Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
I. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND PROCESULCIVIL SI CAILE DE ATAC IN PROCESUL CIVIL
I.1 NOTIUNI GENERALE PRIVIND PROCESUL CIVIL
I.1.1 NOTIUNEA SI ROLUL PROCESULUI CIVIL
I.1.2 STRUCTURA PROCESULUI CIVIL
J NOTIUNEA, NECESITATEA SI IMPORTANTA CAILOR DE ATAC IN PROCESUL CIVIL .
K CONTROLUL JUDICIAR SI CONTROLUL JUDECATORESC IN PROCESUL CIVIL .
L CONTROVERSA CU PRIVIRE LA NUMARUL GRADELOR DE JURISDICTIE
II. CLASIFICAREA CAILOR DE ATAC SI REGULILECOMUNE PRIVIND FOLOSIREA ACESTORA
II.1 CLASIFICAREA CAILOR DE ATAC
II.2 PRECIZARI PREALABILE
II.3 CAI DE ATAC ORDINARE SI CAI DE ATAC EXTRAORDINARE
II.4 CAI DE ATAC DE REFORMARE SI CAI DE ATAC DE RETRACTARE
II.5 CAI DE ATAC DEVOLUTIVE SI CAI DE ATAC NEDEVOLUTIVE
II.6 CAI DE ATAC SUSPENSIVE SI CAI DE ATAC NESUSPENSIVE DE EXECUTARE SILITA
II.7 ALTE CLASIFICARI PROPUSE IN LITERATURA DE SPECIALITATE
1 REGULI COMUNE PRIVIND EXERCITAREA CAILOR DE ATAC IN PROCESUL CIVIL
1.1 EXISTENTA UNEI HOTARARI JUDECATORESTI PE CARE LEGEA SA O DECLARE SUSCEPTIBILA DE A FI ATACATA
1.2 MANIFESTAREA DE VOINTA A PARTII INTERESATE, IN SENSUL EXERCITARII CAII DE ATAC
1.3 LEGALITATEA CAILOR DE ATAC
1.4 IERARHIA CAILOR DE ATAC
1.5 UNICITATEA DREPTULUI DE A FOLOSI O CALE DE ATAC
1.6 NEAGRAVAREA SITUATIEI PARTII IN PROPRIA CALE DE ATAC
III. APELUL SINGURA CALE ORDINARA DE ATAC IN PROCESUL CIVIL
III.1 REGLEMENTAREA, DEFINIREA SI CARACTERELE JURIDICE ALE APELULUI
III.2 REGLEMENTAREA SI DEFINIREA APELULUI
III.3 CARACTERELE JURIDICE ALE APELULUI .
III.3.1 CARACTERUL DEVOLUTIV AL APELULU
IV. APLICAREA REGULILOR TANTUM DEVOLUTUM QUANTUM APELLATUM SI TANTUM DEVOLUTUM QUANTUM IUDICATUM .
IV.1 CARACTERUL SUSPENSIV DE EXECUTARE SILITA AL APELULUI .
IW CONDITIILE DE FOND SI DE FORMA ALE APELULUI
IX CONDITIILE DE FOND ALE APELULUI
IX.1 HOTARARILE SUSCEPTIBILE DE APEL SI INSTANTA COMPETENTA A SOLUTIONA APELUL
IX.2 SUBIECTELE APELULUI
IX.3 TERMENUL DE APEL
IY CONDITIILE DE FORMA ALE APELULUI .
V. RECURSUL CALE EXTRAORDINARA DE ATAC
V.1 SEDIUL MATERIEI, DEFINITIA SI CARACTERELE RECURSULUI
V.2 CONDITIILE DE FOND SI DE FORMA ALE RECURSULUI .
V.3 CONDITIILE DE FOND ALE RECURSULUI .
V.3.1 HOTARARILE SUSCEPTIBILE DE RECURS SI INSTANTA COMPETENTA A LE SOLUTIONA .
V.3.2 SUBIECTELE RECURSULUI .
V.3.3 TERMENUL DE RECURS
V.4 CONDITIILE DE FORMA ALE RECURSULUI .
V.5 CAUZA RECURSULUI MOTIVELE DE RECURS
VI. ALTE CAI EXTRAORDINARE DE ATAC IN PROCESUL CIVIL CARACTERIZARE GENERALA
VI.1 CONTESTATIA IN ANULARE
VI.2 REVIZUIREA
VI.3 RECURSUL IN INTERESUL LEGII
VI.4 RECURSUL IN ANULARE .
VII. CONCLUZII, OBSERVATII SI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
VII.1 CONCLUZII
VII.2 OBSERVATII SI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

Alte date

?

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND PROCESUL CIVIL SI C?ILE DE ATAC ÎN PROCESUL CIVIL

SECTIUNEA I

NOTIUNI GENERALE PRIVIND PROCESUL CIVIL

1.1. Notiunea si rolul procesului civil

Orice colectivitate umana, indiferent de pozitionarea sa in timp si spatiu, isi creeaza pe parcursul evolutiei sale, anumite ierarhii de valori larg acceptate si relativ reflectate de membrii acesteia. Odata cu aparitia formelor evoluate de organizare sociala, au aparut institutii, care sa vegheze la conservarea si apararea acestor valori in cadrul relatiilor umane, ajungandu-se la elaborarea unor norme de drept. Aceste norme instituie o anumita ordine sociala – ordinea de drept.

Încalcarea acestor norme juridice reclama interventia statului prin organele sale de specialitate, la nevoie recurgand la forta de constrangere. Asadar, numai statului ii revine dreptul si respectiv sarcina de a infaptui justitia. Si acest lucru este realizat prin desfasurarea unei activitati forte complexe, de catre organele de stat competente, cu participarea partilor interesate, pentru a solutiona starile de conflict aparute intre membrii societatii sau chiar intre acestia si autoritatile publice. Aceasta activitate complexa formeaza continutul procesului civil.

Termenul de proces deriva din cuvantul latin processus care semnifica inaintare, progres [1 Dictionar latin-roman, Ed. St. Si Enc., Bucuresti, 1983, pag. 974.]. În vorbirea curenta prin cuvantul progres se intelege o

succesiune de operatii, de stari sau fenomene prin care se efectueaza o lucrare; evolutie, dezvoltare; actiune [2 Dictionar explicativ al limbii romane, Ed. Univers enciclopedic, Bucuresti, 1996, pag. 853.]. În sens juridic, termenul semnifica un litigiu aflat sub incidenta normelor juridice, activitatea desfasurata in scopul solutionarii lui, succesiunea de acte si fapte pe care le implica declansarea, intretinerea si finalizarea acestei activitati, raporturile ce se stabilesc intre toti cu care, in forme si de pe pozitii specifice, concura la desfasurarea activitatii procesuale [3 V.Daghie, I.Apostu, E.Gurita, Elemente de procedura civila si administrativa, Ed. National, Bucuresti, 1999, pag.54.].

Procesul civil poate reprezenta „orice conflict sau neintelegere intre doua sau mai multe persoane, care face obiectul unei actiuni civile deschise in fata unui organ de jurisdictie” [4 Dictionar de procedura civila, Ed. St. si Enc., Bucuresti, 1983, pag. 401.]. O definitie larg acceptata de autorii de drept procesual civil prezinta aceasta institutie ca fiind activitatea desfasurata de catre instanta, parti, organe de executare si alte persoane sau organe care participa la infaptuirea de catre instantele judecatoresti a justitiei in pricinile civile, in vederea realizarii sau stabilirii drepturilor si intereselor civile deduse judecatii si executarii silite a hotararilor sau a altor titluri executorii, conform procedurii prevazute de lege [5 V.M.Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed. National, Bucuresti, 1996, pag. 148-149, citat in continuare Tratat…; F.Magureanu, Drept procesual civil, Editia a III-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2001, pag.6; G.Boroi, Drept procesual civil – note de curs–, vol. I, Ed. Romfel S.R.L., Bucuresti, 1993, pag.21.].

Conceptul de „proces civil” nu trebuie confundat cu cel de „procedura civila”, care insumeaza ansamblul formelor si conditiilor prevazute de lege privitoare la organizarea si functionarea organelor de jurisdictie, la modul de judecata si solutionare a cauzelor civile si la executarea hotararilor sau altor acte

carora li se atribuie calitatea de titluri executorii. Procedura civila defineste totalitatea normelor dupa care se conduce si solutioneaza procesul civil.

Dupa cum am precizat, activitatea desfasurata in cadrul procesului civil, de catre organelor de specialitate, reprezinta o forma de interventie a statului in viata sociala, atunci cand ordinea de drept este incalcata, cand apar conflicte de interese in circuitul civil, fiind incalcate sau contestate drepturi subiective, protejate juridiceste. De aici se pot desprinde functiile procesului civil.

Conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca „instantele judecatoresti infaptuiesc justitia in scopul apararii si realizarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, precum si a celorlalte drepturi si interese legitime, deduse judecatii”. Apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor se poate realiza doar intr-un „stat de drept, democrat si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate” – art. 1 alin. 3 din Constitutia Romaniei. Rolul procesului civil, in primul rand, este acela de a proteja aceste valori constitutionale mentionate mai sus.

Asadar, pe cale judiciara nu se valorifica numai drepturile si interesele civile, in sens subiectiv, ci si dreptul insusi, in mod obiectiv, consacrat in normele juridice, caci normele juridice civile nu pot fi incalcate „fara sa se incalce si drepturile civile subiective si, invers, nu se poate incalca un drept civil subiectiv fara ca, in acelasi timp, sa se incalce si norma juridica prin care este recunoscut si afirmat ca atare” [6 D.Radu, Ghe.Durac, Drept procesual civil, Ed. Junimea, Iasi, 2001, pag.22.].

Deci, procesul civil este un mijloc procedural prin care se infaptuieste justitia, iar aceasta este cea mai importanta garantie a democratizarii unei societati. Fara autoritate judecatoreasca autentica, credibila si eficienta, nu este posibila nici o democratie reala [7 I.Les, Tratat de drept procesual civil Ed. All Beck, Bucuresti, 2001, pag.12, citat in continuare Tratat….].

1.2. Structura procesului civil

Procesul civil, in desfasurarea sa, parcurge doua mari faze [8 A se vedea V.M.Cobanu, Tratat…, op.cit., vol. I, pag. 149; G.Boroi, op.cit., vol. I, pag. 21-23.]: judecata si executarea silita.

Prima faza poate cuprinde judecata in prima instanta si judecata in caile de atac.

Judecata in prima instanta parcurge, de regula, trei etape: etapa scrisa, etapa dezbaterilor si etapa deliberarii si pronuntarii hotararii. Fiecare dintre aceste etape are obiective proprii. Etapa scrisa incepe cu cererea de chemare in judecata, care este actul de procedura prin care partea interesata (reclamantul) supune judecatii o pretentie pe care o formuleaza impotriva unei alte parti (parat). Acesta din urma poate sa raspunda printr-o intampinare, care este un alt act de procedura scris, prin care paratul se apara impotriva pretentiei reclamantului. Se poate intampla ca paratul sa renunte la atitudinea sa defensiva si sa formuleze pretentii proprii fata de reclamant, prin intermediul unei cereri reconventionale. Etapa scrisa are ca scop stabilirea cadrului procesual, in ceea ce priveste obiectul si partile, precum si informarea reciproca a partilor despre pretentiile si mijloacele lor de aparare, care, in acelasi timp, sunt aduse la cunostinta instantei. Însa judecatorul nu poate solutiona litigiul numai pe baza afirmatiilor facute independent de fiecare parte, fiind necesara o a doua etapa, cea a dezbaterilor in sedinta de judecata, ce are ca scop formarea convingerii judecatorului cu privire la raportul juridic dintre parti.

Aceasta etapa este foarte complexa si se desfasoara, de regula, la mai multe termene de judecata, dand posibilitatea partilor sa-si sustina in mod real si contradictoriu pretentiile si apararile, sa-si administreze probele, sa le analizeze si sa puna concluzii. Dupa incheierea dezbaterilor, urmeaza etapa deliberarii si pronuntarii hotararii.

Prin epuizarea acestor etape se finalizeaza judecata in prima instanta, de fond, insa partea nemultumita de hotararea primei instante poate declansa etapa apelului. Apelul este o cale de atac, suspensiva de executare si devolutiva adica provoaca o noua judecata de fond in fata instantei de apel. Hotararile pronuntate de aceasta instanta, precum si hotararile date fara drept de apel, pot fi atacate, de partea interesata, prin intermediul recursului. Recursul este o cale extraordinara de atac, nedevolutiva, deoarece nu se judeca pricina pe fond, ci hotararea atacata cu recurs. Poate exista si o alta etapa, recurgandu-se la o alta cale extraordinara de atac (contestatia in anulare, revizuirea, recursul in interesul legii, recursul in anulare), ce privesc hotararile definitive sau irevocabile. Judecata oricarei cai de atac parcurge, la randul ei, cele trei etape ca si in cazul judecatii in prima instanta, aceasta din urma reprezentand dreptul comun in materie, in sensul ca dispozitiile ce reglementeaza judecata de prima instanta, in masura in care nu sunt incompatibile, se vor aplica si in cadrul judecatii in caile de atac.

Cea de-a doua faza, a executiei silite, intervine in cazul susceptibile de a fi puse in executare cu ajutorul fortei de constrangere a statului si in cazul altor titluri executorii, daca debitorul nu isi executa de buna voie obligatia.

Executarea silita reprezinta procedura prin intermediul careia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca sau printr-un alt titlu executoriu, obliga, cu ajutorul organelor de stat competente, pe debitorul sau, care nu-si executa de buna voie obligatia ce decurge dintr-un asemenea titlu, de a o aduce la indeplinire in mod silit [9 V.Daghie, I.Apostu, E.Gurita, op.cit., pag.56.].

Sediul materiei privind executarea silita este reprezentat de Cartea a V-a, art. 371-580 C. proc. civ.. Se observa faptul ca legiuitorul a reglementat in detaliu aspecte privind obiectul executarii silite, modul de sesizare a organului de executare, cand se poate exercita executarea silita, contestatia la executare, urmarirea silita asupra bunurilor si altele.

Este de retinut legalitatea urmaririi silite, asigurata prin controlul instantei si prin supravegherea exercitata de procuror [10 I.Stoenescu, S.Zilberstein, Executarea silita in procesul civil, Ed. St. si Enc.., Bucuresti, 1983, pag.8.]. Asadar, rolul instantei nu inceteaza in aceasta faza; ea trebuie sa controleze permanent activitatea organului de executare, arbitrand totodata interesele partilor in conflict.

Nu este obligatoriu ca procesul civil sa parcurga ambele faze; daca debitorul isi executa de buna voie obligatia sau cand hotararea judecatoreasca nu este susceptibila de executare silita (de exemplu, hotararile pronuntate in cererile in constatarea existentei sau inexistentei unui drept, cele prin care se respinge cererea in chemare in judecata etc.), cea de-a doua faza va lipsi. Este posibil insa sa existe numai faza executarii silite, atunci cand creditorul pune in executare un alt titlu executoriu decat o hotarare judecatoreasca (de exemplu, un act autentic notarial, o cambie etc.).

Uneori, nici faza judecatii nu parcurge toate etapele: fie ca nu are loc dezbaterea, deoarece reclamantul renunta la judecata sau lasa cererea in nelucrare si se perima, fie ca nu are loc deliberarea intrucat partile sting litigiul printr-o tranzactie, fie ca hotararea pronuntata nu este atacata prin intermediul cailor de atac.

Totalitatea fazelor si etapelor pe care le parcurge procesul civil constituie, in ansamblu, sistemul procesului civil, care poate diferi chiar in cadrul aceluiasi tip de proces, de la o legislatie la alta, intrucat el da expresie particularitatilor si conditiilor concrete ale fiecarei legislatii [11 I.Stoenescu, S.Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala, E.D.P., Bucuresti, 1983, pag.35.].

SECTIUNEA A II-A

NOTIUNEA, NECESITATEA SI IMPORTANTA

C?ILOR DE ATAC ÎN PROCESUL CIVIL

Caile de atac reprezinta mijloace procedurale prin care se poate cere si obtine anularea sau reformarea (totala sau partiala) a unei hotarari judecatoresti; ele apar ca un remediu contra eventualelor erori ce se pot strecura intr-o hotarare, uneori chiar contra nedreptatii dintr-un act jurisdictional [12 G.Boroi, op.cit., vol. II, pag.3.].

Începuturile reglementarii cailor de atac nu coincid cu cele ale dreptului procesual; in momentele initiale ale evolutiei dreptului, existenta unor astfel de remedii procesuale nici nu putea fi conceputa. Pe atunci, justitia avea un caracter accentuat religios, fiind considerata ca o expresie a divinitatii, iar hotararile adoptate de judecatori erau apreciate ca infailibile. Odata cu laicizarea justitiei, au fost instituite si mijloace procedurale necesare pentru remedierea hotararilor gresite.

În dreptul roman, regula res judicata pro veritate habetur (lucrul judecat se considera adevarat) guverna opera de infaptuire a justitiei de catre judecatori; dar aceasta regula a fost interpretata in sensul ca sentinta judecatorului nu este adevar, ci tine loc de adevar, fiind intemeiata pe consideratiuni politice si sociale [13 V.Daghie, Caile de atac de reformare in procesul civil, Ed. National, Bucuresti, 1997, pag.10.].

Aceasta regula fundamentala nu putea avea o aplicare absoluta, deoarece sentintele judecatoresti, fiind opera de conceptie si decizie intelectuala a omului, nu pot fi absolut perfecte. De aceea, s-a considerat necesar ca o hotarare pronuntata in urma unei judecati, sa fie controlata de o alta instanta superioara, pentru a putea permite indepartarea erorilor savarsite de judecatorii primei instante [14 Ibidem, pag.10.].

Reglementarea romana actuala a sistemului cailor de atac permite atat un control judiciar ierarhic, cat si posibilitatea ca insasi instanta sa poata reveni asupra unei hotarari proprii, sa o poata retracta daca este gresita, bineinteles in cazurile si in conditiile expres prevazute de lege.

Ca o justificare a necesitatii cailor de atac este si faptul ca nu toate elementele cauzei si, respectiv, probele se cunosc intotdeauna la prima judecata, ci pot fi descoperite mai tarziu, dupa judecata in prima instanta. Tot in acelasi sens, trebuie mentionat si faptul ca, prin intermediul cailor de atac, se realizeaza functia de indrumare a instantelor superioare fata de cele inferioare lor [15 D.Radu, Ghe.Durac, op.cit., pag.319. În continuare, autorii exemplifica acest aspect prin prevederile art. 315, alin.1 C.proc.civ.: „În caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului”; de asemenea, este amintita si obligativitatea deciziilor date de Curtea Suprema de Justitie, in urma judecarii recursurilor in interesul legii, pentru toate instantele.].

S-au exprimat, insa, si pareri contrare, care neaga necesitatea existentei cailor de atac, sustinand ca un singur grad de jurisdictie ar fi suficient. Potrivit

acestora, caile de atac ar duce la prelungirea procesului, la cheltuieli mai mari in sarcina justitiabililor dar si a statului, la o scadere a increderii justitiabililor in actul de justitie, la o slabire a responsabilitatii judecatorilor primei instante. Un alt argument ar fi posibilitatea, probata deja, ca hotararile pronuntate in caile de atac sa fie mai putin bune decat hotararile atacate.