Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
Capitolul I. Curtea de conturi - istoric .
8
1.1. infiintarea inaltei Curti de Conturi in 1864 ...
8
1.2. Reorganizarea inaltei Curti de Conturi in 1929
11
1.3. infiintarea Curtii Superioare de Control financiar in 1973
14
1.4. Reinfiintarea Curtii de Conturi a Rominiei in anul 1992 ...
17
Capitolul II. Functionarea institutiilor supreme de audit in contextul integrarii europene ..........

25
2.1. Aspecte de fond privind Institutiile Supreme de Audit din tarile Est-
Europene si Curtii de Conturi Europene

25
2.2. Obiectivele Institutiilor Supreme de Audit ...
28
2.3. Conducerea institutiei de audit ...
34
2.4. Perfectionarea pregatirii personalului .........
39
2.5. Recomandarile INTOSAI prin Declaratia de la Lima ........
42
Capitolul III. Studiu comparativ privind institutiile superioare de control din citeva tari europene: Germania, Italia, portugalia, Ungaria, Spania, Franta, Belgia, Regatul Unit. ...........

46
3.1. Pozitia si obiectivul de activitate al Institutiilor Superioare de Control ..
46
3.2. Functionarea si Organizarea Curtii de Conturi
48
3.3. Atributiile si sfera de control. Tipurile de controale efectuate de Institutiile Superioare de Control. ............

54
Capitolul IV. Studiu de caz privind controlul Curtii de Conturi a Rominiei la Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie Vilcea. .....

59
Concluzii si propuneri. ...
81
Anexe ..........
87
Bibliografie ....
96

Alte date

?C A P I T O L U L I

CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI

= SCURT ISTORIC =

1.1 Înfiintarea Înaltei Curti de Conturi in 1864

Începuturile controlului financiar public in Romania dateaza inca din vremea Domnitorului Matei Basarab, cand o comisie domneasca efectua controlul asupra finantelor domnesti, administrate de marele vistier.

De asemenea in arhivele existente, se atesta ca in secolul a XVIII-lea controlul „socotelilor actuale de venituri si cheltuieli”, adica ceea ce denumim in zilele noastre controlul conturilor de gestiune, a devenit o practica curenta, atribuindu-i-se si o denumire specifica „samile visteriei”.

Dupa Unirea Principatelor s-a intocmit, pentru prima data un regulament de contabilitate publica prin care s-a inaugurat un sistem regulat de contabilitate, un mijloc „de a controla cu eficacitate administrarea banilor publici”. Asupra operatiunilor bugetare se exercita un control administrativ mai amanuntit si unul superior al organului legiuitor [1 M. Boulescu – Curtea de Conturi – traditie si actualitate - 1993].

Legea de organizare si functionare a Înaltei Curti de Conturi adoptata de Adunarea Legiuitoare la 8 ianuarie si promulgata de catre Domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1864, face parte dintre primele legi intrate in vigoare dupa Constitutia statului roman.

Reformele lui Cuza au pus temelia statului roman modern, l-au inzestrat cu institutii publice pe care le reclamau filozofic si imperativele vremii, i-au dat legi ce au sesizat in timp, unele dintre ele fiind aplicabile si astazi. Trainicia unui popor sta, intre altele, in vechimea institutiilor sale si a reglementarilor juridice care reflecta felul sau de a fi si de a gandi.

Prin legea din 24 ianuarie 1864 a fost instituita in Bucuresti o Înalta Curte de Conturi pentru toata Romania, ca organism independent de jurisdictie si ca organ auxiliar al parlamentului, cu sarcina de a pregati lucrarile controlului legislativ [2 Legea de Înfiintare a Curtii de Conturi publicata in „Cartea de Conturi a Romaniei – istorie si prezent R.A.”].

La infiintare, Înalta Curte de Conturi avea un personal format din: un presedinte, opt membri judecatori, un procuror, un substituit, opt referendari, un grefier si personal de cancelarie. Presedintele si membrii Curtii erau inamovibili si se numeau de Domnitor, la propunerea Adunarii Elective. Membrii Curtii nu puteau fi implicati direct sau indirect in vreo intreprindere sau afacere sau la vreuna din institutiile publice a caror gestiune era supusa controlului Curtii.

Curtea era insarcinata cu cercetarea si cu dreptul de decizie asupra calitatii operatiunilor ce se realizeaza din veniturile tezaurului, casieriilor generale ale judetelor, ale regiilor si administratiilor contributiilor indirecte, precum si asupra legalitatii oportunitatii si eficientei cheltuielilor. Erau incluse in aceasta grupa veniturile si cheltuielile, fondurile si incasarile speciale si bugetele judetelor caselor comunale municipale si districtuale.

În legatura cu reprezentarea persoanelor juridice supuse controlului Curtii, legea era foarte drastica, astfel „cei care la termenele aratate, nu vor depune socotelile se vor chema spre infatisare inaintea Curtii si daca indreptarile lor nu se vor gasi valabile, se vor osandi la o amenda egala cu retributia lor, de la o luna pana la trei. Curtea va putea, la intamplare, sa ceara de la Guvern suspendarea lor pe acelasi termen sau chiar destituirea lor [3 Monitor Oficial – Bucuresti 1993 – Legea de infiintare a Curtii de Conturi..].”

Curtea de Conturi avea jurisdictie asupra urmatorilor agenti contabili: casierii generali ai judetelor; sefii birourilor care indeplineau si functii de casier pe langa aceste birouri, casierii de regiment sau de corpuri speciale si ofiterii contabili atasati pe langa o administratie militara si care aveau manuire de bani publici, economistii de spitale; manastiri si asezaminte de binefacere, primitori de bani din administratia veniturilor indirecte.

Procurorul tinea o lista generala cu toti contabilii ministerelor si celorlalte institutii publice. El se ingrijea de prezentarea in termenul prevazut si aplica penalitati severe celor ce intarziau sa le prezinte.

Referendarii se numeau de Domnitor la recomandarea Curtii, cu consultarea Ministerului de Finante. Ei trebuiau sa aiba cel putin varsta de 25 ani si sa posede certificat ca au urmat cursul de drept administrativ sau de stiinte financiare si ca au functionat cel putin 5 ani intr-un minister. Se preferau sefii de sectiuni si sefii contabili din ministere.

În fiecare an, cu o luna inaintea deschiderii sesiunii ordinare a Adunarii Legiuitoare, Curtea de Conturi avea obligatia sa intocmeasca si sa publice in Monitorul oficial o expunere generala despre lucrarile ei din timpul anului, insotita si de un tablou cu starea bugetelor pe care le-a controlat.

Înalta Curte de Conturi a fost conceputa ca instanta suprema si sa execute controlul preventiv si cel de gestiune asupra tuturor veniturilor si cheltuielilor statului, stabilimentelor si institutiilor care primeau de la stat subventii anuale. Prin introducerea controlului gestiunii finantelor publice s-a urmarit a se avea garantia ca finantele publice au fost administrate legal, corect si sistematic in vederea satisfacerii intereselor de ordin general ale statului.

Ulterior prin legea din martie 1874, precum si prin legea din ianuarie 1895 s-au adus modificari legii de instiintare a Înaltei Curti de Conturi.

Astfel prin legea promulgata cu decretul din 8 martie 1874 competenta Curtii ca instanta de jurisdictie este estimata asupra conturilor de materii, valori si materiale brute, confectionate si de consumatie, precum si asupra oricarei persoane alta decat contabilul, care fara autorizatie legala se amesteca in manuirea banilor publici sau diferite alte valori [4M. Boulescu, Curtea de Conturi – traditie si actualitate, „S.C. Export Consult” , 1993 ].

Prin legea de reorganizare din ianuarie 1895 Curtea de Conturi are, in interesul parlamentului atributiuni de control asupra gestiunii ministrilor. De asemenea, prin aceasta lege s-a schimbat sistemul de numire a membrilor Curtii, in sensul ca aceasta sa nu se mai faca de catre Domnitor in urma prezentarii unei liste cu un numar indoit de candidati alcatuita de adunarea Deputatilor, ci de catre puterea executiva fara amestecul organului legiuitor si anume de catre Domnitor, in urma recomandarii ministrului de finante [5M. Boulescu, Curtea de Conturi – traditie si actualitate, „S.C. Export Consult” , 1993

].

În ceea ce priveste competenta Curtii de Conturi s-a precizat distinctia dintre competenta ei jurisdictionala asupra contabililor manuitori de bani si materiale publice, contabili de drept sau de fapt, asupra conturilor carora pronunta hotarari judecatoresti si competenta ei de control superior pregatitor al controlului parlamentar. Asupra rezultatelor controlului parlamentar, Curtea de Conturi pronunta declaratii de conformitate cu care ocazie se degajau neregulile, calcarile de legi comise de ministri, administratori si ordonatori precum si cele comise de contabili de scripte.

La timpul respectiv, Curtea de Conturi includea tot ceea ce era modern in tarile avansate din Europa.

1.2 Reorganizarea Înaltei Curti de Conturi in anul 1929

Legea de reorganizare a acestei institutii din anul 1929 a fost promulgata pentru ca functionarea Curtii de Conturi sa fie in conformitate cu Constitutia din anul 1923, una din constitutiile de referinta ale Romaniei moderne.

Prin aceasta lege, Curtea de Conturi era compusa din membrii Curtii, Ministerul public, personalul de control si verificare, secretariatul general cu personalul de cancelarie, arhiva si de servicii.

Cu mare claritate sunt redate in lege, conditiile care se cereau la timpul respectiv, pentru a fi consilier si consilier – controlor la Curtea de Conturi si anume:

- sa aiba titlu academic de doctor sau licentiat in drept matematici, stiintele comerciale sau titlu echivalent in stiintele financiare, politice si administrative;

- sa aiba un stagiu de cel putin 15 ani in administratia Curtii, in administratia finantelor statului, in administratiile centrale ale celorlalte ministere sau in magistratura si sa fie ocupat in acest timp cel putin 3 ani, functiunile de referendar clasa I, de secretar general al Ministerului de Finante, director de contabilitate in administratia centrala a celorlalte ministere membru la o curte de apel [6 Legea pentru reorganizarea Înaltei Curtii de Conturi 1929 publicata in „Curtea de Conturi a Romaniei – Istorie si prezent” R.A. – Monitorul Oficial – Bucuresti 1993.].

Curtea de Conturi in noua reglementare isi mentine in mod distant, atat atributiile de control cat si atributiile judecatoresti.

Ca organ suprem de control Curtea avea urmatoarele sarcini de baza [7 Legea pentru reorganizarea Înaltei Curtii de Conturi 1929 publicata in „Curtea de Conturi a Romaniei – Istorie si prezent” R.A. – Monitorul Oficial – Bucuresti 1993.]:

a) controla preventiv angajarile de cheltuieli si venituri prin consilierii controlori (controlul preventiv);

b) controla actele justificative ale ordonatorilor primite de la contabilitatile ordonatorilor primari si secundari pe masura primirii lor (control concomitent);

c) examinarea situatiilor lunare de ordonantari si plati de la contabilitatile centrale ale ministerelor si ale institutiilor publice precum si conturile generale lunare si anuale de executie a bugetului.

d) controla incasarile si platile efectuate prin casieriile statului, dupa borderourile lunare si dupa conturile si actele ce i se transmiteau de Contabilitatea Generala a statului;

e) cerceta, constata si certifica exactitatea conturilor administratorilor insarcinati cu stabilirea si centralizarea veniturilor publice.

f) controla inventarul general al statului prin delegati trimisi la fata locului.

g) controla emisiunile de titluri si bonuri de tezaur ale datoriei publice spre a fi facute in conformitate cu legile si conventiile respective.

Ca organ judecatoresc, Curtea de Conturi judeca gestiunea manuitorilor de bani, valori si materiale publice, fie in prima instanta, fie in apel

Astfel in prima si ultima instanta Curtea judeca [8 Legea pentru reorganizarea Înaltei Curtii de Conturi 1929 publicata in „Curtea de Conturi a Romaniei – Istorie si prezent” R.A. – Monitorul Oficial – Bucuresti 1993.]:

a) conturile manuitorilor de bani publici care au in atributiile lor incasarea veniturilor cat si plata cheltuielilor;

b) conturile de materiale si bani ale corpurilor, diviziilor arsenalelor si tuturor stabilimentelor centrale ale armatei, jandarmeriei si a granicerilor;

c) conturile depozitelor centrale in care se aprovizioneaza si se consuma materialele publice destinate pentru vanzare consumatie ori transformari;

d) orice functionar public, precum si orice mandatar al administratiei, care nu a justificat sumele ce i s-au incredintat pentru indeplinirea unui serviciu sau efectuarea unei lucrari;