Oct 08 2020
Raspunderea parintilor pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii a copiilor
Postat de licenteoriginale • In Drept
Cuprins
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
Extras din document
Alte date
?INTRODUCERE
În aceasta scurta introducere la lucrarea de fata voi incerca sa fac o succinta prezentare a motivelor ce m-au determinat sa sustin aceasta lucrare de diploma la examenul de licenta.
În primul rand am ales o tema din cadrul Dreptului Civil deoarece aceasta materie a fost una din materiile pe care le-am indragit cel mai mult pe parcursul celor patru ani de facultate. Am indragit aceasta materie datorita continutului si problematicii sale bogate, datorita dinamismului sau si a legaturilor pe care le are cu celelalte materii de drept.
Dinamismul acestei materii nu consta in primul rand in modificari de ordin legislativ cum se intampla in cazul altor materii de drept cu acest dinamism se manifesta prin interpretarea unelor norme continute din dorinta si totodata necesitatea de a face aceste norme sa corespunda realitatilor sociale.
În ceea ce priveste tema aleasa, aceasta alegere am facut-o tocmai complexitatii continutului sau precum si datorita faptului ca reprezinta inca o problematica mai controversata dupa cum se va vedea mai departe.
Cu privire la structura acestei lucrari doresc sa precizez faptul ca primele doua capitole au menirea de a prezenta unele notiuni care sa ajute la o mai buna intelegere a urmatoarelor capitole.
Am facut aceasta precizare intrucat multi din ilustrii profesori pe care am avut onoarea sa ii cunosc in timpul facultatii au incercat sa ne explice faptul ca rolul unei lucrari de acest gen este de a face si un neinitiat sau mai putin initiat in tainele acestei materii, sa inteleaga notiunile prezentate.
În acelasi timp o astfel de lucrare ar trebui sa constituie o expunere cel
putin interesanta si pentru cei initiati in tainele acestei materii sau creeaza chiar doctrina.
În incheierea acestei scurte prezentari mai doresc sa precizez si faptul ca unul din profesorii cu care am avut onoarea sa fac seminariile la aceasta materie ne-a marturisit in cadrul orei de clasa, ceva ce atunci nu prea am luat in seama. Distinsul profesor a spus ca Dreptul Civil este una din materiile la care cu cat inveti mai mult cu atat iti dai seama ca mai sunt inca multe alte lucruri de invatat pentru a intelege aceasta materie in toata complexitatea ei.
CAPITOLUL I
Raspunderea civila delictuala
1. Consideratii generale
1 § 1 Sediul materiei (si felurile raspunderii)
Raspunderea civila delictuala este reglementata in Codul Civil in articolele 998 – 1003. Aceste articole sintetizeaza principiul raspunderii civile pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii. [1 C. Statescu, C. Birsan. Drept Civil. Teoria generala a obligatiilor. Editura All, Bucuresti, 1997,
pag. 115.]
În categoria faptelor ilicite, ca izvoare de obligatii, intra asa cum ne prezinta Codul Civil in Capitolul V din titlul III, delictele si cvasidelictele (delictul este reglementat in art. 998 Cod Civil iar cvasidelictul in art. 999 Codul Civil).
Desi in Codul Civil nu intalnim enuntata distinctia dintre delicte si cvasidelicte, prin lecturarea continutului legal al articolelor 998 si 999 Codul Civil observam ca delictul este acel fapt ilicit cauzator de prejudiciu produs printr-o actiune sau inactiune, cu intentia de a pagubi pe altul (art. 998 Cod Civil), iar cvasidelictul este tot un fapt ilicit producator de prejudicii, savarsit de o persoana din imprudenta sau neglijenta sa. Deci intentia este cea care deosebeste delictul de cvasidelict (intentia lipseste in cazul cvasidelictului).
În articolele 998 – 999 Cod Civil este reglementata raspunderea pentru fapta proprie. Astfel, articolul 998 Cod Civil prevede : „ori ce fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara” ; iar articolul 999 Cod Civil prevede : „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar si de acela cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa”.
În afara de raspunderea pentru fapta proprie in urmatoarele articole este reglementata si raspunderea pentru fapta ilicita a altor persoane (art. 1000 alin. 2, 3 si 4 Cod Civil) precum si raspunderea pentru lucruri, edificii si animale (art. 1000 alin. 1 Cod Civil, art. 1001 Cod Civil si art. 1002 Cod Civil).
Raspunderea pentru fapta ilicita a altor persoane este de trei feluri, dupa cum urmeaza : raspunderea parintilor pentru faptele ilicite savarsite de copiii lor minori (art. 1000 alin. 2 Cod Civil), raspunderea comitentilor pentru prejudiciile create de prepusii lor in functiile incredintate (art. 1000 alin. 3 Cod Civil) si raspunderea institutorilor si mestesugarilor pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub supravegherea lor (art. 100 alin. 4 Cod Civil).
Raspunderea pentru lucruri, edificii si animale se prezinta si ea sub trei aspecte : raspunderea persoanei pentru prejudiciile cauzate de lucrurile aflate in paza sa juridica (art. 1000 alin. 1 Cod Civil), raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animalele aflate in paza juridica a unei persoane (art. 1001 Cod Civil) si raspunderea proprietarului pentru prejudiciile cauzate ca urmare a ruinei edificiului sau a unui viciu ascuns de constructie (art. 1002 Cod Civil).
În fine prin art. 1003 este reglementat faptul ca persoanele carora le este imputabil prejudiciul sunt obligate solidar pentru despagubire.
1 § 2 Notiunea
Dupa cum se stie faptul juridic ilicit care da nastere obligatiei de despagubire poarta numele de delict civil iar obligatia de a despagubi persoana prejudiciata, adica de a repara prejudiciul cauzat, constituie raspunderea civila delictuala.
Prin urmare, delictul civil da nastere raspunderii civile delictuale si, in consecinta, delictul civil reprezinta un izvor de obligatii. [2 I. P. Filipescu, Drept Civil, Teoria generala a obligatiilor, Editura Actami, Bucuresti 1998, pag. 110]
1 § 3 Natura juridica a raspunderii civile delictuale
Fapta ilicita cauzatoare de prejudicii angajeaza asa cum am mai precizat raspunderea civila delictuala. Aceasta raspundere civila reprezinta in fapt o sanctiune specifica dreptului civil aplicata in cazul savarsirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. Stricto sensu ea este o veritabila sanctiune civila cu caracter reparator fara a avea insa un caracter de pedeapsa. [3 C. Statescu, C. Birsan. Drept Civil. Teoria generala a obligatiilor. Editura All, Bucuresti, 1997,
pag. 117]
Dupa cum se cunoaste, pedepsele au un caracter strict personal si privesc direct pe faptuitor (pedepsele se aplica si se executa in cazul in care cel condamnat este in viata in momentul condamnarii, respectiv al executarii).
În mod contrar raspunderea civila delictuala nu are caracter de pedeapsa si se transmite si mostenitorilor autorului faptului prejudiciabil. [4 I. P. Filipescu, Drept Civil, Teoria generala a obligatiilor, Editura Actami, Bucuresti 1998, pag. 111]
2. Functiile raspunderii civile delictuale
Raspunderea civila delictuala are doua functii : functia educativ preventiva si functia reparatorie.
Functia educativ – preventiva este realizata prin crearea unei influente exercitata in constiinta oamenilor potrivit careia o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii va fi sanctionata prin obligatia de dezdaunare. În consecinta ea va actiona in prevenirea savarsirii delictelor civile in viitor, iar autorul delictului civil deja savarsit sau alte persoane care sunt pe cale de a savarsi un delict civil stiu ca vor raspunde pentru prejudiciul ce ar cauza. [5 I. P. Filipescu, Drept Civil, Teoria generala a obligatiilor, Editura Actami, Bucuresti 1998, pag. 111
C. Statescu, C. Birsan. Drept Civil. Teoria generala a obligatiilor. Editura All, Bucuresti, 1997,
pag. 118]
Functia reparatorie se caracterizeaza prin aceea ca raspunderea civila delictuala se caracterizeaza printr-o obligatie de dezdaunare care se creeaza in sarcina autorului prejudiciului. În acest sens raspunderea civila delictuala contribuie la apararea dreptului subiectiv incalcat.
Documente similare
· Raspunderea parintilor pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii a copiilor· Raspundera civila delictuala pentru fapta proprie
· Privire de ansamblu asupra raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie
· Raspunderea juridica a individului pentru infractiuni internationale
· Raspunderea internationala penala pentru crime de razboi si impotriva umanitatii
· Lovituri si vatamari corporale cauzatoare de moarte
· Comportamentul predelincvent si migratia parintilor
· Importanta rolurilor parintilor in personalitatea copilului
· Drepturile si obligatiile parintilor privind copiii minori
· Dezvoltarea fizica a copiilor 0-3 ani in Romania