel dupa asezarea de pe Dealul Turcului, caruia i se mai zice si Wietenberg, de pe malul Tarnavei Mari, in apropiere de Sighisoara[xxxiv]. Cercetarile efectuate in ultimii ani au dovedit ca o buna parte a spatiului aflat la vest, nord si nord-est de Muntii Apuseni apartine efectiv ariei culturii Wietenberg. În aceasta zona se afla si asezarea de la Dersida care a oferit posibilitatea de a se urmari, prin stratigrafia verticala, primele trei faze din evolutia culturii. Investigatiile din depresiunea Salajului au extins si mai mult spre nord-est limita cunoscuta a ariei de rasaandire a culturii Wietenberg. Cele aproximativ 500 de morminte ale culturii cunosc cea mai mare concentrare de-a lungul cursului mijlociu al Muresului[xxxv].

Purtatorii acestei culturi se gasesc in conditii de mediu natural exceptional de favorabile prin bogatii de minereuri, de cupru si metale pretioase, precum si pentru cresterea animalelor, una din ramurile economiei pe care ei au dezvoltat-o in chip deosebit. Tot lor cat si purtatoriilor culturii Otomani, cu care se invecinau spre nord-vest, li se datoreste si cristalizarea si prosperitatea metalurgiei tracice din centrul transilvanean[xxxvi].

Cultura Otomani, numita asa dupa un complex de asezari de la Otomani[xxxvii], cultura apare ca fiind destul de intinsa, pornind de la poalele masivului Tatra, pe valea Hronului, in sud-estul Slovaciei, apoi in nord-estul Ungariei unde este cunoscuta sub denumirile de Fuzesabony sau Gyulavarsand, precum si in vestul si nord-vestul Romaniei intre Crisuri si Somes, la vest de Carpatii Occidentali, corespunzand astfel unei bune parti a bazinului superior al Tisei[xxxviii]. Cultura aceasta, dezvoltata in Crisana[xxxix] printr-un proces genetic local, din fondul Baden, fondul orizontului cu ceramica decorata cu impunsaturi succesive, cultura tumulara din estul Slovaciei si orizontul de mixtura ”rasariteana” si elementele Vucedol intarziate[xl], a avut o evolutie de mai lunga durata, considerata din bronzul timpuriu pana catre sfarsitul epocii bronzului. Aceasta evolutie mai lunga a culturii Otomani s-a explicat prin rezistenta opusa de purtatorii acestei culturi ca si de aceia ai culturii Suciu de Sus, fata de patrunderea[xli] spre est a purtatorilor mormintelor tumulare din centrul Europei.

A treia perioada a epocii bronzului se caracterizeaza printr-o aproape totala schimbare a felului de viata din perioada precedenta. Într-adevar, de la predominarea agriculturii se trece la predominarea pastoritului, iar de la asezari relativ mari si de lunga durata se trece la asezari mici, de tipul cenusarelor. Aceasta schimbare a modului de viata este legata probabil si de migratia unor triburi rasaritene, aria de raspandire a acestei culturi depasind de altfel spre rasarit granitele Romaniei. Atat in Transilvania de est cat si in Moldova, ca si in estul Munteniei si in Dobrogea s-au gasit resturile asezarilor si mormintelor culturii care a inlocuit unele dintre culturile perioadei mijlocii a bronzului si anume cultura Noua cu variantele ei regionale[xlii]. La nasterea culturii Noua au participat cultura Monteoru care i-a imprimat un aspect regional numit aspect moldovenesc; apoi cultura Costisa din nordul Moldovei si cultura Wietenberg din Transilvania. Datorita participarii acestui din urma factor la geneza culturii Noua a fost sesizat aspectul transilvanean al acestuia. Se presupune si o participare a purtatorilor culturii Tei cat si a unui factor rasaritean[xliii] apartinand culturii Sabatinovka timpurie, considerata ca o etapa a culturii Srubnaia[xliv].

Cultura Coslogeni, identificata si denumita astfel pe baza descoperirilor de pe Gradistea Coslogeni (comuna Dichiseni,jud.Calarasi)[xlv] a inceput la sfarsitul bronzului mijlociu si a continuat in bronzul tarziu cand este contemporana cu cultura Noua, cu care prezinta legaturi indeosebi in ceea ce priveste ceramica[xlvi] fara a se confunda insa cu aceasta. Mai multa asemanare se observa intre culturile Coslogeni si Sabatinovka fapt explicabil mai intai prin stransa lor inrudire genetica si apoi prin evolutia paralela in cea mai mare parte a existentei lor in zone invecinate cu specific geografic asemanator[xlvii]. Purtatorii culturii Coslogeni au populat sud-estul Romaniei pana la Mostistea si nord-estul Bulgariei[xlviii].

Cultura Suciu de Sus, numita dupa localitatea Suciu de Sus – Maramures[xlix] incepe la sfarsitul bronzului mijlociu cand se prezinta ca o cultura de sine statatoare, care se dezvolta continuu in cursul perioadelor urmatoare pe o suprafata ce cuprinde partea de rasarit a Nirului, Ucraina subcarpatica si Campia Somesului si a Vaii Lapusului din nord-vestul Romaniei[l].