Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
I. INTRODUCERE
II. RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA
II.1 CONSIDERATII GENERALE
II.2 FUNCTIILE RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE
II.3 COMPARATIE INTRE RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA SI ALTE FELURI DE RASPUNDERI JURIDICE
III. RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA PENTRU FAPTA PROPRIE
III.1 CONSIDERATII GENERALE ALE RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE PENTRU FAPTA PROPRIE
III.2 CAUZELE CARE INLATURA RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA
IV. RASPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTEI PERSOANE(RASPUNDEREA INDIRECTA)
IV.1 RASPUNDEREA PARINTILOR PENTRU FAPTA COPIILOR LOR MINORI
V. MODELE DE ACTIUNI CIVILE IN MATERIA RASPUNDERII PARINTILOR PENTRU FAPTA ILICITA A COPIILOR LOR MINORI
VI. CORELATIA DINTRE RASPUNDEREA PARINTILOR PENTRU FAPTA COPILULUI LOR MINOR SI ALTE FELURI DE RASPUNDERE PENTRU FAPTA ALTUIA
VII. PROPUNERI RETINUTE IN LITERATURA DE SPECIALITATE PRIVIND VIITOAREA REGLEMENTARE A RASPUNDERII CIVILE A PARINTILOR PENTRU FAPTA ILICITA A COPILULUI MINOR
VIII. CONCLUZII

Alte date

?RASPUNDERA CIVILA DELICTUALA PENTRU FAPTA PROPRIE

?

CAPITOLUL I

PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE PENTRU FAPTA PROPRIE

Sectiunea I

Notiunea de “raspundere”

1.1.1. Terminologie.Societatea nu este o masa amorfa de indivizi care desfasoara activitati intimplatoare, disparate, neconcordante, ci un spatiu mai mult sau mai putin structurat, ceea ce permite orientarea activitatilor umane spre un anumit scop precis. Instrumentul principal de organizare a societatii il constituie normele sociale care isi au geneza in necesitatea obiectiva a oamenilor de a trai in societate. Totalitatea normelor prin care se organizeaza societatea si este asigurata functionalitatea sa, alcatuieste cadrul normativ al sistemului social.

Corolarul normelor sociale il constituie institutia "raspunderii". [1 A se vedea V.Patulea,Stelu Serban,G.I. Marinescu-“Raspunderea si responsabilitatea sociala si juridica”,Ed. Stiintifica si Enciclopedica,Bucuresti,1988,pag.5] Incalcarea unei norme sociale prin care se stabileste o anumita sau anumite reguli de comportament antreneaza in mod inevitabil raspunderea celui care a savirsit incalcarea. Aceasta regula fundamentala este cunoscuta sub denumirea de "principiul raspunderii" iar totalitatea normelor care reglementeaza aplicarea, in practica, a acestui principiu formeaza institutia raspunderii. Notiunea de "raspundere" nu este exclusiva si specifica domeniului dreptului, ea fiind o institutie care depaseste aceasta sfera, o institutie proprie societatii considerata in ansamblul sau.

Dictionarul limbii romane moderne defineste raspunderea ca fiind "faptul de a raspunde, responsabilitate

2.Raspunderea-fapt social.O fapta este savirsita. Societatea in care traieste faptasul o socoteste reprobabila . In ce mod se va manifesta aceasta judecata sociala de valoare? Iar intrucat, prin efectul in societate al unei asemenea fapte, o alta persoana a fost vatamata in fiinta ei fizica ori morala sau in bunurile sale, cine va trebui sa suporte consecintele acestei vatamari? Aceasta este problema raspunderii [2 Constantin Statescu – “Drept civil. Teoria generala a obligatiilor. Raspunderea civila delictuala”, Bucuresti, Tipografia Universitara, 1980, pag. 25].

Stiintific, aceasta intrebare nu comporta o solutie universala si etern valabila, cum socotesc ginditorii idealisti care incearca sa vada in raspundere un atribut al persoanei umane libere si constiente. Raspunderea este un fapt social. Ea se rezuma in reactia trezita de o actiune pe care societatea de la locul si timpul savirsirii acesteia o socoteste condamnabila.

1.1.3. Formele raspunderii. Intrucit o fapta pagubitoare incalca vreuna din regulile morale de conduita admise de constiinta sociala, ea determina, in lumina acestor reguli, o reprobare sub forma unei reactii a cercului societatii in care s-a produs. Suntem in acest caz in prezenta raspunderii morale. [3 Mihail Eliescu-“Raspunderea civila delictuala”,Ed.Academiei R.S.R.,Bucuresti,1972,pag6-7] Dupa formarea statului si nasterea dreptului,avem de-a face cu raspunderea juridica. Domeniul dreptului si al moralei se interfereaza totusi, prin urmare si cel al raspunderii morale si al raspunderii juridice au un miez comun.

Sub aspectul raspunderii juridice, reactia colectiva a urmarit la inceput pedepsirea faptasului, apoi restabilirea in folosul victimei a situatiei anterioare vatamarii suferite de acesta, adica repararea.

In masura in care norma de drept urmareste pedepsirea faptasului supunandu-l la inceput unei suferinte, iar in epoca noastra incercand, in primul rand, sa-l transfere din punct de vedere moral prin masuri de educatie suntem in prezenta unei raspunderi penale. Intrucat insa norma de drept urmareste repararea, adica restabilirea echilibrului intre doua patrimonii suntem in prezenta raspunderii civile.

Codul civil din 1864 supune raspunderea civila, cel putin pe plan tehnic, unor regimuri diferite, dupa cum raspunderea este contractuala sau delictuala.

Referindu-ne la raspunderea delictuala, putem spune despre ea ca reprezinta obligatia celui care a cauzat altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita extracontractuala care ii este imputabila, de a repara paguba astfel pricinuita.

Sectiunea a II-a

Privire istorica asupra raspunderii delictuale pentru fapta proprie

1.2.1.Aparitia institutiei. Raspunderea juridica este o categorie istorica, o institutie vie care s-a format in societatile omenesti de-a lungul timpului. Desi juridica, ea este insa departe de a se fi despartit pe de-a-ntregul de influenta moralei, de vreme ce la temelia ei sta si astazi intr-o masura apreciabila, notiunea morala de vinovatie(greseala).

Corolar al normelor de conduita sociala-morala, civica si cu deosebire al celei juridice, institutia raspunderii care da expresie dreptului in forma cea mai concentrata, reflecta stadiul de evolutie al intregii vieti sociale si indica, in cel mai inalt grad, masura si influenta raspunderii legale a nivelului constiintei societatii, al atitudinii si al responsabilitatii oamenilor in multiplele lor raporturi sociale.

In societatea omeneasca nu-i este nimanui ingaduit sa incalce sfera drepturilor altei persoane, provocindu-i acesteia vreun prejudiciu prin activitatea sau abtinerea sa. Aceasta norma elementara de conduita nu este circumscrisa exclusiv raporturilor juridice, ci este din cele mai indepartate vremuri, si la cele mai diferite comunitati si orinduiri sociale. Transpusa pe planul dreptului civil, aceasta regula se formuleaza in termenii principiului raspunderii civile, prin acest principiu sanctionandu-se in general o conduita reprobabila, antisociala. Raspunderea este intotdeauna legala, nimeni nu-si poate face singur dreptate, nu poate fi judecator in propria sa cauza. Raspunderea este, in aceasta lumina ,de ordine normativa.

Agentul percepe si resimte normele ca reguli impuse, expresia unor cerinte pe care societatea le impune subiectului. Scopul raspunderii este conservarea sistemului de relatii. Raspunderea deriva din sanctionarea pe care legiuitorul o prevede in continutul normei.

Raspunderea si sanctionarea apar ca doua fete ale aceluiasi mecanism social. Sanctiunea, ca o conditie vitala a existentei in soceitate, trebuie sa restituie credinta zdruncinata de fapte antisociale.

"Oare crezi-intreba Socrate-ca este cu putinta sa dainuiasca si sa nu se surpe statul in care legile faurite n-au nici o putere, ci sunt calcate si nimicite de fiecare particular?"

In sistemul codului nostru civil din 1864, raspunderea civila este net delimitata de raspunderea penala, constituind domenii distincte; scopul raspunderii civile consta in repratia integrala a prejudiciului cauzat, nefiind vorba de enumerarea unor cazuri de speta ci de un sistem general de raspundere.

Inrudita cu celelalte forme de raspundere (penala, administrativa , de drept intern), prin scopurile urmarite si intrucatva prin mijloacele folosite, raspunderea civila se distinge atat de celelalte forme ale raspunderii juridice sus-mentionate cat si alte institutii ale dreptului civil.

Raspunderea civila, la randul ei, poate fi contractuala sau delictuala (extracontractuala). Daca raspunderea civila contractuala rezulta din nerespectarea clauzelor unui contract, raspunderea civila delictuala este urmarea prejudiciului creat printr-un fapt ilicit, in afara existentei oricarei legi juridice preexistente intre victima si autor.

1.2.2.Evolutie.Institutia raspunderii civile are un caracter istoric si, in ciuda folosirii aceleiasi denumiri ce i s-a dat in cadrul diferitelor orinduiri sociale, continutul ei a variat de la o orinduire sociala la alta, forma sub care se prezinta astazi institutia raspunderiii civile fiind rezultatul unei evolutii, a unor transformarii continue, marcate de schimbari calitative.

Astfel, de la faza primitiva a raspunderii private s-a ajuns, printr-o evolutie indelungata, la conceptia actuala, care se caracterizeaza printr-un sistem exprimat intr-o regula generala si nu printr-o enumerare de cazuri asa cum era in vechime.

Pana la forma sub care se infatiseaza astazi, ideea si respectiv institutia raspunderii au cunoscut diferite faze de dezvoltare :de la razbunarea privata la sistemul compozitiei voluntare, apoi la sistemul compozitiei legale, iar mai tarziu-dispare complet conceptia razbunarii la dreptul statului de a aplica sanctiunea; dupa caz, statul aplica sanctiuni corporale sau pecuniare si la cererea victimei, acorda reparatiunea pentru prejudiciul cauzat. Aceasta evolutie este cunoscuta in dreptul roman (Legea celor XIII table) precum si in legislatia ateniana. [4 Constantin Statescu “Raspunderea civila delictuala pentru fapta altei persoane”Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1984, p.11]

In dreptul roman, evolutia, a mers de la raspunderea colectiva, obiectiva, penala, la cea individuala, subiectiva, civila. Solidaritatea de familie a fost inlaturata, intentia a fost avuta in vedere mai mult decat cauzalitatea materiala, iar reparatia a fost disociata de sanctiunea celui vinovat.

Aceasta evolutie a continuat in vechiul drept civil francez cutumiar si a fost exprimata, ca atare, in codul napoleonian din anul 1804.

O trasatura comuna a institutie raspunderii civile, in toate oranduirile sociale a constituit-o faptul ca ea reprezinta o forma a constringerii de stat.

Spre sfarsitul oranduirii feudale apar in dreptul roman "Legiuirea lui Caragea"(1 septembrie 1818) si "Codul Calimach"(1817), monumente legislative care statornicesc, asemenea legislatiei din vestul Europei, principiul general al raspunderii delictuale.

Codul Calimach isi gaseste principalul izvor de inspiratie in Codul civil general austriac si consacra raspunderii civile delictuale si contractuale. Capitolul treizeci si sapte sub titlul "Pentru dritul despagubirii si a satisfactiei". O idee foarte importanta adusa de acest cod este aceea ca raspunderea presupune o greseala. Aici intilnim pentru prima data in legislatia romana ideea de raspundere pentru fapta proprie si aceasta idee este dezbatuta pe larg, amintindu-se, de asemenea, cine este "aparat de raspundere" si chiar teoria abuzului de drept intr-o forma embrionara.

In evolutia istorica ajungem la Codul civil din 1864 care reglementeaza raspunderea delictuala in capitolul V, “Despre delicte si cvasidelicte”(art. 998-1003), dintre care art 998 si art 999 reprezinta temeiul legal al raspunderii pentru fapta proprie, aceste doua articole constituind baza pentru stabilirea conditiilor generale ale raspunderii.